Prezenta unor personaje precum C.V. Tudor, A. Paunescu sau Gigi Becali pe scena politica autohtona socheaza nu atat prin inconsistenta sau neseriozitate, cat prin imensitatea si durabilitatea succesului lor.
Una dintre mostrele folclorului politic antedecembrist suna cam asa: cica Nicolae Ceausescu ar fi fost inghetat de cercetatorii sovietici si descoperit, cinci secole mai tarziu, de armata americana, ocupatoare. Odata dezghetat, nea Nicu’, scandalizat si iritat ca nu il baga nimeni in seama, devine recalcitrant. Intrebat cine e, ce functie are, raspunde cu o autosuficienta de dictator: „Presedinte al Republicii Socialiste Romania, secretar general al Partidului Comunist Roman“. Pentru a se lamuri, contopistul american da o cautare prin paginile unei enciclopedii (Google nu se nascuse inca) si in dreptul numelui scornicesteanului gaseste urmatoarele: „Mic politician din vremea lui Helmuth Duckadam“...
Mici politicieni, din vremea lui Hagi sau a lui Cristi Mungiu, de asta data, avem si in prezent. Mai multi chiar decat ar fi normal. Cotidianul publica azi un articol despre ei, despre cei mai reprezentativi exaltati ai politicii romanesti de dupa 1989. Coneliu Vadim Tudor, Adrian Paunescu, Mitica Dragomir, George Pruteanu sau Gigi Becali sunt cateva exemple. Prezenta lor, spun specialistii in imagine si psihologie umana, e fireasca atat timp cat fiecare societate isi proiecteaza doza de excentricitate si in viata politica. Si cum noi, se pare, in momentul de fata suntem mai inzestrati cu aceasta calitate, si mai-marii nostri cu apucaturi de bufon sunt mai numerosi. Curba lui Gauss pare ceva mai deformata la capete decat in alte societati. Daca luam ultimul deceniu si jumatate de politica europeana, vom vedea ca mai fiecare popor isi are exaltatii lui. Intr-o masura pe care o merita, as adauga. Rusii l-au dat pe Jirinovski, austriecii pe Heider, francezii pe Le Pen, vecinii de la vest, pe Csurka, cei de la sud, pe Siderov. Totusi, parca nicaieri nu sunt atatia exaltati politici cu un succes atat de mare ca la Bucuresti.
Democratia, ca sistem politic de reprezentare a vointei populare, trimite in Parlament si reprezentanti ai segmentelor mai dubioase educational si mai amatoare de sport extrem in politica. Democratia nu e perfecta, cu atat mai putin intr-o societate care de-abia si-a dat jos pampersii tranzitiei. Intr-un discurs tinut de la tribuna Parlamentului, 24 aprilie 2007, Leonida Lari, alt personaj pitoresc al politicii autohtone a ultimilor ani, spunea cu seninatate urmatoarele: „Sa ne imaginam doua sfere: una mare, ampla si alta mai mica, Basarabia. Da, zic, agentii secreti, cel mai bine pregatiti si instruiti, fireste, vor veni in sfera mai mare, in Tara Mama, unde sunt mai mari interesele decat intr-o parte a Tarii Mama, Basarabia, unde se zvantura coada balaurului si mai provoaca, din cand in cand, razboaie in Transnistria. De ce am spus aceasta ? De aceea ca sa fie clar ca, in Romania, se zbenguie in voie serviciile secrete rusesti“. Exemplul e graitor si deloc solitar in discursul public din Romania tranzitionala. Putem gasi sute de astfel de elucubratii. Cuvintele Leonidei Lari nici nu impun vreo interpretare, vorbesc de la sine.
Dar sa privim si partea pozitiva a lucrurilor. Toate aceste pitoresti personaje ale vietii politice dambovitene maresc tirajele, fac de ani buni ratinguri mari posturilor de televiziune si destind, se pare, sufletele celor cu cultura politica la pamant. Indirect, din exhibitionismul acestor bufoni politici mananca o paine si presa. Ma intreb insa de ce colegii nostri de breasla din Occident castiga mai bine ?
Marius Cosmeanu
Cotidianul 4 Iulie, 2007 http://www.cotidianul.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu