marți, august 28, 2007

Motiune de cenzura in unanimitate


-- PSD vrea sa dea jos Guvernul pana la jumatatea lunii septembrie
Comitetul Executiv al PSD a aprobat ieri depunerea motiunii de cenzura pana la jumatatea lunii septembrie si a mandatat conducerea partidului sa demareze negocieri cu celelalte formatiuni in vederea formarii unui nou Guvern. Liderul social-democrat, Mircea Geoana, a sustinut ca PSD va vota impotriva oricarui guvern de dreapta si a subliniat ca partidul este dispus sa conduca sau sa faca parte din noul Cabinet.
Decizia privind depunerea motiunii, care oficializeaza hotararea luata la Bran de liderii partidului, a fost adoptata ieri cu votul tuturor participantilor, mai putin al presedintelui organizatiei PSD Alba, Ioan Aurel Rus, care s-a abtinut. In ciuda voturilor majoritar favorabile, unii lideri social-democrati, printre care Ion Iliescu si Nicolae Vacaroiu, s-au aratat reticenti in privinta acestui demers, invocand faptul ca, in acest moment, motiunea are sanse mari de reusita, fapt ce ar duce la o situatie imprevizibila al carei autor va fi chiar partidul. In urma sedintei CEX, Geoana a dat asigurari ca parlamentarii PSD vor fi disciplinati, votand unanim in favoarea motiunii.
Negocieri cu Basescu
Membrii CEX au mandatat, de asemenea, conducerea partidului sa initieze negocieri "transparente" cu partidele, dar si cu presedintele Traian Basescu, pentru identificarea unei majoritati parlamentare care sa duca la formarea unui nou guvern, in eventualitatea in care motiunea de cenzura va fi adoptata de Parlament.
Dupa ce, in ultimele saptamani, Geoana a revendicat explicit postul de premier, invocand faptul ca PSD are cei mai multi parlamentari, ieri, liderul social-democrat a nuantat, aratand disponibilitatea partidului sau de a conduce sau doar de a face parte din viitorul cabinet. Liderul PSD a reiterat faptul ca, in conditiile in care PSD va forma Guvernul, el va fi candidatul partidului la functia de prim-ministru.
Impotriva unui Cabinet de dreapta
"Vom vota impotriva oricarui guvern de dreapta, dar dupa epuizarea tuturor solutiilor democrate, alegerile anticipate pot sa fie o varianta", a mai declarat seful PSD, sustinand ca acest demers antreneaza riscul ca viitorul Parlament sa nu fie ales prin vot uninominal. "Cei ce vor forta deliberat anticipatele sa-si asume raspunderea pentru amanarea introducerii legii privind votul uninominal, pentru ca vom risca inca patru ani cu parlamentari pe liste de partid", a avertizat Geoana. El a precizat ca sprijinul si votul PSD pentru viitorul guvern vor fi acordate numai acelei formule care sa aiba un program de guvernare bazat pe obiectivele sociale promovate de PSD.
La randul lor, democratii vor vota motiunea de cenzura anuntata de PSD, a declarat ieri seful PD, Emil Boc, adaugand ca partidul sau prefera alegeri anticipate unui Guvern PD-PSD. "Ne vom comporta ca partid de opozitie, dar avem retineri ca aceasta motiune va fi depusa", a spus Boc. Pe de alta parte, seful democratilor a afirmat ca PD nu se va consulta cu PSD decat dupa ce acestia isi vor dovedi seriozitatea depunand motiunea.
Premierul Tariceanu a refuzat sa supuna dezbaterii ieri, in sedinta Biroului Politic al PNL, problema motiunii de cenzura, pe motiv ca documentul inca nu exista, au aratat surse liberale.
Corlatean si Ponta merg la PE
Deputatii PSD Titus Corlatean si Victor Ponta au promis ieri, in sedinta CEx a partidului, ca vor deschide lista candidatilor social-democrati la alegerile europarlamentare, existand totusi posibilitatea ca ei sa se retraga, au precizat surse din PSD, citate de Newsin. Potrivit acestora, PSD nu l-a convins pe Cristian Diaconescu sa participe la euroalegeri, senatorul invocand, in timpul sedintei, probleme familiale. Potrivit unor surse PSD, Titus Corlatean, secretar general PSD, a acceptat, la insistentele colegilor sai, ca si Victor Ponta, vicepresedinte, sa fie capii de lista ai formatiunii la scrutinul de la 25 noiembrie, insa exista posibilitatea ca Ponta sa se retraga. Corlatean a lasat sa se inteleaga ca si el s-ar putea retrage dupa alegeri. In cadrul sedintei de luni, s-a decis ca Adrian Severin si Vasile Puscas sa fie asezati, de asemenea, pe urmatoarele locuri eligibile ale listei.
Guvern PD-PLD
Consilierul prezidential Sebastian Lazaroiu a apreciat ieri ca se poate forma o majoritate parlamentara pentru un Guvern PD-PLD sustinut, in afara de cele doua partide, si de PNL, UDMR, independenti si minoritati, ceea ce ar insemna o sustinere de aproximativ 51%. Cu toate acestea, Lazaroiu si-a exprimat scepticismul ca motiunea va trece. El a tinut sa arate ca aprecierile sale sunt facute in calitate de analist, nu de consilier prezidential. Lazaroiu a subliniat ca Traian Basescu are dreptul de a desemna orice premier doreste, nu doar pe acela care dovedeste ca are o majoritate parlamentara. El a adaugat ca nu crede nici ca parlamentarii vor accepta orice premier, pentru ca se tem de anticipate. "Pot sa va dau doua nume - Monica Macovei sau - unul si mai greu - Daniel Morar", a spus el, citat de NewsIn. Teama de anticipate va duce insa la esecul motiunii de cenzura, a sustinut Lazaroiu, subliniind ca respingerea acesteia va crea probleme in PSD, care vor trebui amortizate pana la europarlamentare. El a estimat totusi ca PSD are in vedere ca pas doi, intrucat varianta Geoana - premier nu este una castigatoare, un guvern de tehnocrati.

Anca Hriban & R.I.P.
Ziua marti 28 august, 2007 http://www.ziua.net

Roman catre Iliescu: "La mineriada am actionat legal"


Ion Iliescu il indica pe fostul premier drept responsabil cu represiunea din Piata Universitatii.
Petre Roman sustine ca in iunie ‘90 s-a respectat legea.
Acuzat de „participatie improprie la omor calificat si deosebit de grav” in dosarul „Mineriada din 13-15 iunie 1990”, Ion Iliescu paseaza responsabilitatea represiunii din Piata Universitatii in „ograda” lui Petre Roman.
Intr-o scrisoare transmisa presei, fostul presedinte sustine ca „prim-ministrul Petre Roman a aprobat masurile propuse de Ministerul de Interne privind eliberarea zonei in dimineata zilei de 13 iunie 1990”.
Fostul premier nu se regasese pe lista invinuitilor din rechizitoriul intocmit de procurorii militari, insa apreciaza ca reactia fortelor de ordine a fost deopotriva fireasca si legala: „Actiunea Ministerului de Interne a fost in acord cu cererea procurorului general al republicii, Gheorghe Robu, si a beneficiat de o baza legala. Nu am semnat un ordin de actiune, dar am dat curs cererii formulate de procurorul general”, raspunde Petre Roman.
Scrisorile lui Iliescu
Epistolele expediate redactiilor au devenit, in ultima perioada, calea preferata de fostul sef de stat pentru a se disculpa. „Resping incercarea de a ma incrimina pentru cele 4 victime, impuscate in zona Ministerului de Interne, in seara zilei de 13 iunie, prin afirmatiile ca eu as fi dat ordin sa se traga, ceea ce constituie un grav neadevar. (...) Ocuparea prin forta a Pietei Universitatii, in ziua de 22 aprilie 1990, la inceputul campaniei electorale, a fost un act samavolnic, de incalcare flagranta a legii. (...)”, se arata in ultima scrisoare semnata de Ion Iliescu.
Contrazis de procurori
Concluzia principala a procurorilor militari este insa aceea ca „decizia initiala de reprimare a fost coordonata, personal, de fostul sef al statului”. Astfel, reprimarea manifestatiei din Piata Universitatii ar fi avut loc in baza unui „Plan de actiune” intocmit de ministrul de interne de atunci, generalul Mihai Chitac.
Pe acest document, Chitac a scris urmatoarea mentiune: „Intocmit pe baza Ordinului verbal al Presedintelui ales al Romaniei Dl. Ion Iliescu. Discutat si aprobat verbal de Prim-ministru Guvernului Provizoriu - Dl. Petre Roman”.
Potrivit procurorilor, Iliescu, „in calitate de presedinte ales, a ordonat interventia militara - cu munitie de razboi, TAB-uri si alte forte, impotriva demonstrantilor care se manifestau violent - soldata cu patru morti”.
Implicarea directa a fostului presedinte in actiunile de reprimare este probata de anchetatori si cu un document militar: „Jurnalul activitatilor desfasurate de unitatile armatei in garnizoana Bucuresti, in perioada 13-15.06.1990”.
Din acest „Jurnal” reiese ca Iliescu dadea diverse dispozitii militarilor si lansa idei false. Astfel, pe 13 iunie, la ora 19.25, Ion Iliescu „informeaza pe prim-adjunctul ministrului apararii nationale ca pe sediul Politiei Capitalei s-a ridicat drapelul verde, legionar, deci miscarea este o rebeliune legionara si se trateaza ca atare”.
Diversiunea legionara este reluata de Iliescu, care transmite o comunicare catre comandamentele de arma in care cere ca „toti militarii sa aiba baioneta pusa la arma” si sa se apere impotriva „elementelor turbulente” care vor avea asupra lor arme si munitie si vor incerca sa patrunda in mai multe obiective.

Laurentiu Mihu & Narcis Iordache
Evenimentul zilei marti 28 august, 2007 http://www.evz.ro

Iliescu, spalat de tot


-- "Dosarul lui Ion Iliescu nu a existat sau a fost periat", a declarat ieri directorul Arhivelor Nationale, Dorin Dobrincu, citat de Mediafax.
Aceasta in conditiile in care fostul presedinte a fost, inainte de 1989, secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Roman, vicepresedinte al Consiliului Judetean Timis (1971-1974) si presedinte al Consiliului Judetean Iasi (1974-1979). Colegiul CNSAS i-a dat decizie de buna purtare lui Ion Iliescu, precizand ca el nu are dosar la fosta Securitate. Insa, atat presedintele Traian Basescu, cat si directorul Institutului pentru Studierea Crimelor Comunismului (ISCC), Marius Oprea, si-au exprimat convingerea ca Iliescu are dosar de cadre PCR. "Imi este greu sa cred ca nu avem dosare de personal ale demnitarilor fostului regim", declara Basescu, adaugand ca demnitarii comunisti aveau dosare de personal. La randul sau, Marius Oprea afirma ca, potrivit legii CNSAS, Ion Iliescu nu va fi identificat ca a colaborat cu Securitatea, exprimandu-si nedumerirea ca "un nenorocit de informator trebuie supus oprobiului public", iar senatorul PSD "sa stea bine mersi". Oprea spunea ca, in perioada comunista, Ion Iliescu dadea aprobari pentru racolarea de catre Securitate a informatorilor, dar si pentru ca unii membri de partid care intrau in dizgratia Securitatii sa fie urmariti, ori sa le fie instalate microfoane in locuinte.

C.A.
Ziua marti 28 august, 2007 http://www.ziua.net

Ultima tigara a lui Patriciu sau a lui Basescu ?



Nu m-ar mira ca Dinu Patriciu sa isi fi ales acum sa vanda Rompetrol pentru a se implica in lupta politica. Adica in lupta pe viata si pe moarte cu dusmanul sau numarul unu: Traian Basescu.
Patriciu vorbea ieri ca un om de afaceri neimplicat politic. A explicat cu un aer relaxat doar pe jumatate toate motivele economice care l-au dus la decizia sa devina cel mai bogat om din Romania. A negat orice intentie de a reveni in politica si a facut o mica bascalie aparent nevinovata la adresa presedintelui Basescu. Patriciu a incercat sa tina toata afacerea Rompetrol departe de politica si mai ales de Basescu. Nu cred in imaginea acestui Patriciu, acum ajuns si putred de bogat. In primul rand, Dinu Patriciu este un om orgolios. Vanitatea l-a ajutat si in politica, si in afaceri, iar acest atribut al naturii umane lucreaza cu dusmani. Ba chiar cu dusmani de moarte. Iar dusmanul lui Dinu Patriciu este cel care a dat culoare verde pentru ca timp de cateva ore „petro-liberalul“ sa poarte catuse. Nimic nu poate depasi aceasta umilinta si nimic nu o poate sterge. Prin urmare, am putine motive sa cred ca Dinu Patriciu a lasat deoparte vrajmasia cu presedintele. Ce va urma o spune, printre randuri, chiar el: are o avere personala la dispozitie, pe care o poate folosi cum vrea, si va continua sa investeasca viguros in media. Cu doua miliarde de euro se pot cumpara multe: oameni, influenta, voturi. Cu o media puternica se poate toca marunt si, la fel cum se poate cumpara o imensa popularitate, se pot achizitiona si mii de barili de liniste. In plus, Dinu Patriciu a preferat un tip de tranzactie care sa ii permita sa aiba multi bani direct la dispozitia lui si nu a companiei. Ceea ce arata ca acesta are o strategie personala, privata, de a utiliza acesti bani. Eu cred ca in lupta politica. Pentru ca Dinu Patriciu cred ca iubeste mai mult puterea decat banii. La fel ca Gigi Becali, insa ceva mai apasat, tocmai pentru ca nu o declara atat de bombastic ca personajul ultim mentionat.
Va inchipuiti cam cat de suparat este Becali ca Patriciu i-a luat-o inainte ? Nici un Maybach nu-l va mai spala pe domnul Becali. Revin de la mica rautate. La aceasta ora, Dinu Patriciu este un munte de bani, de initiative potentiale, de polite de platit. Un om care se vrea intr-un tablou, clar. Ar trebui sa se teama Traian Basescu de acum inainte ? Eu cred ca nu. Nu mai mult decat pana acum. Asta doar in cazul in care nu l-a subestimat pe Dinu Patriciu, greseala pe care Patriciu a facut-o fata de Basescu. Din cate il stiu eu pe presedinte, nu a facut aceasta greseala. Probabil ca vom avea o lupta intre cel mai politic om politic si cel mai bogat om politic. Lupta-vedeta a anilor 2008 si 2009. Anihilarea completa este miza, dar nu exclud, chiar daca cu o probabilitate de 0,00001%, o impacare strategica. Din cate banuiesc eu, va castiga cel care va avea sanatatea fizica si psihica mai buna. De fumat, fumeaza amandoi.

Vlad Macovei
Cotidianul marti 28 august, 2007 http://www.cotidianul.ro

Codul onoarei pe Dambovita

-- Adevaratul samurai nu va avea nimic mai mult de spus decat ceea ce transmite prin decizia de a porni la lupta. Acestui cod noi ii opunem pe cel al Portilor Orientului, unde totul, inclusiv onoarea, este luat in deradere.
In Bushido, codul de comportament si filozofie asupra vietii care pregatea samuraiul pentru moartea onorabila, cel mai important moment al destinului sau eroic, se spune ca sabia nu trebuie scoasa din teaca decat cu un singur scop: sa ucizi adversarul. Legendele despre samurai stigmatizeaza comportamentul fanfaronilor care-si agitau sabiile in stanga si-n dreapta, anuntand lupta la care nu ajungeau niciodata. Samuraiului i se mai cere sa rosteasca cat mai putine cuvinte si, mai presus de toate, sa nu-si ameninte adversarul, gest considerat inutil atata timp cat insasi prezenta sa tacuta si decisa semnifica cu mult mai mult decat ceea ce s-ar putea spune prin cuvinte. Pentru ca samuraiul este insasi sabia, se confunda cu ea, o exprima, ii sintetizeaza puterea. Se spune ca, asa cum lama oricarei sabii de samurai este ceva viu si care se hraneste cu sangele dusmanilor ucisi, dar nu vorbeste decat ucigand, la fel si adevaratul samurai nu va avea nimic mai mult de spus decat ceea ce transmite prin decizia de a porni la lupta.
Acestui cod al onoarei, noi ii opunem o cu totul alta filozofie de viata si un alt tip de comportament. Cel al Portilor Orientului, unde totul, inclusiv onoarea, este luat in deradere. Si, consecinta directa a acestei traditii istorice, nu suntem luati in serios de nimeni. Inclusiv atunci cand vorbele ar anunta ca sabia, daca exista si este din otel si nu de tinichea, ar putea sa fie scoasa din teaca.
Atunci cand presedintele Traian Basescu a anuntat ritos ca, gata, autoritatile Republicii Moldova au intins coarda prea tare si ca Romania va raspunde foarte dur, tuturor ar fi trebuit sa li se taie rasuflarea. Presedintele Romaniei a spus ca impotriva tarii a fost organizata o provocare si ca replica nu va intarzia, pe masura gravitatii faptelor. Si ce-a iesit ? Doamne fereste, nimeni nu-si imagina ca vor rasuna tobele razboiului ! Dar macar te asteptai la gesturile clasice de retaliere de tip diplomatic, sau macar chemarea ambasadorului moldovean la o mustruluiala demonstrativa la Ministerul nostru de Externe, avand dovezile pe care Basescu s-a bazat atunci cand s-a referit la provocarea respectiva. Sau, cel putin credeam ca expertii nostri in probleme de securitate si sisteme de comunicatii vor aparea sa arate ca interceptarile telefonice despre care vorbesc cei de la Chisinau sunt un fals ordinar. A zis cineva ceva ?
A zis. Dar nu ai nostri. Ci tot Voronin. Profitand de lipsa noastra de reactie dupa maraitura prezidentiala pe timp de concediu la mare, Voronin a iesit violent la atac. Exact la fel ca atunci cand explica Uniunii Europene de ce n-are deloc nevoie de oferta lui Basescu de a ajuta Republica Moldova sa progreseze pe drumul european, caci are alti parteneri. Acum ne acuza de a fi pactizat cu Satana si transmite mesajul ca, daca tot vorbim de provocari, ai nostri sunt vinovati ca ar finanta miscarea unionista.
Context in care ai nostri luptatori, altfel extrem de virulenti cand e vorba de garagata, se baricadeaza intr-o tacere pe care o cred demna si onorabila. O fac pe mortii-n papusoi si lasa sa se reverse asupra tarii un val fara precedent de insulte care, dupa cum vedeti, devine atat de consistent incat poate sa se substituie la ceea ce-a fost odata Podul cu Flori. Incepem sa fim inconjurati de acte de dispret fata de entitatea numita Romania: la Budapesta, Garda Maghiara se anunta gata de actiune, cand va fi nevoie, Voronin isi bate joc de noi... si cu onoarea noastra nationala cum ramane ?

Cristian Unteanu
Ziua marti 28 august, 2007 http://www.ziua.net

Solidaritate impotriva trecutului


-- In august 2005, cand ne-am intalnit pentru a discuta despre iminenta mea numire ca director al Institutului Cultural Roman de la Paris, deci viitor subordonat al sau, prima intrebare pe care mi-a pus-o dl Horia-Roman Patapievici a fost: "Mentineti ceea ce ati scris despre intrevederea dintre Iliescu si Plesu, la Tescani, in vara lui '89 ?"
Recunosc ca modul in care fusese formulata intrebarea mi-a starnit amintiri neplacute. Dar si mai neplacuta mi-era brusca certitudine ca pe aceasta transparenta invitatie la dezicere urmau, inainte de toate, sa se construiasca relatiile noastre de lucru. Eu, intrusul, indraznisem sa intinez cu atingerea mea pe un membru al sacrei confrerii a piedestalelor.
Am raspuns: "Prin <> dlui Plesu, ceea ce am scris in 1990 ma costa foarte scump si astazi. Dar, din moment ce n-am dat niciodata vreo dezmintire, inseamna ca mentin ce am scris". Replica a venit pe un ton iritat, taios aproape, implicand un soi de garantie personala: "E fals ce ati scris ! Va asigur". Cateva saptamani mai tarziu, dl Plesu se razbuna, in "Dilema", atacandu-mi numirea la ICR - Paris.
Dupa 1985, numele lui Ion Iliescu devenise, pentru majoritatea romanilor, sinonim cu speranta. In lunile care au urmat rasturnarii lui Ceausescu, Ion Iliescu a fost considerat un salvator. Dl Plesu insusi i s-a raliat de la bun inceput si i-a ramas alaturi pana in octombrie 1991 - adica 15 luni dupa mineriada ! Astfel stand lucrurile, nu inteleg de ce dlui Plesu i se pare ofensant sa se vorbeasca in public despre intalnirea din august 1989 cu cel care avea sa-i fie sef cinci luni mai tarziu, intalnire in cadrul careia s-au discutat, probabil, detaliile viitoarei colaborari.
Am aflat despre aceasta vizita a lui Ion Iliescu la Tescani de la scriitorul Radu Teposu, in mai 1990, la Bucuresti. Cateva zile mai tarziu, realitatea ei mi-a fost adeverita de un "fost apropiat" al lui Virgil Magureanu, cu care m-am intretinut in vederea redactarii unui articol pentru saptamanalul "Le Point". Am pomenit-o in cartea "Autopsie du coup d'Etat roumain", publicata in octombrie 1990 (Editions Calmann-Levy, Paris), spre vesnica animozitate a dlui Plesu - ale carui relatii dinainte de 1989 (cea cu Petre Roman, de pilda) nu trebuiesc, pare-se, scoase la lumina.
Dupa 17 ani, insa, confirmarile informatiei pe care o dadeam atunci incep sa apara in presa. Istoricul Alex Mihai Stoenescu a aflat-o de la fosti agenti ai serviciilor secrete. Senatorului Eugen Mihaescu i-a relatat-o chiar Ion Iliescu, pe langa care a indeplinit functia de consilier. Scriitorul Tudor Octavian o stie pentru ca, fiind la Tescani in acea zi, s-a aflat in postura involuntara de martor ocular. Cu timpul, o vor povesti si altii, pentru ca nu li se poate inchide gura tuturor.
Trecutul poate fi ascuns, dar nu schimbat, si tagaduirile furioase ale dlui Plesu sunt, la urma urmei, mai interesante chiar decat faimoasa intalnire in sine. Cat despre fizicianul Horia-Roman Patapievici, a carui apostrofare de acum doi ani m-a decis sa scriu aceste randuri, el si-ar mahni cu siguranta fostii profesori daca, din solidaritate de casta, ar starui, in mod cu totul nestiintific, sa proclame inexistenta unui fapt inregistrat de mai multi martori si istorisit chiar de principalul actor.

Radu Portocala
Ziua marti 28 august, 2007 http://www.ziua.net

luni, august 27, 2007

Iliescu il acuza pe Basescu de campanie impotriva sa


-- Fostul sef al statului, Ion Iliescu, a protestat ieri, intr-o scrisoare deschisa, fata de "campania de linsaj mediatic" la care este supus privind implicarea sa in evenimentele din 13-14 iunie 1990, sustinand ca aceasta campanie este sprijinita de presedintele Traian Basescu.
In scrisoare, Iliescu neaga toate acuzatiile ce i se aduc in rechizitoriul intocmit de Parchetele militare, catalogandu-le drept "invinuiri fanteziste". "Resping cu fermitate campania de linsaj mediatic, de minciuni si de manipulare a realitatii, la care participa unele publicatii si televiziuni, realizatori si jurnalisti, dar, ceea ce este si mai grav, persoane din Parchetele Militare, campanie care are drept obiectiv denigrarea mea atat in legatura cu evenimentele din decembrie 1989, cat si cu acelea din 13-15 iunie 1990", declara fostul presedinte in scrisoare.
Roman a "eliberat" Piata Universitatii
In opinia lui Iliescu, Traian Basescu se afla in spatele tentativei de manipulare, dorind "sa se razbune pe toti cei care, exercitand un drept legal si constitutional, au votat in Parlament pentru suspendarea sa".
Presedintele de onoare al PSD precizeaza ca, anumite persoane implicate in acele evenimente, incearca, "in complicitate cu unii procurori din Parchetul Militar", sa rescrie istoria si sa deplaseze atentia de la cauza la efect, profitand de sprijinul politic pe care li-l ofera actualul sef al statului. El afirma in scrisoare ca, premierul de atunci, Petre Roman, este cel care a aprobat "masurile de eliberare" a Pietei Universitatii propuse de Ministerul de Interne. Potrivit documentului, evenimentele din 13-15 iunie 1990 au avut la origine "o intelegere realizata de vice-prim-ministrul Anton Vatasescu la intalnirea cu reprezentantii celor care ocupau Piata Universitatii", iar "prim-ministrul Petre Roman a aprobat masurile propuse de MI privind eliberarea zonei in dimineata zilei de 13 iunie 1990". In replica, Roman a declarat, potrivit NewsIn, ca a aprobat, pe 11 iunie, un plan de masuri pentru eliberarea Pietei Universitatii, dar ca nu a aprobat folosirea TAB-urilor si munitiei de razboi.
Fostul presedinte mai sustine ca rechizitoriul Parchetului Militar nu este un act juridic, ci "unul profund politic". El critica vehement si folosirea termenului de "represiune" din dosar. Potrivit lui Iliescu, ideea este neverosimila, in conditiile in care, dupa alegerile din 20 mai, care au avut ca rezultat un scor convingator in favoarea FSN (66%) si a sa (85%), orice act de forta al puterii, indreptat impotriva opozitiei, "ar fi dus la compromiterea ei si la pierderea credibilitatii".

R.I.P.
Ziua luni 27 august, 2007 http://www.ziua.net

Pacuraru huiduit de pensionari


-- Aflat ieri la Galati, ministrul Muncii i-a suparat pe pensionari cu afirmatia ca majoritatea pensiilor sunt corect calculate
Ministrul Muncii, Paul Pacuraru, a fost huiduit ieri, la Galati, la o intalnire cu pensionarii, cand le-a spus ca angajatii caselor judetene de pensii isi fac treaba si ca majoritatea pensiilor sunt corect calculate.
Aproximativ 600 de pensionari au fost prezenti in sala casei de Cultura a Sindicatelor din Galati la intalnirea cu ministrul Muncii, cu reprezentantii Casei Nationale de Pensii si cu o serie de parlamentari, informeaza Mediafax.
"Problema pensionarilor este cea mai grea, cea mai spinoasa si cea mai serioasa problema a Romaniei. Dar nu e singura. Mai avem si copiii cu alocatie de 240 de lei pe luna, mai avem si centrele cu persoane varstnice cu alocatie de 7 lei pe zi si ne miram de unde le dam de mancare si cum gospodarim cei 7 lei pe zi. Mai avem si alte 24 de prestatii sociale, facem o lista lunga si-o sa vedeti cat costa fiecare, pentru ca fiecare are nevoi si probleme. Acesta Casa de Pensii pe care o huliti da totusi la timp pensiile", le-a spus Paul Pacuraru pensionarilor.
Pensionarii avertizati sa nu iasa in strada
Potrivit Mediafax, ministrul i-a cerut liderului pensionarilor galateni, Toader Cristea, sa nu mai cheme pensionarii la actiuni de protest, in strada, de cate ori exista o nemultumire. "Atentie mare cand chemati lumea pe strada ! Aveti o mare raspundere ! Nu este de ici-de colo sa chemi lumea pe strada. E foarte frumos si popular, dar atentie mare, ca se mai suporta si consecinte ! E usor sa chemi, e inflacarat, e frumos, dar consecintele sunt dramatice si cineva le plateste. Si nu le plateste cine nu a chemat lumea si a facut apel la ratiune, ci le plateste cel care... Atentie, exista un Cod penal in tara asta. Nu amenint, nu sperii, dar atentie mare, sunteti deja persoane publice si aveti raspunderea gesturilor publice. Ce ma impiedica pe mine sa ma fac mai popular ca dumneavostra si sa adun masele ? Cine ma impiedica ? Bunul simt, normalitatea capului pe care il am. Adica inteleg ca anumite lucruri se pot, si lupt pentru ele, iar altele trebuie negociate, dar va sfatuiesc sa fiti foarte rezervat cand chemati lumea pe strada", i-a spus Pacuraru liderului Aliantei Pensionarilor pentru Consiliere din Galati. Cristea a repetat insa, in mai multe randuri, in cadrul intalnirii de ieri, ca pensionarii vor iesi in strada daca nu vor primi sporurile aferente grupelor I si II de munca.
Bugetul "incercat" cu inca 800 de milioane de euro
Referitor la cererea concreta a pensionarilor, ministrul Muncii a declarat ca, pentru a acorda o majorare de 45% celor care au fost incadrati in grupa I de munca si de 25% celor din grupa a II-a, efortul bugetar estimat este de 800 de milioane de euro. "Intalnirea de azi a pus o problema noua: pentru prima data de cand exista grupe de munca, pentru anii prestati in conditii speciale, sa se beneficieze de compensatii financiare. Pana acum, o persoana care a beneficiat de grupe de munca sau de conditii speciale beneficia de o reducere a vechimii sau a stagiului de cotizare. Solicitarea actuala, care nu a avut pana acum un echivalent in sistemul de pensii, este de a compensa sau de a acorda un spor financiar pentru acesti ani (de grupa, n.r.). Solicitarea nu este noua. In luna aprilie, impreuna cu Casa de Pensii, si eu am fost initiatorul unui proiect de Lege care sa converteasca in bani perioada lucrata in grupa I si grupa a II-a", a declarat Paul Pacuraru. El a mai spus pensionarilor ca aceasta problema a fost discutata si la nivelul Guvernului, care a dispus Casei de Pensii sa simuleze ce inseamna acordarea acestor drepturi. "Exista o simulare care s-a facut pe 0,45 pentru grupa I (majorare de 45%, n.r.) si 0,25 pentru grupa a II-a (majorare de 25%, n.r.). Aceasta simulare a condus, conform analizei facute de Casa de Pensii, la un efort bugetar anual de 800 de milioane de euro", a declarat Paul Pacuraru. La intalnirea cu ministrul Muncii au participat reprezentanti ai pensionarilor din Cluj, Baia Mare, Pitesti, Braila, Suceava si Galati.

C.S.
Ziua luni 27 august, 2007 http://www.ziua.net

Fobia Plesu


-- Desi acum cativa ani am fost colegi la saptamanalul satiric "Academia Catavencu" (unde se presupune ca luam totul in deradere), eu unul il stiu pe Tudor Octavian ca pe un om foarte serios in tot ceea ce face (proza, publicistica, critica plastica).
De aceea ma mira ca s-a lasat prins in capcana "deconspirarii" lui Andrei Plesu drept unul din cei care au pus la cale, in vara lui 1989, din domiciliul sau fortat de la Tescani, alaturi de, chipurile, Ion Iliescu si Virgil Magureanu, debarcarea lui Ceausescu. De fapt, in emisiunea de la Realitatea TV preluata fragmentar de ZIUA, Tudor Octavian nu afirma nicaieri ca i-ar fi vazut cu ochii lui pe Ion Iliescu si Andrei Plesu impreuna. Spune doar ca stand in camera la Tescani si uitandu-se probabil pe fereastra, sotia dansului i-ar fi recunoscut ulterior pe oaspetii complexului moldav si l-ar fi intrebat, in fata televizorului, in acele ore fierbinti din decembrie 1989, "Puiule, dar astia nu erau la Tescani ?" Din cate-mi aduc eu aminte, Andrei Plesu n-a aparut printre "astia" la televizor in primele zile ale Revolutiei, dar, pentru simplul fapt ca s-a aflat la Tescani pe unde-a dat candva si Iliescu, i s-a creat, scurt, prezumtia de vinovatie. Prezumtie pe care-o preia fara sa clipeasca si Alex Mihai Stoenescu din cartea cam urechista a lui Radu Portocala, "Autopsia unei lovituri de stat".
Dincolo de tot acest puzzle din care, de fapt, nu se-ntelege nimic, eu cred ca toata campania anti-Plesu ascunde ceva mult mai simplu: o omeneasca invidie. Si asta pentru simplul motiv ca nici unul din cei care-l ataca acum n-are nici 15% din farmecul, expresivitatea si profunzimea scrisului autorului eseului "Despre ingeri". Ca sa nu mai vorbim de umor... Aici e toata buba.
Dar, ma rog, hai sa admitem - "prin abstract", vorba lui Ceausescu - ca tenebrosul triumvirat Plesu-Iliescu-Magureanu ar fi fost unul din factorii esentiali care a dus la prabusirea dictatorului. Si ce-i rau in asta ? Poate ca fara ei nici Alex Mihai Stoenescu nu si-ar mai fi putut publica volumele, nici Radu Portocala n-ar fi ajuns in fruntea ICR la Paris, nici Tudor Octavian nu si-ar mai fi putut vinde in America excelentele sale carti si - mai rau ! - nici eu n-as mai fi putut scrie aceste randuri...

