Cu sase ani in urma, intr-o dimineata de septembrie, ca si cum cineva ar fi reusit sa transforme in realitate versul "September, the cruelest of months" (septembrie, cea mai cruda dintre luni), in creierul mic al paradisului postistoric, coplesit de tihna si bunastare, care devenise Occidentul in versiunea sa hiperbolica, a izbit o naprasnica maciuca. Din lumea kantiana a "pacii eterne", omenirea partii multumite a planetei a derapat in ringul brutal controlat de Hobbes. In istoria gandirii, in mod impropriu si grabit, germanul Kant trecea drept mesagerul naiv al impaciuirii definitive, iar englezul Hobbes gladiatorul neinduplecat al luptei nesfarsite pentru putere.
Caderea in realitate are cateva date. Mai intai, calculele mortii, doar la New York. Aici au pierit in dimineata zilei de 11 septembre 2001 2.749 de oameni. Dintre acestia, 147 au fost pasagerii si membrii echipajelor din cele doua zboruri. In turnurile gemene se aflau nu mai mult de 600 de persoane pe etaj, suficient de aproape de impact ca sa moara instantaneu. Au mai murit alti 412 oameni, dintre salvatorii veniti la locul dezastrului. Peste 1.500 de barbati si femei au supravietuit exploziilor, dar au ramas blocati la distante de pana la 20 de etaje de locul loviturilor. Mai exista sutele de mesaje disperate si insufletite trimise de-a lungul celor 102 minute, de catre cei 1.400 de barbati si femei care au luptat pentru viata la World Trade Center (vezi marturiile zguduitoare din cartea ziaristilor Jim Dwyer si Kevin Flynn, "102 minute. Povestea nespusa a luptei pentru supravietuire din interiorul turnurilor gemene", tradusa si in limba romana, in 2006, la Editura Nemira).
Atentatele de la New York si Washington de acum 6 ani au deschis seria unor intamplari care alcatuiesc, neintrerupt, pana astazi, secventele razboiului impotriva terorismului. S-a spus ca islamismul jihadist este o forma de revolta gobala, violenta si irationala impotriva valorilor modernitatii. Intre ele, capitalismul, emanciparea femeii, dreptul la viata. Uciderea nevinovatilor este interzisa si de islam. Terorismul islamist este o negatie salbatica si a islamului.
Un episod legat de razboiul antiterorist si rasturnat, in perceptia dominanta, in pericolul depasirii scopului drept prin mijloace respingatoare tine de evolutia situatiei din Afganistan si indeosebi din Irak. In mod principial, americanii si aliatii lor, intre care si romanii, sunt aparatorii valorilor civilizatiei. Nu ai civilizatiei noastre impotriva civilizatiei lor, nici ai crestinismului impotriva religiilor sau civilizatiilor diferite, pentru ca religii si civilizatii inferioare nu exista. Susan Sontag, cea mai scaparatoare minte critica a modelului american de putere, avea dreptate sa scrie, cu putin inainte de a fi rapusa de cancer: doar violenta aplicata in mod limitativ are o sansa sa reduca amenintarea reprezentata de Osama bin Laden si tovarasii sai.
In 1952, teologul american de origine germana Reinhold Niebuhr publica o carte intitulata "Ironia istoriei americane". Asa cum remarca eseistul german Wolf Lepenies, avem de-a face aici cu cea mai buna carte despre razboiul impotriva terorii. Cu o jumatate de secol in urma, Statele Unite erau confruntate cu fundamentalismul comunist. Avertismentul lui Niebuhr de atunci, scrie Wolf Lepenies, este valabil si azi: democratia trebuie avertizata ca in lupta sa impotriva fundamentalismului sa nu foloseasca, la randul ei, mijloace fundamentaliste.
Cei sase ani scursi de la innegurarea cu fumul Apocalipsei a cerului newyorkez au insemnat insa nu doar esecurile partiale ale politicii celor mai puternici aparatori autoinvestiti ai democratiei liberale, legate de folosirea instrumentelor abuzive de "drept umanitar militar", din recuzita unui hegemonic "Empire by invitation". E vorba, in primul rand, de generozitatea, eroismul si puterea de sacrificiu ale unei natiuni care, atunci cand si-a trimis fiii la lupta, pentru libertatea altora, inainte de a fi amenintata in propria libertate, in 1918, in 1944, in 1965, a avut, in fond, mereu dreptate. Oricat s-ar insela sau impiedica in strategii politico-militare, americanii continua sa fie, alaturi de aliatii lor, cei care au dreptate. A-i blama pentru suferintele si atrocitatile din Irak sau Afganistan, scrie aceeasi Susan Sontag, devine obscen, din perspectiva morala, atata vreme cat la 11 septembrie 2001 au fost ucisi, in masa, oameni nevinovati.
Memoria lor, in prima si cea mai teribila secventa a postistoriei insangerata de realitate, din dimineata zilei de 11 septembrie 2001, merita mereu compasiunea, omagiul si revolta noastra.
Emil Hurezeanu
Romania Libera marti 11 septembrie, 2007 http://www.romanialibera.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu