luni, august 27, 2007

Iliescu il acuza pe Basescu de campanie impotriva sa


-- Fostul sef al statului, Ion Iliescu, a protestat ieri, intr-o scrisoare deschisa, fata de "campania de linsaj mediatic" la care este supus privind implicarea sa in evenimentele din 13-14 iunie 1990, sustinand ca aceasta campanie este sprijinita de presedintele Traian Basescu.
In scrisoare, Iliescu neaga toate acuzatiile ce i se aduc in rechizitoriul intocmit de Parchetele militare, catalogandu-le drept "invinuiri fanteziste". "Resping cu fermitate campania de linsaj mediatic, de minciuni si de manipulare a realitatii, la care participa unele publicatii si televiziuni, realizatori si jurnalisti, dar, ceea ce este si mai grav, persoane din Parchetele Militare, campanie care are drept obiectiv denigrarea mea atat in legatura cu evenimentele din decembrie 1989, cat si cu acelea din 13-15 iunie 1990", declara fostul presedinte in scrisoare.
Roman a "eliberat" Piata Universitatii
In opinia lui Iliescu, Traian Basescu se afla in spatele tentativei de manipulare, dorind "sa se razbune pe toti cei care, exercitand un drept legal si constitutional, au votat in Parlament pentru suspendarea sa".
Presedintele de onoare al PSD precizeaza ca, anumite persoane implicate in acele evenimente, incearca, "in complicitate cu unii procurori din Parchetul Militar", sa rescrie istoria si sa deplaseze atentia de la cauza la efect, profitand de sprijinul politic pe care li-l ofera actualul sef al statului. El afirma in scrisoare ca, premierul de atunci, Petre Roman, este cel care a aprobat "masurile de eliberare" a Pietei Universitatii propuse de Ministerul de Interne. Potrivit documentului, evenimentele din 13-15 iunie 1990 au avut la origine "o intelegere realizata de vice-prim-ministrul Anton Vatasescu la intalnirea cu reprezentantii celor care ocupau Piata Universitatii", iar "prim-ministrul Petre Roman a aprobat masurile propuse de MI privind eliberarea zonei in dimineata zilei de 13 iunie 1990". In replica, Roman a declarat, potrivit NewsIn, ca a aprobat, pe 11 iunie, un plan de masuri pentru eliberarea Pietei Universitatii, dar ca nu a aprobat folosirea TAB-urilor si munitiei de razboi.
Fostul presedinte mai sustine ca rechizitoriul Parchetului Militar nu este un act juridic, ci "unul profund politic". El critica vehement si folosirea termenului de "represiune" din dosar. Potrivit lui Iliescu, ideea este neverosimila, in conditiile in care, dupa alegerile din 20 mai, care au avut ca rezultat un scor convingator in favoarea FSN (66%) si a sa (85%), orice act de forta al puterii, indreptat impotriva opozitiei, "ar fi dus la compromiterea ei si la pierderea credibilitatii".

R.I.P.
Ziua luni 27 august, 2007 http://www.ziua.net

Pacuraru huiduit de pensionari


-- Aflat ieri la Galati, ministrul Muncii i-a suparat pe pensionari cu afirmatia ca majoritatea pensiilor sunt corect calculate
Ministrul Muncii, Paul Pacuraru, a fost huiduit ieri, la Galati, la o intalnire cu pensionarii, cand le-a spus ca angajatii caselor judetene de pensii isi fac treaba si ca majoritatea pensiilor sunt corect calculate.
Aproximativ 600 de pensionari au fost prezenti in sala casei de Cultura a Sindicatelor din Galati la intalnirea cu ministrul Muncii, cu reprezentantii Casei Nationale de Pensii si cu o serie de parlamentari, informeaza Mediafax.
"Problema pensionarilor este cea mai grea, cea mai spinoasa si cea mai serioasa problema a Romaniei. Dar nu e singura. Mai avem si copiii cu alocatie de 240 de lei pe luna, mai avem si centrele cu persoane varstnice cu alocatie de 7 lei pe zi si ne miram de unde le dam de mancare si cum gospodarim cei 7 lei pe zi. Mai avem si alte 24 de prestatii sociale, facem o lista lunga si-o sa vedeti cat costa fiecare, pentru ca fiecare are nevoi si probleme. Acesta Casa de Pensii pe care o huliti da totusi la timp pensiile", le-a spus Paul Pacuraru pensionarilor.
Pensionarii avertizati sa nu iasa in strada
Potrivit Mediafax, ministrul i-a cerut liderului pensionarilor galateni, Toader Cristea, sa nu mai cheme pensionarii la actiuni de protest, in strada, de cate ori exista o nemultumire. "Atentie mare cand chemati lumea pe strada ! Aveti o mare raspundere ! Nu este de ici-de colo sa chemi lumea pe strada. E foarte frumos si popular, dar atentie mare, ca se mai suporta si consecinte ! E usor sa chemi, e inflacarat, e frumos, dar consecintele sunt dramatice si cineva le plateste. Si nu le plateste cine nu a chemat lumea si a facut apel la ratiune, ci le plateste cel care... Atentie, exista un Cod penal in tara asta. Nu amenint, nu sperii, dar atentie mare, sunteti deja persoane publice si aveti raspunderea gesturilor publice. Ce ma impiedica pe mine sa ma fac mai popular ca dumneavostra si sa adun masele ? Cine ma impiedica ? Bunul simt, normalitatea capului pe care il am. Adica inteleg ca anumite lucruri se pot, si lupt pentru ele, iar altele trebuie negociate, dar va sfatuiesc sa fiti foarte rezervat cand chemati lumea pe strada", i-a spus Pacuraru liderului Aliantei Pensionarilor pentru Consiliere din Galati. Cristea a repetat insa, in mai multe randuri, in cadrul intalnirii de ieri, ca pensionarii vor iesi in strada daca nu vor primi sporurile aferente grupelor I si II de munca.
Bugetul "incercat" cu inca 800 de milioane de euro
Referitor la cererea concreta a pensionarilor, ministrul Muncii a declarat ca, pentru a acorda o majorare de 45% celor care au fost incadrati in grupa I de munca si de 25% celor din grupa a II-a, efortul bugetar estimat este de 800 de milioane de euro. "Intalnirea de azi a pus o problema noua: pentru prima data de cand exista grupe de munca, pentru anii prestati in conditii speciale, sa se beneficieze de compensatii financiare. Pana acum, o persoana care a beneficiat de grupe de munca sau de conditii speciale beneficia de o reducere a vechimii sau a stagiului de cotizare. Solicitarea actuala, care nu a avut pana acum un echivalent in sistemul de pensii, este de a compensa sau de a acorda un spor financiar pentru acesti ani (de grupa, n.r.). Solicitarea nu este noua. In luna aprilie, impreuna cu Casa de Pensii, si eu am fost initiatorul unui proiect de Lege care sa converteasca in bani perioada lucrata in grupa I si grupa a II-a", a declarat Paul Pacuraru. El a mai spus pensionarilor ca aceasta problema a fost discutata si la nivelul Guvernului, care a dispus Casei de Pensii sa simuleze ce inseamna acordarea acestor drepturi. "Exista o simulare care s-a facut pe 0,45 pentru grupa I (majorare de 45%, n.r.) si 0,25 pentru grupa a II-a (majorare de 25%, n.r.). Aceasta simulare a condus, conform analizei facute de Casa de Pensii, la un efort bugetar anual de 800 de milioane de euro", a declarat Paul Pacuraru. La intalnirea cu ministrul Muncii au participat reprezentanti ai pensionarilor din Cluj, Baia Mare, Pitesti, Braila, Suceava si Galati.

C.S.
Ziua luni 27 august, 2007 http://www.ziua.net

Fobia Plesu


-- Desi acum cativa ani am fost colegi la saptamanalul satiric "Academia Catavencu" (unde se presupune ca luam totul in deradere), eu unul il stiu pe Tudor Octavian ca pe un om foarte serios in tot ceea ce face (proza, publicistica, critica plastica).
De aceea ma mira ca s-a lasat prins in capcana "deconspirarii" lui Andrei Plesu drept unul din cei care au pus la cale, in vara lui 1989, din domiciliul sau fortat de la Tescani, alaturi de, chipurile, Ion Iliescu si Virgil Magureanu, debarcarea lui Ceausescu. De fapt, in emisiunea de la Realitatea TV preluata fragmentar de ZIUA, Tudor Octavian nu afirma nicaieri ca i-ar fi vazut cu ochii lui pe Ion Iliescu si Andrei Plesu impreuna. Spune doar ca stand in camera la Tescani si uitandu-se probabil pe fereastra, sotia dansului i-ar fi recunoscut ulterior pe oaspetii complexului moldav si l-ar fi intrebat, in fata televizorului, in acele ore fierbinti din decembrie 1989, "Puiule, dar astia nu erau la Tescani ?" Din cate-mi aduc eu aminte, Andrei Plesu n-a aparut printre "astia" la televizor in primele zile ale Revolutiei, dar, pentru simplul fapt ca s-a aflat la Tescani pe unde-a dat candva si Iliescu, i s-a creat, scurt, prezumtia de vinovatie. Prezumtie pe care-o preia fara sa clipeasca si Alex Mihai Stoenescu din cartea cam urechista a lui Radu Portocala, "Autopsia unei lovituri de stat".
Dincolo de tot acest puzzle din care, de fapt, nu se-ntelege nimic, eu cred ca toata campania anti-Plesu ascunde ceva mult mai simplu: o omeneasca invidie. Si asta pentru simplul motiv ca nici unul din cei care-l ataca acum n-are nici 15% din farmecul, expresivitatea si profunzimea scrisului autorului eseului "Despre ingeri". Ca sa nu mai vorbim de umor... Aici e toata buba.
Dar, ma rog, hai sa admitem - "prin abstract", vorba lui Ceausescu - ca tenebrosul triumvirat Plesu-Iliescu-Magureanu ar fi fost unul din factorii esentiali care a dus la prabusirea dictatorului. Si ce-i rau in asta ? Poate ca fara ei nici Alex Mihai Stoenescu nu si-ar mai fi putut publica volumele, nici Radu Portocala n-ar fi ajuns in fruntea ICR la Paris, nici Tudor Octavian nu si-ar mai fi putut vinde in America excelentele sale carti si - mai rau ! - nici eu n-as mai fi putut scrie aceste randuri...

Ioan Grosan
Ziua lini 27 august, 2007 http://www.ziua.net

Sub zodia noului proletcultism


-- Nu intamplator am ales titlul de mai sus: ceea ce se intampla astazi cu unii scriitori, felul in care au ales acestia sa se aseze vizibil si fara a se jena catusi de putin de partea puterii, folosindu-si condeiele in slujba unuia sau a altui actor politic aflat la conducerea tarii, trimite fara ocolisuri la celebra carte a d-lui M. Nitescu, "Sub zodia proletcultismului".
Aparitia unor scriitori talentati in peisajul destul de amplu al adulatorilor fara perdea ai presedintelui actual al Romaniei ar trebui, in mod normal sa ne ingrijoreze. Nu din punctul de vedere al valorii scriitorilor despre care vorbim, valoare incontestabila, pe care si cel mai mare rautacios ar trebui sa le-o recunoasca. Este de analizat, mai mult, aspectul moral al implicarii acestor domni talentati in plitica de dupa 1989. Poate ca, la un moment dat, cand oamenii isi vor fi dat seama de partea nevazuta a activitatii militante a acestor intelectuali, cineva, asemeni lui Nitescu, invingandu-si greata, va alcatui un alt op, in care va diseca acest fenomen, aflat in acest moment in plina desfasurare. Se va vedea astfel ca de fapt, la o alta scara valorica se repeta ceea ce s-a intamplat si cu alti scriitori romani de mare talent: Sadoveanu, Calinescu, Geo Bogza, Petru Dumitriu etc. La alti parametri, cu siguranta, "colaborarea" scriitorilor de valoare cu puterea, apropierea acestora de varful politicii este si acum, si atunci aceeasi. Cu diferenta ca daca "maestrii" literari ai primilor ani ai comunismului au fost supusi unui aprig santaj, ajungand sa fie amenintati cu epurari sau chiar detentie pe baza celor scrise de acestia inainte de rusificarea tarii ori a apartenentei lor la partidele istorice sau la miscarea legionara, la cei mai multi dintre cei de azi motivele sunt mult mai meschine: obtinerea unui post in ministerul de Externe, atentia presedintelui tarii sau alte avantaje de speta si mai joasa. Mai mult, "colaborarea" acestora cu presedintele ii face intr-un mod incalificabili muti si surzi la tot ceea ce inseamna grupurile de interese nelegitime din jurul acestuia, denuntate si cunoscute in timp de "o anumita parte a presei", devenite azi de notorietate, ca sa ne limitam doar la lucruri extrem de grave. Faptul ca nu au devenit laudatori ai d-lui Basescu sub amenintare si ca inchid ochii la tot ce este negativ in actele acestuia (si, slava Domnului, despre actualul presedinte, aflat in politica de la d-l Iliescu incoace se stiu foarte multe lucruri !), faptul ca nu reactioneaza in nici un fel la actele profund antidemocratice, rudimentare si chiar rusinoase ale acestuia, cautionand in acest fel un astfel de om politic, se constituie intr-un fapt extrem de grav, cu repercusiuni negative imense asupra dimensiunii morale a culturii noastre, scapata, totusi de ani buni de pegra proletcultismului. Iar daca suntem dispusi (pentru ca multi nu prea sunt), sa ne amintim ca unii din cei mai talentati scriitori dintre slujbasii stapanirii actuale au fost ministrii lui Iliescu sau consilierii lui Adrian Nastase, pare si mai evident ca domniile lor au o problema cu morala. Dar pentru asta nu exista explicatii, pentru simplu fapt ca ele nu se pot da. Si nici nu se pot cere, din jena si rusine in primul rand. E ca si cand i-ai intreba cum au reusit sa treaca prin cel mai negru comunism avand pasapoarte, facand scoli in strainatate pe banii si cu acordul partidului lui Ceausescu (stim cat de generos era acesta cu astfel de "cadouri"), sau publicandu-si fara probleme cartile. Ca despre disidenta, nu are rost sa vorbim. Le ramane, totusi, sansa talentului unui Sadoveanu, Petru Dumitriu si a altora care desi deficitari la capitolul morala, au ramas in istoria literaturii. Numai ca pentru asta ar trebui ca in anii ce urmeaza sa-si construiasca o opera cel putin de valoarea inaintasilor. Lucru destul de dificil, dupa cum stam pana acum.

Octavian Hoandra
Ziua luni 27 august, 2007 http://www.ziua.net

Stranierii s-au cam saturat de Romania


Sociologii spun ca euronavetistii cauta un standard de viata mai ridicat, dar la intoarcere in Romania vad o societate care se misca prea incet pentru ei. Sunt nemultumiti de tara, pe care o agsesc de la an la an tot mai afundata-n birocratie si cu drumurile mai sparte.
Euronavetistii romani sunt hotarati ca in cativa ani sa renunte la sarmalele, borsul si tuica de acasa si sa-si faca vacantele departe de „casa”. Ei sunt nemultumiti de tara, pe care o gasesc de la an la an tot mai afundata-n birocratie si cu drumurile mai sparte.
La finele saptamanii trecute, romanii care lucreaza in Spania, Italia, Germania sau in alte tari europene si care au petrecut luna de concediu „acasa” au inceput sa se intoarca la joburile lor. Traficul la frontierele de vest s-a dublat in ultima saptamana, zilnic iesind din tara, numai pe la Cenad, peste 3.500 de romani.
Imbarcati in masini de peste 15.000 de euro, in mare parte achizitionate chiar inaintea concediului, ca sa dea „bine” in fata familiei din tara, ei se intorc la lucru cu portmoneele goale, acuzand guvernul ca scumpeste de la an la an produsele si mahniti de ceea ce au gasit „acasa”. Dupa trei-patru vacante anuale petrecute in sanul familiei, in Romania, cei mai multi afirma ca vor renunta la tara lor.
„De la an la an, in Romania e mai rau”
„Am venit anul acesta trei saptamani acasa. Poate mai venim si anul viitor, dar peste doi ani sigur nu ne mai intoarcem. Nu avem la ce. Romania e din ce in ce mai urata ca tara. Nici ce se intampla in ea nu e altfel. Nu e nici o schimbare in bine”, spune Traian Cartana, un craiovean de 43 de ani, stabilit de patru ani cu nevasta si fiul in Conegliano, langa Venetia, unde lucreaza ca sudor pe 1.500 de euro lunar.
„In fiecare an venim vara acasa in concediu si de fiecare data plecam mai dezamagiti. Ma intorc in Italia obosit si suparat. De la an la an, in Romania e mai rau. Cum intri in tara dai numai de taxe, umbli de nebun ca sa cumperi rovinieta si de fapt rulezi numai pe drumuri foarte proaste, pline de gropi, unde doar iti strici masina. Masina asta (n.r. - ultimul model de Ford Focus) avea 1.000 de kilometri cand am plecat din Italia si acum o simt de parca as fi rulat nu stiu cat, asta numai din cauza drumurilor proaste de „acasa”. Iar de preturi la produsele de baza, la alimente, sa nu mai vorbim. Cu cat am dat in Romania pe o sticla de apa minerala, in Italia cumparam trei”, ne-a declarat barbatul. Decizia lui e una: a luat credit in Italia, si-a cumparat casa de 150.000 de euro si de acum incolo devine european, fara sa mai faca naveta la neamurile din Romania.
Se gandeste cum sa-si duca si familia in Italia

