sâmbătă, septembrie 22, 2007

* URARE *


Zangy Comment Graphics

* Galerie de Arta * (Partea I - Grafica computerizata)


Zangy Comment Graphics

*Portret*

*Amber*

*Asasinul*

*Capitanul Jack Sparrow*

*In Alb si Negru*

*Romantism*

*Portret de femeie*

*Peisaj de iarna*

*Batranul*

*Focul*

*Ochiul*

*Licurici*

*Mana*

*Iarna cetoasa*

*Nud*

[NOTA: Toate imaginile au fost realizate pe computer si fac parte din Colectia Personala de Grafica computerizata (mig007)]

* ----- *


Girly glitter comments from www.GirlyTags.com

O noua manevra a presedintelui Basescu


-- Ca domnul presedinte este si jucator se stie demult... Nou este faptul ca domnia-sa joaca - pare-se - pentru a-l salva pe domnul Mircea Geoana, presedintele PSD, dintr-o dificila situatie si chiar contrar interesului Partidului Democrat.
Dupa cum se stie, domnul Basescu se bucura de o mare popularitate, el este locomotiva Partidului Democrat... Si iata ca acum sare in ajutorul altui partid, mai exact al sefului acestuia si lupta pentru rasturnarea Guvernului Tariceanu, care oricum nu mai are decat circa un an de viata, cel mult. Sare in asa fel, insa, incat risca bunatatea de capital politic acumulata pana acum.
In ultimele zile, fara sa fi intervenit nimic important - motiunea de cenzura a pesedistilor nefiind asa ceva - domnul Basescu a sapat la temelie guvernul liberal, urzind tot felul de alternative de guvernare alaturi de PSD (de regula !), respinse insa de capul cel mai luminat al acestui partid, domnul Ion Iliescu, care e pe punctul sa fie exclus din partid. Una mai abracadabranta decat alta:
- guvern PD (premier Blaga) - PLD, sustinut in Parlament de social-democrati;
- guvern PD-PSD, formula neagrata insa de ceva mai lucidul presedinte al PD, domnul Emil Boc si de alti fruntasi ai acestuia;
- guvern de tehnocrati, sustinut in Parlament de PSD, PLD si PD, care ar reinvia vechiul Front al Salvarii Nationale, compromitand eforturile domnului Basescu de schimbare spre dreapta a imaginii sale, dand insa oamenilor din jurul domnului Stolojan "un os de ros"...
- cea mai putin discutata este refacerea Aliantei DA dintre PD si PNL: in acest caz, motiunea de cenzura prezentata de domnul Geoana si sustinuta de PD nu ar mai avea, insa, nici un sens.
Pe acest fundal confuz, au avut loc negocieri intre partidele principale, deocamdata fara rezultat. Partidul Social Democrat insusi este divizat, domnul Geoana inclinand spre o alianta cu PD, iar aripa Hrebenciuc pentru alianta cu PNL (care ar implica renuntarea la motiunea de cenzura !).
Dincolo de aceste micro-evenimente, se simte insa profunda adversitate (sa nu-i zicem ura) a presedintelui Basescu impotriva Guvernului Tariceanu. Recent, domnul Emil Boc, care asculta in prezent de presedinte ca un soldat disciplinat, declara ca parlamentarii PD vor vota orice motiune contra Cabinetului Tariceanu. De ce ?
Opinia publica nu mai intelege nimic, avand impresia ca, la un an inaintea alegerilor parlamentare, asista la repetitia lor generala.
In plus, s-ar putea ca pacalitul sa fie chiar promotorul motiunii de cenzura, domnul Mircea Geoana, avand in vedere ca adoptarea ei ar putea duce la alegeri anticipate, din care PSD-ul ar iesi prost.
Daca la carma va veni, insa, un guvern PD, liberalii au de ce sa se bucure. Trecand in opozitie, vor castiga procente in sondaje; venind la guvernare, pedistii vor pierde, insa, procente, deteriorandu-si sansele de viitor.
Sa mai spunem ca majoritatea de care s-ar bucura motiunea de cenzura e de cateva voturi ? In cazul cel mai bun... Se poate crede, deci, ca pana la urma, ratiunea va triumfa asupra animozitatilor acumulate - mai ales ca (repetam !) alegerile generale se apropie.

