"Nu voi, stimabile, sa stiu de Europa..."

-- Toate partidele cat de cat frecventabile par in impas. De cand, cu chiu, cu vai, s-a stabilit data alegerilor pentru Parlamentul European, toate reactioneaza ca primariile surprinse de venirea iernii: desi stiau cel putin de la 1 ianuarie ca vor trebui sa fie reprezentate la Bruxelles si la Strasbourg, au acum aerul ca descopera apa calda si nu prea stiu la ce le serveste. PNL cocheteaza cu un cap de lista glorios si cu totul inafara politicului, PSD are doar doi candidati consimtitori si scoate la mezat locuri eligibile, nici PD nu e mai fericit - pe scurt, calitatea de europarlamentar pare a fi pe cat de neasteptata, tot pe-atat de nedorita.
Nici cand romanii au avut privilegiul, atat de fierbinte dorit odinioara, de a desemna un comisar european n-a fost mai mare imbulzeala. Nu vreau sa spun ca dl. Orban n-ar fi fost o alegere potrivita - a fost - dar a fost si rezultatul clar al unei carente de candidati politici. Intr-o tara in care, inertial, a calatori in Occident pe banii babacai e inca un favor ravnit de-a valma de parlamentari, ministeriabili, ziaristi si pompieri, dificultatea de a gasi politicieni dispusi sa plece de-acasa pentru un an si-un sfert pare ciudata.
Da, stiu, "cine pleaca la plimbare pierde locul de onoare", cum inganam in copilarie. Cine sta la Bruxelles e scos anticipat la pensie din jocul politic intern. Stiu si ca alegerile europene au o miza interna importanta, deci nu pot face apel la candidati anonimi, oricat de competenti ar fi ei. Dar, dincolo de aceste consideratii care tin pretutindeni in Europa de logica de partid, cred ca in acest punct se intalnesc doua situatii de criza specific romanesti.
Pe de-o parte, politica internationala de bodega stim cu totii sa facem, dar de un interes cultivat pentru peisajul mondial nu poate fi vorba decat in cazuri rarissime. Comentariile despre vizita la Washington a ministrului Cioroianu sau despre petrolul din Kazahstan etaleaza dupa ureche atatea ineptii emfatice incat nici nu ma mir cat de putini sunt cei care gandesc, si inca mai putini cei ce actioneaza in calitate de cetateni ai Europei, ca sa nu mai vorbim de "satul global". "Sa-si vaza de trebile ei Europa. Noi ne amestecam in trebile ei ?", se otara Catavencu. Ce s-a schimbat de-atunci, ma-ntreb ? In 2002, in plin proces de negociere cu Uniunea Europeana, dl. Nastase, atunci prim-minstru, declara exact acelasi lucru. I-o fi intrebat cineva daca nu vor sa candideze pe comentatorii cu adevarat priceputi in politica externa, ca d-na Boiangiu sau dnii Mititelu ori Hurezeanu ?
Pe de alta parte, e vorba de o criza flagranta de - nu am cum sa le spun altfel - de cadre. O mai fi avand PSD 600.000 de membri, cum se lauda mai antart, dar, cand decide sa incredinteze cea mai importanta organizatie, cea din Capitala, dlui Vanghele, nu ma mai mir de nimic. Fanaticii votului uninominal ar trebui sa ia aminte, si sa nu se ameteasca cu iluzia ca, subit, Parlamentul va fi populat de mari spirite devotate binelui public. Istoria acestui deficit e lunga si trista, dar tot mi-e greu sa pricep de ce, daca tot nu au candidati proprii, partidele nu se adreseaza zonei active a societatii civile. Poate ca d-na Doina Cornea nu doreste sa candideze: o fi fost invitata si nu stim noi. Dar d-nele Renate Weber, Smaranda Enache sau Manuela Stefanescu, d-nii Radu Filipescu, Gabriel Andreescu, Sorin Ionita... in fine, nu vreau sa strig catalogul, ci doar sa fac o sugestie - si un repros.

Zoe Petre
Ziua vineri 31 august, 2007 http://www.ziua.net