Ioan Grosan
Ziua lini 27 august, 2007 http://www.ziua.net

Sub zodia noului proletcultism


-- Nu intamplator am ales titlul de mai sus: ceea ce se intampla astazi cu unii scriitori, felul in care au ales acestia sa se aseze vizibil si fara a se jena catusi de putin de partea puterii, folosindu-si condeiele in slujba unuia sau a altui actor politic aflat la conducerea tarii, trimite fara ocolisuri la celebra carte a d-lui M. Nitescu, "Sub zodia proletcultismului".
Aparitia unor scriitori talentati in peisajul destul de amplu al adulatorilor fara perdea ai presedintelui actual al Romaniei ar trebui, in mod normal sa ne ingrijoreze. Nu din punctul de vedere al valorii scriitorilor despre care vorbim, valoare incontestabila, pe care si cel mai mare rautacios ar trebui sa le-o recunoasca. Este de analizat, mai mult, aspectul moral al implicarii acestor domni talentati in plitica de dupa 1989. Poate ca, la un moment dat, cand oamenii isi vor fi dat seama de partea nevazuta a activitatii militante a acestor intelectuali, cineva, asemeni lui Nitescu, invingandu-si greata, va alcatui un alt op, in care va diseca acest fenomen, aflat in acest moment in plina desfasurare. Se va vedea astfel ca de fapt, la o alta scara valorica se repeta ceea ce s-a intamplat si cu alti scriitori romani de mare talent: Sadoveanu, Calinescu, Geo Bogza, Petru Dumitriu etc. La alti parametri, cu siguranta, "colaborarea" scriitorilor de valoare cu puterea, apropierea acestora de varful politicii este si acum, si atunci aceeasi. Cu diferenta ca daca "maestrii" literari ai primilor ani ai comunismului au fost supusi unui aprig santaj, ajungand sa fie amenintati cu epurari sau chiar detentie pe baza celor scrise de acestia inainte de rusificarea tarii ori a apartenentei lor la partidele istorice sau la miscarea legionara, la cei mai multi dintre cei de azi motivele sunt mult mai meschine: obtinerea unui post in ministerul de Externe, atentia presedintelui tarii sau alte avantaje de speta si mai joasa. Mai mult, "colaborarea" acestora cu presedintele ii face intr-un mod incalificabili muti si surzi la tot ceea ce inseamna grupurile de interese nelegitime din jurul acestuia, denuntate si cunoscute in timp de "o anumita parte a presei", devenite azi de notorietate, ca sa ne limitam doar la lucruri extrem de grave. Faptul ca nu au devenit laudatori ai d-lui Basescu sub amenintare si ca inchid ochii la tot ce este negativ in actele acestuia (si, slava Domnului, despre actualul presedinte, aflat in politica de la d-l Iliescu incoace se stiu foarte multe lucruri !), faptul ca nu reactioneaza in nici un fel la actele profund antidemocratice, rudimentare si chiar rusinoase ale acestuia, cautionand in acest fel un astfel de om politic, se constituie intr-un fapt extrem de grav, cu repercusiuni negative imense asupra dimensiunii morale a culturii noastre, scapata, totusi de ani buni de pegra proletcultismului. Iar daca suntem dispusi (pentru ca multi nu prea sunt), sa ne amintim ca unii din cei mai talentati scriitori dintre slujbasii stapanirii actuale au fost ministrii lui Iliescu sau consilierii lui Adrian Nastase, pare si mai evident ca domniile lor au o problema cu morala. Dar pentru asta nu exista explicatii, pentru simplu fapt ca ele nu se pot da. Si nici nu se pot cere, din jena si rusine in primul rand. E ca si cand i-ai intreba cum au reusit sa treaca prin cel mai negru comunism avand pasapoarte, facand scoli in strainatate pe banii si cu acordul partidului lui Ceausescu (stim cat de generos era acesta cu astfel de "cadouri"), sau publicandu-si fara probleme cartile. Ca despre disidenta, nu are rost sa vorbim. Le ramane, totusi, sansa talentului unui Sadoveanu, Petru Dumitriu si a altora care desi deficitari la capitolul morala, au ramas in istoria literaturii. Numai ca pentru asta ar trebui ca in anii ce urmeaza sa-si construiasca o opera cel putin de valoarea inaintasilor. Lucru destul de dificil, dupa cum stam pana acum.

Octavian Hoandra
Ziua luni 27 august, 2007 http://www.ziua.net

Stranierii s-au cam saturat de Romania


Sociologii spun ca euronavetistii cauta un standard de viata mai ridicat, dar la intoarcere in Romania vad o societate care se misca prea incet pentru ei. Sunt nemultumiti de tara, pe care o agsesc de la an la an tot mai afundata-n birocratie si cu drumurile mai sparte.
Euronavetistii romani sunt hotarati ca in cativa ani sa renunte la sarmalele, borsul si tuica de acasa si sa-si faca vacantele departe de „casa”. Ei sunt nemultumiti de tara, pe care o gasesc de la an la an tot mai afundata-n birocratie si cu drumurile mai sparte.
La finele saptamanii trecute, romanii care lucreaza in Spania, Italia, Germania sau in alte tari europene si care au petrecut luna de concediu „acasa” au inceput sa se intoarca la joburile lor. Traficul la frontierele de vest s-a dublat in ultima saptamana, zilnic iesind din tara, numai pe la Cenad, peste 3.500 de romani.
Imbarcati in masini de peste 15.000 de euro, in mare parte achizitionate chiar inaintea concediului, ca sa dea „bine” in fata familiei din tara, ei se intorc la lucru cu portmoneele goale, acuzand guvernul ca scumpeste de la an la an produsele si mahniti de ceea ce au gasit „acasa”. Dupa trei-patru vacante anuale petrecute in sanul familiei, in Romania, cei mai multi afirma ca vor renunta la tara lor.
„De la an la an, in Romania e mai rau”
„Am venit anul acesta trei saptamani acasa. Poate mai venim si anul viitor, dar peste doi ani sigur nu ne mai intoarcem. Nu avem la ce. Romania e din ce in ce mai urata ca tara. Nici ce se intampla in ea nu e altfel. Nu e nici o schimbare in bine”, spune Traian Cartana, un craiovean de 43 de ani, stabilit de patru ani cu nevasta si fiul in Conegliano, langa Venetia, unde lucreaza ca sudor pe 1.500 de euro lunar.
„In fiecare an venim vara acasa in concediu si de fiecare data plecam mai dezamagiti. Ma intorc in Italia obosit si suparat. De la an la an, in Romania e mai rau. Cum intri in tara dai numai de taxe, umbli de nebun ca sa cumperi rovinieta si de fapt rulezi numai pe drumuri foarte proaste, pline de gropi, unde doar iti strici masina. Masina asta (n.r. - ultimul model de Ford Focus) avea 1.000 de kilometri cand am plecat din Italia si acum o simt de parca as fi rulat nu stiu cat, asta numai din cauza drumurilor proaste de „acasa”. Iar de preturi la produsele de baza, la alimente, sa nu mai vorbim. Cu cat am dat in Romania pe o sticla de apa minerala, in Italia cumparam trei”, ne-a declarat barbatul. Decizia lui e una: a luat credit in Italia, si-a cumparat casa de 150.000 de euro si de acum incolo devine european, fara sa mai faca naveta la neamurile din Romania.
Se gandeste cum sa-si duca si familia in Italia

Dragos si Mioara Zgardan, din Turnu-Severin, lucreaza el sofer, ea camerista de hotel, in Valencia, de sase ani, si tot de atat timp, la fiecare concediu petrecut acasa asteapta macar sa gaseasca drumurile asfaltate. „Poate ca unele lucruri se misca, dar drumurile pline de gropi ne deranjeaza teribil”, spune barbatul.