Serban Orescu
Ziua sambata 22 september, 2007 http://www.ziua.net

Secretul nesecret


-- In Romania, si numai in Romania, exista obiceiul nefast ca o incalcare a legii, facuta in vazul lumii si in mod repetat, sa se autovalideze. Precedentul sa tina loc de lege.
Daca ne referim la motiunea de cenzura pur si simplu ca exercitiu democratic, fara a mai insista asupra resorturilor politice care l-au determinat pe Mircea Geoana sa declanseze respectiva procedura, este firesc sa punem in discutie si modul in care se va vota. Conform Regulamentului celor doua Camere, care este legea fundamentala a forumului legislativ, votul care poate conduce la invalidarea Guvernului Tariceanu doi trebuie sa fie secret. Nu ar fi, insa, pentru prima data cand, in Romania, secretul devine nesecret. In mod programatic si organizat. Ce inseamna votul cu bile la vedere ? Este aceasta o solutie legala ? Sau are loc o grosolana incalcare a Regulamentului ? Si, in acelasi timp, un test de dispret la adresa alegatorului ?
Surse din interiorul PSD ne informeaza despre tensiunile generate de initiativa lui Mircea Geoana vizand motiunea de cenzura, impartasita in sila in prezent de majoritatea conducerii. O prima schisma exista intre acest staff, dominat de reprezentantii organizatiilor din teritoriu si organismul care, pana la urma, va executa comanda politica generata de declansarea operatiunii de demitere a Guvernului Tariceanu doi. Acest organism - grupurile reunite - este alcatuit exclusiv din parlamentarii PSD. Deputati si senatori. Iar schisma consta in aceea ca, atunci cand solicitarea lui Mircea Geoana a fost validata, parlamentarii au jucat un rol minor. Cei mai multi dintre ei au fost, pur si simplu, ignorati. Si totusi, ei sunt aceia care, in cele din urma, vor face ca motiunea sa treaca sau sa nu treaca. Admitand ca vor vota pentru motiune, in mod disciplinat, asa cum a decis conducerea de partid, toti deputatii si senatorii PSD, PD si PLD, numarul necesar de voturi va fi intrunit si Guvernul ar urma sa cada. Si, cu toate acestea, votul va fi extrem de strans. Pentru ca, in mod cert, vor exista cel putin cinci absenti de la PSD, intrucat respectivii parlamentari sunt bolnavi. Este de presupus ca vor fi asemenea situatii si la PD si PLD. Ca sa nu mai vorbim de cei care nu se vor conforma deciziei partidului. Cum ar putea fi, de pilda, Iliescu, care pana in prezent a fost contra, iar cand s-a pus problema votului s-a abtinut. Asa ca batalia va fi extrem de stransa. In aceste conditii, sunt sigur ca, pentru a-si controla propriii parlamentari, PSD va decide ca votul secret sa devina nesecret. Adica bilele sa fie manipulate la vedere. Probabil, la fel vor proceda si alte partide. Stolojan a si anuntat ca parlamentarii PLD vor vota deschis. Cum Stolojan e presedintele partidului, anuntul sau echivaleaza cu un ordin. Dar este legal votul cu bile la vedere ? La aceasta intrebare de bun simt raspunsul pe care ni-l ofera Regulamentul este negativ. Votul secret din Parlament, atunci cand Regulamentul prevede o asemenea procedura, nu este un drept al parlamentarului, ci o obligatie. In anumite situatii, cetateanului ii este garantat, prin votul secret, faptul ca parlamentarul pe care l-a ales se exprima liber, fara nici o constrangere. Ca el isi poate exercita dreptul de a decide si de a vota conform propriei constiinte si propriilor convingeri. Fara a fi obligat de catre conducerea partidului sa puna in urna o bila sau alta. Daca vointa cetatenilor ar fi fost alta decat cea expusa mai sus, atunci nu ar fi avut nici un rost ca, in anumite circumstante, sa se prevada votul secret. In Romania, si numai in Romania, exista obiceiul nefast ca o incalcare a legii, facuta in vazul lumii si in mod repetat, sa se autovalideze. Precedentul sa tina loc de lege. Fiindca nu ar fi prima data cand, la porunca staff-ului partidelor, parlamentarii sa-si incalce propriul Regulament. Iar chestorul, care ar trebui sa anuleze toate aceste voturi, sa inchida ochii. In mod normal, acestei faradelegi trebuie sa i se puna capat. Am convingerea ca, in acest sens, ar trebui sa intervina ferm - iar aceasta motiune de cenzura este un bun prilej - atat societatea civila, cat si Curtea Constitutionala.

