Ficat de analist

Nu-mi plac farsele, nici când sunt subiectul lor, nici când subiecţii sunt alţii. Poţi fi inoportun la modul cel mai grav. Într-o seară, un actoraş care umbla să fie luat în seamă făcând farse la un canal tv a format numărul de telefon al unei doamne. Cabotinul s-a dat drept prietenul fiului ei, cu care petrecuse la cârciumă în urmă cu o zi. Femeia însă îşi pierduse băiatul de câteva zile. În loc să-şi tragă palme şi să nu mai iasă pe stradă un an, Histrionul a bâiguit nişte scuze.
Unele farse însă, dacă sunt pregătite pentru a pune pe picior greşit un fanfaron, pot intra în legendă. Cei care l-au cunoscut bine pe poetul Tăutu povestesc farsele acestuia fără să se mai întrebe dacă au avut loc cu adevărat. Timpul însă a plusat la farmec şi la surpriză. Asta înseamnă că poţi pregăti o farsă cu ingeniozitatea unei nuvele. Cu suspans şi cu umor.
Cunosc un domn căruia nu-i place deloc, dar absolut deloc, un analist politic. Acesta apare mereu la televizor şi are păreri despre orice. Logic ar fi ca, atunci când nu-ţi place o emisiune, să nu te uiţi. Tot logic însă e să te uiţi şi să-ţi faci sânge rău. Faptele au şi o logică negativă. Ar mai fi şi singurătatea, care are logica ei. Domnul despre care vorbesc locuieşte singur într-o garsonieră. Copiii i-au plecat şi soţia a murit. Unica sa plăcere e să se uite seară de seară la toate emisiunile care-l enervează. După ce se umple de fiere, domnul adoarme visând cum le-ar tăia el limba unor analişti, cum i-ar face surdomuţi sau i-ar lua de guler. Fiind medic, bătrânul are o idee, iar într-o seară pune mâna pe telefon.
Alo, alo – zice el, când primeşte imediat legătura, fiindcă s-a dat drept un ministru al Sănătăţii din anii 1990 – să ştiţi că vă apreciez enorm. Sunteţi singurul analist pe care-l urmăresc. Când e lăudat, analistul îi lasă pe invitaţi sau pe cei care-l sună să delireze cât poftesc. Tare-i mai plac elogiile şi linguşelile. Bătrânul medic turuie vreo trei minute, după care observă că analistul nu arată prea bine. Sunaţi-l din partea mea pe profesorul X, spune falsul ministru. Mi-a fost student. Să vă vadă, să faceţi nişte analize. Probabil că este vorba doar despre un ficat niţel obosit. Nu mi-o luaţi în nume de rău, dar vă stimez prea mult ca să nu-mi fac griji. Un medic la pensie e tot medic.
Apoi, falsul ministru îi telefonează secretarei profesorului X şi-i spune că o să-l sune curând marele analist, care are unele probleme cu ficatul. Însă de frică nu se duce la doctor.
Ajuns la profesorul X, analistul află că, într-adevăr, are ficatul cam obosit. Dar cine nu-l are ? Din respect pentru fostul ministru, profesorul X îi face analistului şi alte analize. Şi ştiţi doar cum e: când cauţi găseşti. Iar ca să te doară din când în când ficatul, e de ajuns să-ţi aminteşti din când în când că ar fi să te doară.
Gata, zice bătrânul, care nu iubeşte analiştii politici, m-am răzbunat. A intrat la idei. O să apară mai rar. Totuşi, analistul nu apare mai rar. Tot ce a obţinut cu farsa sa medicul pensionar e că acum analistul aminteşte seară de seară, ca despre un merit, şi de problemele lui cu ficatul.

Tudor Octavian
Jurnalul national 4 Iulie, 2007