Altul, Florin C., de 33 de ani, lucreaza de trei ani ca sofer in Caserta (Italia) si e si mai suparat: „Nu am gasit nimic schimbat in bine in toata tara. Tot ce se face observ ca e pentru gunoaiele de parlamentari care se cearta si nu au nicio strategie pentru a ne aduce inapoi pe cei ca mine, care la un moment dat ne-am luat lumea-n cap si am plecat sa muncim afara. Lucrez ca sofer pe 2.200 de euro lunar. Acasa nu faceam banii astia, dar sufar enorm pentru ca trebuie sa traiesc departe de sotie si de copii. Imi pare rau ca plec departe ca sa imi intretin familia si de fiecare data cand ma intorc astept sa vad ca e mai bine, ca e ceva care sa ma faca sa raman. Dar nu. Birocratia te omoara, functionarii publici n-au chef de lucru, te trateaza cu sictir, iar legile care se dau sunt niste aberatii. Si atunci, la ce sa te intorci ? Ma gandesc cum sa-mi duc familia in Italia, sa-i scap de Romania”, ne-a declarat timisoreanul.
DEZGUST
Ce ii reproseaza euronavetistii Romaniei ?
1. drumuri foarte proaste
2. alimente scumpe
3. birocratie
4. lipsa de profesionalism in randul functionarilor publici
OPTIMISM
Sibienii cred ca tara merge bine
Singurii euronavetisti care gandesc pozitiv despre Romania sunt sibienii care lucreaza „afara”. De regula, plecati la munca in Germania, dupa ce au vazut Sibiul, ajuns anul acesta Capitala Culturala Europeana, spun ca Romania e pe trend ascendent. Sunt singurii care vad lucrurile pozitiv. Restul romanilor cu joburi in strainatate considera ca Romania involueaza.
VERDICTUL SOCIOLOGILOR
„Dorul de tara devine pentru unii un moft sentimental”
Instrainarea, una dintre consecintele negative ale plecarilor la munca peste hotare, este insotita insa de foarte multe altele cu caracter pozitiv, considera sociologii.
Plecarile reprezinta oportunitati demne de luat in serios, in special pentru cei care nu se regasesc in calificarile pentru care s-au pregatit in tara, mai explica specialistii.
Problema a fost cauzata, spun ei, de o supraincarcare a sistemului pe anumite ramuri, in special inainte de 1989. De aici s-au alimentat nenumarate frustrari de tranzitie, rezolvate in parte prin alegerea unor tari care sa le ofere mai mult din toate punctele de vedere.
Unii au hotarat sa o faca temporar, altii pentru totdeauna. In cazul celor din a doua categorie, este firesc ca instrainarea sa se realizeze mai usor.
„Dupa 1989, au explodat practic sistemul privat, dar si cel de stat. Modificarile produse cu siguranta ca prind si o lume care poate sa ofere mai multi bani. Exista libera circulatie, e mai mult sau mai putin normal sa se intample asa. Cei foarte buni nu pot fi retinuti, se echilibreaza astfel balanta. Plusvaloarea se intoarce insa in tara intr-o forma sau alta”, considera sociologul Alfred Bulai, seful Agentiei pentru Strategii Guvernamentale.
Dupa ruperea de sistemul economic autohton incepe o alta desprindere, mult mai dureroasa: cea de familie, de prietenii de „aici”, proces care are loc in acelasi timp cu ridicarea unei alte lumi, cea de „acolo”.
„E o decizie psihologica. Atunci cand scopul este integrarea intr-o alta tara, adaptarea sociala este normala, exista unii care au puterea sa o faca. Dorul de tara devine astfel un moft sentimental. De aceea, nu trebuie sa ne mire ca sunt persoane care au emigrat si care spun: „Eu sunt cetatean canadian si nu ma mai intereseaza Romania”, considera sociologul Marius Pieleanu. El arata ca persoanele care spun ca „s-au saturat de Romania” sunt mai ales cele care au hotarat sa se desprinda definitiv.
Euronavetistii, dezamagiti ca Romania se misca prea incet
Spre deosebire de valurile masive de migratie de la sat la oras din anii ‘60-’70, cele inregistrate in prezent - atat din mediul rural, cat si din cel urban -, cu destinatia Spania sau Italia, nu mai sunt fortate.
„Migratia din anii comunismului a fost exercitata de puterea de la vremea respectiva. Era nevoie de cadre care sa fie produse ale scolii noi. Era vorba despre o culturalizare fortata si despre o pregatire fortata. Acest tip de emigrare avea doua componente principale: una se referea la sansa de educatie, de pregatire, iar a doua - la un anumit tip de dirijism, o dezvoltare artificiala a sistemului de invatamant. In ceea ce priveste actualul val de emigrare spre Occident, principala diferenta este ca nu mai e dirijat”, arata Bulai.
Pe de alta parte, Marius Pieleanu spune ca cele doua fenomene au la baza acelasi propulsor: oamenii cauta un standard de viata mai ridicat. Diferenta: „Acum, plecarile nu sunt de cele mai multe ori definitive, oamenii se intorc in localitatile de bastina cu alte pretentii, de multe ori si cu un alt statut social”, explica Pieleanu. Insa deseori se intorc si vad o societate romaneasca ce se misca prea incet pentru ei si le vine greu sa-si potriveasca pasii cu ea.
Contracte pentru Spania si Germania
Exodul romanilor spre destinatii occidentale continua atata vreme cat angajatorii din strainatate au nevoie de forta de munca ieftina atat pentru muncile sezoniere, cat si pentru cele ce presupun calificari.
Potrivit ultimelor cifre furnizate de Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM), firmele spaniole sunt in continuare primele care „navalesc” pe piata muncii din Romania.
Aproximativ 3.500 de romani pot lucra in agricultura spaniola, prin intermediul ANOFM. Pentru ei, contractele au o durata cuprinsa intre patru si noua luni si prevad salarii de pana la 850 de euro pe luna.
Alte 200 de posturi in aceeasi tara sunt destinate electricienilor, mecanicilor, soferilor de camion, macelarilor, forjorilor, frigotehnistilor sau zidarilor, urmand a fi remunerate - timp de un an - cu sume cuprinse intre 1.100 si 1.300 de euro pe luna.
Si firmele germane cauta angajati romani: este vorba despre bucatari, personal hotelier sau sanitar si agricultori, ce vor fi selectati in luna octombrie. Contractele sunt pe durata unui an, cu posibilitate de prelungire pe sase luni, iar salariile sunt de aproximativ 1.200 de euro pe luna.
La mare cautare in Germania sunt, in prezent, si cei cu pregatire superioara, din cauza lipsei de angajati calificati in anumite domenii: specialistii in electrotehnica si utilaj tehnologic din cele 12 tari care au aderat la UE dupa 2004 vor putea lucra fara restrictii in aceasta tara de la inceputul lunii noiembrie, a anuntat cancelarul Angela Merkel.

Georgeta Petrovici
Evenimentul zilei luni 27 august, 2007 http://www.evz.ro

duminică, august 26, 2007

POLITICE (caricaturi de weekend...)


---------------------------------------------------------------------------------------

---------------------------------------------------------------------------------------

---------------------------------------------------------------------------------------

---------------------------------------------------------------------------------------

---------------------------------------------------------------------------------------

---------------------------------------------------------------------------------------

---------------------------------------------------------------------------------------

---------------------------------------------------------------------------------------

---------------------------------------------------------------------------------------

---------------------------------------------------------------------------------------

---------------------------------------------------------------------------------------

---------------------------------------------------------------------------------------

---------------------------------------------------------------------------------------

---------------------------------------------------------------------------------------

sâmbătă, august 25, 2007

Caricatura saptamanii

S-a antepronuntat



-- Cochetand cu Voronin, punand bazele unei cumetrii ambigue Bucuresti-Chisinau, Traian Basescu a atras Romania intr-o capcana. (...) Cea a acordarii in masa a cetateniei romane pentru locuitorii Republicii Moldova.
Printr-o spectaculoasa iesire la rampa, in urma cu cateva zile, Traian Basescu a amenintat Guvernul de la Chisinau cu represalii. Nici nu au trecut doi ani de cand cei doi sefi de stat de la Bucuresti si Chisinau se sarutau cu buze lipicioase, tinandu-se de neamuri. Inca pivnita de la Cotroceni geme de vinul daruit de Voronin si trecut nevamuit peste granita. Un plocon de la domn la domn. Si a trecut si mai putin timp de cand Traian Basescu, lansandu-si ciudata strategie spre Est, s-a jurat ca Romania va face pe dracu-n patru pentru aducerea Chisinaului in Europa. De-a valma, cu comunisti, cu rusofoni si cu Armata a 14-a a Moscovei. Si, la nevoie, federalizata cu Tiraspolul. Ce s-a intamplat in acest scurt interval de timp ? De unde pana unde spectaculoasa si dramatica rasturnare de situatie ? Si ce semnificatie are, pana la urma, scandalul vizelor ?
Din punct de vedere strategic, Romania a gresit in mod repetat. Ma rog, nu Romania, ci presedintele Traian Basescu. Care este, totusi, seful acestui stat. Si a carui fisa a postului il indica drept strategul numarul unu in materie de politica externa. In chestiunea integrarii Moldovei in Uniunea Europeana, Traian Basescu s-a pronuntat transant, in mod prematur. Inainte ca Romania sa fi fost admisa ca membru cu drepturi depline, presedintele a afirmat ca ne vom face luntre si punte pentru a aduce, in mare viteza, Chisinaul in UE. Eventual, la pachet cu noi. Daca ar fi fost vorba de o alta persoana, sa spunem un agent al Moscovei, as fi facut imediat afirmatia ca este vorba de o diversiune. De o noua tentativa de a ne indeparta de obiectivul integrarii europene. Pentru ca, in mod evident, Republica Moldova nu era pregatita, in urma cu doi ani, cum nu este pregatita nici astazi, pentru integrare. Iar iluzoria unire a ei cu patria-mama - lansata intr-un ciudat proiect rusesc, intitulat "Moldova contra Transnistria" - nu era decat o diversiune venita sa bulverseze fragilul echilibru politic de la Bucuresti. Marilor obiective euro-atlantice ale Romaniei li s-ar fi pus cruce pentru mult timp. Cochetand cu Voronin, punand bazele unei cumetrii ambigue Bucuresti-Chisinau, Traian Basescu a atras Romania intr-o capcana. Punand-o in fata unei teme pe cat de falsa, pe atat de periculoasa. Inca actuala. Cea a acordarii in masa a cetateniei romane pentru locuitorii Republicii Moldova. Bomba cu ceas, in eventualitatea in care un asemenea proiect ar trece dincolo de obisnuitele vorbe goale lansate de oficialii bucuresteni, ar consta in faptul ca, acordandu-le moldovenilor cetatenia acestia neurmarind, in esenta, altceva decat statutul privilegiat UE - Romania si-ar crea dificultati inimaginabile in raport cu autoritatile Uniunii Europene, ca efect al uriasului trafic necontrolat de persoane, dar si insurmontabile derapaje interne. Pentru ca, asa cum s-a vazut, moldovenii sunt dominati atat de rusofoni, cat si de comunisti. Acestia ar fi devenit, aproape instantaneu, agenti ai procesului electoral din Romania. Noroc ca liderii de la Bucuresti, in frunte cu Basescu, s-au dovedit, inca o data, inconsecventi. Sau duplicitari.
Scandalul vizelor de la Chisinau se subsumeaza procesului dezordonat de strategie si gandire politica pe care l-am descris mai sus. Pentru ca si acordarea vizelor, sub aspect politic reprezinta una, iar din punct de vedere propagandistic, alta. Ne declaram frati cu romanii moldoveni si afirmam oficial ca ne dam peste cap pentru a facilita acordarea vizelor, in timp ce, in realitate, facem contrariul, pentru a nu ne bate cuie in talpa relatiei cu UE. Pe acest fond, nu este deloc exclus ca autoritatile de la Chisinau sa ne fi prins pe picior gresit. Adica luand spaga.
De ce s-o fi substituit Traian Basescu autoritatilor abilitate ale statului, antepronuntandu-se in chestiunea vizelor ? Inainte ca ancheta declansata de Guvern sa fie finalizata ? Sa fie vorba doar de unul dintre obisnuitele derapaje ale presedintelui ? Sau asistam la debutul unei noi infruntari intre palate ?

Sorin Rosca Stanescu
Ziua sambata 25 august, 2007 http://www.ziua.net

Basescu provoaca nervozitate la Budapesta

-- Premierul Ungariei, Ferenc Gyurcsany, a declarat, la finele intalnirii cu liderul PSD, Mircea Geoana, ca recenta vizita a presedintelui Basescu in judetele Harghita si Covasna ar putea conduce la divizarea comunitatii maghiare din Romania.
Desi Gyurcsany a apreciat ca presedintele s-a interesat la fata locului de situatia zonelor populate de etnici maghiari, un efect secundar ar putea fi slabirea unitatii politice a acestei minoritati. Primul-ministru ungar a remarcat si interesul lui Traian Basescu fata de infrastructura din judetele Harghita si Covasna, dar a precizat ca nu s-au facut pasi semnificativi in dezvoltarea acesteia in timpul cat actualul presedinte era ministru al Transporturilor. Ferenc Gyurcsany a adaugat ca interesul lui Basescu fata de Harghita si Covasna ar avea ca scop intarirea pozitiei sale in cadrul Partidului Democrat. Declaratiile lui Gyurcsany, care este totodata si liderul socialistilor ungari, au fost facute intr-o conferinta de presa sustinuta alaturi de Mircea Geoana. Cei doi s-au intalnit pentru a analiza posibilitatea prelungirii si actualizarii protocolului de colaborare intre social-democratii romani si cei maghiari. Partile au convenit sa infiinteze grupuri permanente de lucru formate din specialisti pe domeniile dezvoltare regionala, educatie, sanatate.

A.I.
Ziua sambata 25 august, 2007 http://www.ziua.net

Conjuratii de la Tescani


-- 23 august 1989: conspiratorii KGB Iliescu si Magureanu la "exilatul" Plesu sub protectia Militiei
In emisiunea Realitatea TV moderata de Razvan Dumitrescu "Realitatea Zilei" din 23 august 2007, scriitorul Tudor Octavian a dezvaluit ca se afla la Tescani atunci cand "exilatul" Andrei Plesu a fost vizitat, sub protectia "organelor", de Ion Iliescu si Virgil Magureanu, la randul sau "exilat" la Focsani. Reproducem in randurile ce urmeaza dialogul dintre Razvan Dumitrescu si Tudor Octavian:
"D-le Tudor Octavian, ultimul 23 august - a fost diferit de celelalte ?
Pe 23 august ma aflam la Tescani, casa lui Enescu din Moldova era casa de oaspeti pentru artisti plastici si muzicieni si ne pregateam sa sarbatorim 23 august, adica sa ne imbatam si sa mancam niste mici. Asta era viata intr-o casa de oaspeti. Pe la 6 seara am fost anuntati sa nu iesim din camerele noastre pentru ca vor veni niste oaspeti de seama. Noi eram oaspeti, dar existau si oaspeti mai oaspeti decat noi acolo. Am ramas in camera si dupa 22 decembrie 1989, in timp ce ne uitam la televizor cu sotia mea si se tragea pe-afara, sotia mea imi spune: "Puiu, dar astia nu erau la Tescani ?"
Stati putin...
Prin urmare, la Tescani in 23 august seara s-a umplut vidul de putere, s-a facut un fel de pregatire pentru vidul de putere ce avea sa vina dupa 22 decembrie...
... Stati putin, repetati va rog, sa inteleaga lumea: cine era la Tescani pe 23 august 1989 ?
Eram noi, oaspetii bagati in camera ca sa nu iesim afara, si deodata au inceput sa vina pe aleile parcului, paziti de militia din judetul Bacau...
... Da...
...Pe de o parte niste oficialitati locale, pe de alta parte niste oameni care au facut revolutia. Acolo la Tescani se mai gasea si Plesu, ca exilat. Dar cei care au venit pe alei, din cate imi amintesc eu, au fost figurile de seama, nucleul care in 1989 au...
Era Ion Iliescu acolo ?
Eu asa imi amintesc. Acum precis o sa am niste... tin minte de domnul Magureanu ca i-am recunoscut figura. Intelegeti, imi este foarte greu sa dau nume, dar exista oameni care s-au ocupat, au ramas acolo, au administrat. Noi vedeam pe fereastra, asa...
Deci ei de fapt sarbatoreau in acel 23 august un 22 decembrie ?
Era un loc unde puteau sa discute in liniste, pentru ca era un loc foarte bine pazit de Securitate. Prin urmare, Securitatea de acolo din judet era in legatura cu militia din judet, cu organele de partid ca sa apere aceasta excursie in grup mic de oaspeti de seama, care au avut o mica discutie. Exista traitori in viata...
Este o premiera ce auzim acum...
Stiti cum este cu memoria asta ? Eu am fost in Pekingul subteran, si cand am povestit aici ca am vazut orasul subteran a trebuit sa astept inca trei-patru martori ca sa scrie ce au vazut - ca sa pot sa cred si eu ca am vazut ceea ce am vazut. Asa se intampla cu memoria - totul devine legenda si divagatie: aaa ! ce-ai vazut ? la ce distanta erai ? incepe chestiunea medico-legala - erai singur ? poate ca iti era foame si datorita faptului ca ai pierdut masa ai inceput sa ai halucinatii, poate ca ai vazut retroactiv. Poate ca eu am vazut gresit - dar sotia mea imi spune: "Puiu, dar toti astia nu erau in seara aia acolo ?". Care toti astia ? - cativa din ei... Dar Magureanu se gasea la Focsani exilat...
E incredibil: cum de exilatii erau oaspeti de seama ?
Dar va raspund eu imediat: cum de a ajuns Bacaul judetul numarul 1 al tarii imediat dupa 1989 ? Cum a ajuns Bacaul sa conduca Romania ?"
Plesu a contestat furibund
Informatia-bomba a martorului ocular al acestei intalniri conspirative, scriitorul Tudor Octavian, nu este noua pentru ZIUA, insa vine ca o noua confirmare a profesionalismului nostru. In decembrie anul trecut, ZIUA a organizat o conferinta publica intitulata "Adevarul despre Decembrie 1989" cu istoricul Alex Mihai Stoenescu drept invitat special, in care acesta a afirmat exact acelasi lucru. Informatiile lui Stoenescu proveneau chiar din mediile serviciilor secrete care monitorizau inainte de 1989 activitatile conspiratorilor KGB. In urma publicarii acestei relatari, Andrei Plesu s-a grabit sa o conteste cu aplomb, afirmand ca nu l-a cunoscut pe Ion Iliescu inainte de decembrie 1989. Reputatul istoric Alex Mihai Stoenescu a fost silit apoi sa-i improspateze memoria lui Andrei Plesu, "membru in ceea ce Corneliu Coposu numea guvernul neocomunist al Romaniei" si oficial in toate guvernarile Romaniei de dupa 1989. El amintea ca tot Corneliu Coposu declara presei franceze in ianuarie 1990: "Cei mai multi dintre membrii CFSN sunt comunisti deveniti disidenti, fie pentru ca se plictisisera de comunism, fie pentru ca au fost aruncati in dizgratie".
"Autopsia loviturii de stat romane"
Stoenescu exemplifica apoi cu o alta sursa redutabila, jurnalistul si cercetatorul Radu Portocala, demis de Horia-Roman Patapievici din functia de director al Institutului Cultural Roman din Paris dupa ce si-a pus intrebarea de ce ICR finanteaza tiparirea unor carti cu o suma exagerata si care nu se vor vinde niciodata, printre autori numarandu-se si Plesu.
"Este normal sa te pretinzi doar un istoric de arta visator, si nu un tovaras conspirator. Dar, in legatura cu relatiile "ministrului mineriadei" avute ante-1989 cu Ion Iliescu, acestea sunt consemnate, inca din 1990, in lucrarea cercetatorului Radu Portocala "Autopsia loviturii de stat romane", aparuta la Paris: "Intre timp, in Romania, structura de inlocuire se plaseaza in pozitie de asteptare. Moscova a dat unda verde. Foarte probabil, prin intermediul lui Brucan si Militaru, dar, fara indoiala, si prin anumiti ofiteri de Securitate, aflati sub controlul direct al KGB. Contactele se multiplica. (...) In august (Iliescu n.a.) se deplaseaza in satul Tescani, pentru a se intalni cu Andrei Plesu, actualul ministru al Culturii, aflat, atunci, sub supraveghere la domiciliu. Opinia publica se obisnuise cu ideea ca Iliescu il va inlocui intr-o zi pe Ceausescu.
Nu este corect, insa, ca, in epoca transparentei, sa-ti falsifici trecutul. Prea sigur pe sine, dl. Plesu uita si de participantii, si de martorii - doriti sau nedoriti - ai intalnirii "secrete" avuta loc in 1989, la frumoasa vila a printesei Maruca Cantacuzino, unde era "exilat" viitorul ministru. Domnul senator si euro-parlamentar Eugen Mihaescu, fost consilier al presedintelui Ion Iliescu, ne-a oferit o declaratie punctuala despre relatarea personala a domnului Ion Iliescu privind vizita sa la Tescani, in 1989, motiv (si) pentru care a avut ulterior motivatia de a-l numi pe Andrei Plesu ministru in guvernul sau neocomunist. Pentru ale carui actiuni este acum anchetat de Procuratura Militara.
Altfel, este normal si chiar recomandabil ca intelectualii romani sa se intalneasca cu spionii sovietici. Acest fapt se intampla in mod curent in toate tarile civilizate; numai romanii sunt niste comunisti inapoiati care nu inteleg libertatile democratice. In aceeasi ordine de idei, Polonius nu este un material radioactiv, ci numele unui personaj din Hamlet", incheia Stoenescu precizarea sa.

D.E.
Ziua sambata 25 august, 2007
http://www.ziua.net

(n.n. – mig007)
Pentru mai multe detalii legate de disputa Stoenescu-Plesu puteti accesa urmatoarele adrese:
http://www.ziua.net/display.php?data=2006-12-22&id=213269
“Mana Moscovei”
http://www.ziua.ro/display.php?id=215163&data=2007-02-01
“Domnul Stoenescu minte”
http://www.ziua.ro/display.php?data=2007-01-30&id=215030
“Stoenescu: domnul Plesu are dreptate”
http://www.ziua.ro/display.php?id=213291&data=2006-12-23
“Autopsia loviturii de stat”

Obsesia antiamericana

-- Antiamericanismul este ilogic si visceral. El nu este un proiect, ci o negare. O nostalgie a lumii "multipolare", adica a coabitarii lase a lumii occidentale cu lumea statelor totalitare, mascata in demers justitiar la adresa "Americii unipolare". Chiar si pericolul terorismului este manipulat in acest sens. La fel, saracia din lumea a treia, din statele captive sau iesite din tiranie este pusa nu pe seama coruptiei regimurilor politice totalitare, ci a bogatiei Americii corporatiste, desi SUA cotizeaza cel mai substantial din lume pentru eradicarea saraciei.
"Europa in general si stanga in particular isi absolva propriile erori morale si grotestile erori intelectuale proiectandu-le asupra acestui urias tap ispasitor care este America. Pentru a face sa dispara prostia si petele de stanga de pe obrazul Europei este nevoie ca - in ciuda tuturor contraargumentelor furnizate de evolutia istoriei - SUA sa devina marea primejdie pentru democratie. Chiar si in vremurile in care Uniunea Sovietica sau China anexau Europa Centrala sau Tibetul, atacau Coreea de Sud, aserveau tari din Indochina, satelizau mai multe tari africane sau invadau Afganistanul, pentru toti europenii, din Suedia in Sicilia, de la Atena la Paris, era limpede ca singurul, supremul <> existent era... cel american", arata academicianul francez Jean-Francois Revel in cartea lui, "Obsesia antiamericana. Cum functioneaza, care ii sunt cauzele si inconsecventele" (Editura Humanitas, traducere de Dan C. Mihailescu).
Strigat in desert a ramas aceasta carte limpede aparuta in 2002, la editura Plon. Cliseele antiamericane se repeta pana la refuz, cu o frenezie patologica. Pe scurt, obsesia antiamericana este rezultatul propagandei stangii anticapitaliste si antiglobaliste, imbratisata sinucigas si de dreapta europeana. Prin mijloacele anarhiei violente (gloata incitata), mentorii antiamericanismului vor sa relanseze marxismul economic in locul capitalismului si internationalismul ideologic in locul globalismului democratic. Axati, evident, pe condamnarea exclusiva a nazismului, ei refuza vehement sa echivaleze comunismul cu nazismul si apara "socialismul stiintific", cu tot falimentul regimului comunist. In ciuda evidentelor istorice, America este demonizata ca pericol pentru democratie si amenintare la adresa pacii, cu toate ca Europa este cea care a provocat cele doua razboaie mondiale si a produs cele mai criminale doua regimuri impotriva democratiei si a umanitatii insesi. Pe cand, in istoria SUA nu se inregistreaza nici un regim totalitar.
Victimizarea asasinilor si demonizarea salvatorilor este o practica sistematica. Vocatia americana a eliberarii popoarelor de sub regimurile tiranice este condamnata ca "imperialism" si "violare a dreptului international", trecandu-se sub tacere imperialismul real, istoric si chiar actual al europenilor (Rusia, Spania, Franta, Germania, Marea Britanie, etc.), ale caror consecinte chiar America le-a solutionat democratic si continua sa o faca. Adesea, e chiar chemata. Cand nu raspunde cu promptitudine, e acuzata de egoism si izolationism. Cand intervine, este acuzata de graba si unilateralism. Cu toate sau tocmai pentru ca, asa cum arata Revel, "daca, de-a lungul razboiului rece, Statele Unite n-ar fi dat dovada de <> vizavi de eternele dispute insolubile ale consiliilor europene, imperiul sovietic ar fi durat mult mai mult". Astazi, presedintele George W. Bush este blamat exact cum era ieri Ronald Reagan. Istoria a dovedit ca a avut dreptate.

Roxana Iordache
Ziua sambata 25 august, 2007 http://www.ziua.net

vineri, august 24, 2007

URARE


Zangy Comment Graphics

Elena Udrea de la miezul noptii


Zangy Comment Graphics

Presedintia si SPP refuza sa explice care a fost scopul si durata vizitei facute de Elena Udrea la Palatul Cotroceni, marti, dupa miezul noptii.
Administratia Prezidentiala si Serviciul de Protectie si Paza nu au oferit, pana ieri seara, explicatii despre ultima descindere, de marti seara, la sediul Administratiei Prezidentiale, a Elenei Udrea. Conform unor surse din Palatul Cotroceni, Elena Udrea intra foarte des in sediul Administratiei Prezidentiale, dupa ce si-a dat demisia din functia de sef al Cancelariei Prezidentiale, in urma cu doi ani de zile. Sursele amintite sustin ca pana in primavara ea si-a pastrat chiar si biroul din vecinatatea cabinetului presedintelui Traian Basescu.
Marti noaptea, Elena Udrea a intrat pe portile Palatului Cotroceni si a iesit dupa aproximativ o ora si jumatate, in jurul orei doua, dupa cum a dezvaluit Jurnalul National. Ziarul amintit relateaza ca fosta sefa a Cancelariei Prezidentiale a intrat pe portile Cotrocenilor cu Mercedesul ei negru inmatriculat B-25023. O alta descindere suprinsa de presa a Elenei Udrea a avut loc acum doua saptamani, pe care ea, atunci, a recunoscut-o. Intrebata despre vizita nocturna de marti, Elena Udrea a raspuns sec: “Nu comentez”.
Ziarul nostru a intrebat, fara a primi vreun raspuns, atat Administratia Prezidentiala, cat si SPP in ce baza Elena Udrea are acces, mai ales cu masina, in Palatul Cotroceni, pe poarta rezervata demnitarilor. Accesul in sediul Administratiei Prezidentiale este strict limitat pentru persoane, iar pentru autovehicule este unul de-a dreptul draconic. Pentru ca o persoana sa aiba acces in Palatul Cotroceni trebuie sa fie ori angajata a institutiei, ori a personalului de paza, ori ziarist acreditat, ori invitata de un consilier. Daca pentru categoriile de angajati accesul se face pe baza legitimatiei de serviciu, pentru vizitatori trebuie sa existe o invitatie speciala, scrisa pe un formular cu regim special. La intrarea in Palat, dupa verificarea actelor de identitate, dupa cea antitero corporala si a bagajelor, persoana invitata este insotita si la sosire si la plecare de un angajat al Administratiei Prezidentiale. Pe durata accesului in Palat, invitatului ii sint retinute la punctul de acces actele de identitate. Regimul accesului vehiculelor este unul draconic: au acces cele oficiale, ale unei categorii restrinse de invitati – de obicei demnitari sau sefi de institutii publice – sau ale unora dintre angajati, de obicei consilieri prezidentiali. Dupa datele de pana acum, Udrea nu s-a supus nici uneia dintre aceste proceduri.

Cristian Oprea
Cotidianul 24 august, 2007 http://www.cotidianul.ro