Sorin Rosca Stanescu
Ziua sambata 22 september, 2007 http://www.ziua.net

Securistii buni ai PNL


-- In 1975, dl Daniel Daianu a facut o alegere nefericita: aceea de a deveni ofiter de Securitate. In 2007, conducerea PNL a facut la randu-i o alegere neferita: aceea de a-i oferi dlui Daianu al doilea loc pe lista - greu pritocita... - pentru alegerile europene.
Cativa observatori amintindu-i trecutul legat de sinistra institutie, dl Daianu s-a codit, dar conducerea PNL a declarat ca acest trecut nu constituie o problema pentru partid. E drept ca dl Daianu nu a fost un anchetator sangeros, ci, dupa propria-i declaratie (pe care nu o poate verifica nimeni), economist in cadrul DIE. Si e la fel de adevarat ca, de-a lungul anilor, PNL a reusit, tot fara probleme, sa asimileze un numar necunoscut de fosti colegi ai dlui Daianu.
Subiectul fiind, totusi, dezbatut dincolo de limitele rabdarii liberale, presedintele PNL a retezat scurt criticile: "Propunem electoratului o formula noua de prezentare in Parlamentul European. Romanii s-au saturat de politica aratarii cu degetul. Trebuie sa ne delimitam de trecut si sa privim inainte".
Iata, deci, ca PNL a ajuns sa acrediteze mitul potrivit caruia securistii pot fi impartiti in buni si rai, mit pe care, pana mai ieri, il critica vehement. Insa caile Domnului sunt de nepatruns, si vehementa isi are limitele ei, mai ales in momentele de neinspiratie sau de incordare politica. Asadar, dl Daianu a fost un securist bun. De ce ? Pentru ca nu a lucrat "decat" in DIE. Dar in DIE a lucrat si Plesita, care e un securist rau... Ce facea dl Daianu in DIE ? Inocente analize economice, ni se spune. Cui insa ii foloseau aceste analize si in ce scopuri ? Activitatea DIE era indreptata, se stie, impotriva Occidentului, iar analizele economice erau esentiale pentru buna desfasurare a acestei activitati. Cei care le redactau erau utili sistemului. Prin urmare, securisti buni inca de pe atunci.
Dl Daianu ne informeaza ca a demisionat din Securitate la 26 de ani, deci in 1978. Anul fugii lui Pacepa si al destramarii retelelor. Coincidenta ? Dincolo, insa, de aceasta speculatie, ramane o intrebare: intr-un sistem in care demisia era o practica putin cunoscuta si aproape deloc acceptata, intr-un sistem in care nici macar din UTC nu se putea iesi fara stigmate definitive, cum a putut dl Daianu sa demisioneze din Securitate si sa continuie, apoi, o cariera civila normala ? "Romanii s-au saturat de politica aratarii cu degetul", ne informeaza presedintele PNL. Ceea ce trebuie probabil interpretat ca un indemn de fraternizare cu securistii buni. Ar putea urma lasarea in pace a securistilor rai, desfiintarea CNSAS si reinchiderea arhivelor. Oricum, afirmatia e fara rost, caci in Romania "politica aratarii cu degetul" nu are nici un fel de consecinte. Oare diplomatia romana nu e plina de fosti ofiteri DIE ? Toata lumea stie, toata lumea arata cu degetul, dar nimic nu se schimba. In afara de Plesita, Enoiu si inca vreo trei-patru, noua societate romaneasca a fost silita sa-i integreze pe fostii securisti, iar acestia, incet-incet, se instapanesc peste Romania. La urma-urmei, de ce ne-am mai osteni sa-i aratam cu degetul ? Ei sunt peste tot.
"Trebuie sa ne delimitam de trecut si sa privim inainte", ne indeamna presedintele PNL. Acum cativa ani, Ion Iliescu a enuntat o idee de aceeasi natura, iar PNL s-a revoltat. In Romania, insa, revoltele sunt ca minunile: nu dureaza decat cateva zile. Dar cei al carui trecut e facut din suferinte (datorate securistilor buni si rai de-a valma, ca "brat armat" al sistemului) n-au cum sa se "delimiteze", caci memoria nu se supune comenzilor politice. Si culmea e ca, dincolo de amabilitati de circumstanta, nici occidentalii cu care va lucra dl Daianu nu se pot delimita prea usor de trecutul lui, pentru simplul motiv ca acest trecut le era ostil. Cat despre privitul inainte, el este o formula sterila. Viitorul nu se poate construi prin nesocotirea memoriei si abolirea trecutului.