Dragos si Mioara Zgardan, din Turnu-Severin, lucreaza el sofer, ea camerista de hotel, in Valencia, de sase ani, si tot de atat timp, la fiecare concediu petrecut acasa asteapta macar sa gaseasca drumurile asfaltate. „Poate ca unele lucruri se misca, dar drumurile pline de gropi ne deranjeaza teribil”, spune barbatul.

Altul, Florin C., de 33 de ani, lucreaza de trei ani ca sofer in Caserta (Italia) si e si mai suparat: „Nu am gasit nimic schimbat in bine in toata tara. Tot ce se face observ ca e pentru gunoaiele de parlamentari care se cearta si nu au nicio strategie pentru a ne aduce inapoi pe cei ca mine, care la un moment dat ne-am luat lumea-n cap si am plecat sa muncim afara. Lucrez ca sofer pe 2.200 de euro lunar. Acasa nu faceam banii astia, dar sufar enorm pentru ca trebuie sa traiesc departe de sotie si de copii. Imi pare rau ca plec departe ca sa imi intretin familia si de fiecare data cand ma intorc astept sa vad ca e mai bine, ca e ceva care sa ma faca sa raman. Dar nu. Birocratia te omoara, functionarii publici n-au chef de lucru, te trateaza cu sictir, iar legile care se dau sunt niste aberatii. Si atunci, la ce sa te intorci ? Ma gandesc cum sa-mi duc familia in Italia, sa-i scap de Romania”, ne-a declarat timisoreanul.
DEZGUST
Ce ii reproseaza euronavetistii Romaniei ?
1. drumuri foarte proaste
2. alimente scumpe
3. birocratie
4. lipsa de profesionalism in randul functionarilor publici
OPTIMISM
Sibienii cred ca tara merge bine
Singurii euronavetisti care gandesc pozitiv despre Romania sunt sibienii care lucreaza „afara”. De regula, plecati la munca in Germania, dupa ce au vazut Sibiul, ajuns anul acesta Capitala Culturala Europeana, spun ca Romania e pe trend ascendent. Sunt singurii care vad lucrurile pozitiv. Restul romanilor cu joburi in strainatate considera ca Romania involueaza.
VERDICTUL SOCIOLOGILOR
„Dorul de tara devine pentru unii un moft sentimental”
Instrainarea, una dintre consecintele negative ale plecarilor la munca peste hotare, este insotita insa de foarte multe altele cu caracter pozitiv, considera sociologii.
Plecarile reprezinta oportunitati demne de luat in serios, in special pentru cei care nu se regasesc in calificarile pentru care s-au pregatit in tara, mai explica specialistii.
Problema a fost cauzata, spun ei, de o supraincarcare a sistemului pe anumite ramuri, in special inainte de 1989. De aici s-au alimentat nenumarate frustrari de tranzitie, rezolvate in parte prin alegerea unor tari care sa le ofere mai mult din toate punctele de vedere.
Unii au hotarat sa o faca temporar, altii pentru totdeauna. In cazul celor din a doua categorie, este firesc ca instrainarea sa se realizeze mai usor.
„Dupa 1989, au explodat practic sistemul privat, dar si cel de stat. Modificarile produse cu siguranta ca prind si o lume care poate sa ofere mai multi bani. Exista libera circulatie, e mai mult sau mai putin normal sa se intample asa. Cei foarte buni nu pot fi retinuti, se echilibreaza astfel balanta. Plusvaloarea se intoarce insa in tara intr-o forma sau alta”, considera sociologul Alfred Bulai, seful Agentiei pentru Strategii Guvernamentale.
Dupa ruperea de sistemul economic autohton incepe o alta desprindere, mult mai dureroasa: cea de familie, de prietenii de „aici”, proces care are loc in acelasi timp cu ridicarea unei alte lumi, cea de „acolo”.
„E o decizie psihologica. Atunci cand scopul este integrarea intr-o alta tara, adaptarea sociala este normala, exista unii care au puterea sa o faca. Dorul de tara devine astfel un moft sentimental. De aceea, nu trebuie sa ne mire ca sunt persoane care au emigrat si care spun: „Eu sunt cetatean canadian si nu ma mai intereseaza Romania”, considera sociologul Marius Pieleanu. El arata ca persoanele care spun ca „s-au saturat de Romania” sunt mai ales cele care au hotarat sa se desprinda definitiv.
Euronavetistii, dezamagiti ca Romania se misca prea incet
Spre deosebire de valurile masive de migratie de la sat la oras din anii ‘60-’70, cele inregistrate in prezent - atat din mediul rural, cat si din cel urban -, cu destinatia Spania sau Italia, nu mai sunt fortate.
„Migratia din anii comunismului a fost exercitata de puterea de la vremea respectiva. Era nevoie de cadre care sa fie produse ale scolii noi. Era vorba despre o culturalizare fortata si despre o pregatire fortata. Acest tip de emigrare avea doua componente principale: una se referea la sansa de educatie, de pregatire, iar a doua - la un anumit tip de dirijism, o dezvoltare artificiala a sistemului de invatamant. In ceea ce priveste actualul val de emigrare spre Occident, principala diferenta este ca nu mai e dirijat”, arata Bulai.
Pe de alta parte, Marius Pieleanu spune ca cele doua fenomene au la baza acelasi propulsor: oamenii cauta un standard de viata mai ridicat. Diferenta: „Acum, plecarile nu sunt de cele mai multe ori definitive, oamenii se intorc in localitatile de bastina cu alte pretentii, de multe ori si cu un alt statut social”, explica Pieleanu. Insa deseori se intorc si vad o societate romaneasca ce se misca prea incet pentru ei si le vine greu sa-si potriveasca pasii cu ea.
Contracte pentru Spania si Germania
Exodul romanilor spre destinatii occidentale continua atata vreme cat angajatorii din strainatate au nevoie de forta de munca ieftina atat pentru muncile sezoniere, cat si pentru cele ce presupun calificari.
Potrivit ultimelor cifre furnizate de Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM), firmele spaniole sunt in continuare primele care „navalesc” pe piata muncii din Romania.
Aproximativ 3.500 de romani pot lucra in agricultura spaniola, prin intermediul ANOFM. Pentru ei, contractele au o durata cuprinsa intre patru si noua luni si prevad salarii de pana la 850 de euro pe luna.
Alte 200 de posturi in aceeasi tara sunt destinate electricienilor, mecanicilor, soferilor de camion, macelarilor, forjorilor, frigotehnistilor sau zidarilor, urmand a fi remunerate - timp de un an - cu sume cuprinse intre 1.100 si 1.300 de euro pe luna.
Si firmele germane cauta angajati romani: este vorba despre bucatari, personal hotelier sau sanitar si agricultori, ce vor fi selectati in luna octombrie. Contractele sunt pe durata unui an, cu posibilitate de prelungire pe sase luni, iar salariile sunt de aproximativ 1.200 de euro pe luna.
La mare cautare in Germania sunt, in prezent, si cei cu pregatire superioara, din cauza lipsei de angajati calificati in anumite domenii: specialistii in electrotehnica si utilaj tehnologic din cele 12 tari care au aderat la UE dupa 2004 vor putea lucra fara restrictii in aceasta tara de la inceputul lunii noiembrie, a anuntat cancelarul Angela Merkel.

Georgeta Petrovici
Evenimentul zilei luni 27 august, 2007 http://www.evz.ro