Radu Portocala
Ziua sambata 22 september, 2007 http://www.ziua.net

AFDPR cere partidelor liste curate la euroalegeri


-- Asociatia Nationala a Fostilor Detinuti Politici din Romania si-a desemnat noul comitet de conducere, in cadrul unui Congres desfasurat intre 19-20 septembrie, presedintele forului fiind numit Constantin Ticu-Dumitrescu (foto). Membrii AFDPR au solicitat Guvernului si Parlamentului sa repare discriminarea fata de supravietuitorii lagarelor comuniste, "lasati sa traiasca la limita mizeriei" si au cerut partidelor sa includa pe lista pentru PE numai nume curate.
Declaratia Congresului XIV al AFDPR
In zilele de 19-20 septembrie 2007 s-au desfasurat la Mamaia lucrarile Congresului Asociatiei Nationale a Fostilor Detinuti Politici din Romania, cand a fost ales prin vot secret, pentru un mandat de patru ani, urmatorul comitet de conducere: Constantin Ticu-Dumitrescu - presedinte; Paul Andreescu, Octavian Bzoja si Sergiu Rizescu - vicepresedinti; Nistor Man, Aurora Dumitrescu, Paul Mancas, Mihai Constantinescu, Iosif Torok, Teodor Stanca, Emilian Ionescu, Maria Puiu, Paul Mitroi, Grigore Draghia, Dumitru Bazon, E. Chitimia si Mihai Bontea - membri. La deschiderea Congresului s-a dat citire mesajelor calde de salut adresate de Presedintele Romaniei, domnul Traian Basescu, de Primul Ministru Calin-Popescu Tariceanu si de doamna Ana Blandiana si domnul Romulus Rusan, mesaje primite cu vii aplauze. Din partea autoritatilor locale, a adresat un salut prefectul judetului, domnul Danut Culetu.
In urma dezbaterilor care au avut loc, s-a hotarat ca prin aceasta declaratie sa se aduca la cunostinta opiniei publice revolta fostilor detinuti politici fata de faptul ca, in timp ce fostii securisti se bucura de pensii de zeci de milioane, iar revolutionarii beneficiaza de o lege a recunostintei, cu prevederi mai mult decat generoase, supravietuitorii temnitelor si lagarelor de exterminare comuniste sunt dati uitarii si, multi dintre ei, lasati sa-si traiasca ultimii ani ai vietii la limita mizeriei. Consideram ca este de datoria Guvernului si a Parlamentului Romaniei sa repare cat mai urgent aceasta discriminare, profund imorala si nedreapta.
Congresul AFDPR aduce multumirile cuvenite IICCR si presedintelui sau, Marius Oprea, pentru grija ce ne poarta, repunand in discutie proiectul legii desfiintarii condamnarilor politice si a consecintelor respective, initiat de domnul Ticu-Dumitrescu si reluat de doamna ministru Monica Macovei, care trebuie sa devina o lege nediscriminatorie, indiferent de culoarea politica a celor care au luptat impotriva comunismului. Prin votul sau unanim exprimat, de cei 390 delegati provenind din cele 42 de filiale din tara, isi declara sprijinul total pentru activitatea si luarile de pozitie in cadrul CNSAS ale domnului Constantin Ticu-Dumitrescu. Constienti de nevoia de adevar, fara de care nu se poate construi nimic solid in aceasta tara, AFDPR sustine eforturile societatii romanesti de deconspirare a trecutului criminal comunist, subliniind rolul CNSAS, ca institutie a statului de drept, in limpezirea acestui trecut intunecat.
Congresul fostilor detinuti politici considera printre altele ca Romania, devenita membru al UE, se afla acum intr-un moment important al integrarii europene. De aceea, aminteste tuturor partidelor politice obligatia ce le revine ca, la desemnarea europarlamentarilor, sa reflecteze adanc la valoarea morala si politica a persoanelor propuse si sa nu accepte includerea pe aceste liste a unor nume, care se regasesc in structurile si retelele fostei Securitati. In incheiere, Congresul protesteaza vehement fata de nerespectarea cel putin a prevederilor D.L. 118/1990, incalcate sfidator de fel de fel de Ordonante.

Ziua
Ziua sambata 22 september, 2007 http://www.ziua.net