vineri, octombrie 12, 2007

Sursa si dovada

-- Uitandu-se prin informatiile pe care, in calitate de sef al statului, le primea la Cotroceni, presedintele a incalcat repetat nu numai regula jocului, ci si legea.
Daniel Morar, incercand sa se sustraga raspunderii pentru o fapta de o gravitate extrema, l-a dat in primire pe Traian Basescu. Indicandu-l, indirect, drept sursa a devoalarii publice a filmului asa-zis incriminator care ii are drept protagonisti pe Remes si Muresan. Strans cu usa de Robert Turcescu si negand, cu inversunare, teza conform careia procurorul de caz ori el insusi ar fi asigurat scurgerea documentului catre TVR, seful DNA, in mod explicit, a aratat ca respectivul material a ajuns la Cotroceni. Conform unei reguli simple, daca porcaria nu a fost montata de procurori, in mod obligatoriu vinovatul trebuie cautat la Cotroceni. La cel mai inalt nivel.
Punerea in circulatie a unor materiale considerate probe se pedepseste penal. Si nu intamplator. Legea interzice in mod expres o asemenea practica. Cel putin din doua motive. Devoalarea informatiilor este riscanta pentru succesul anchetei in sine, putand periclita munca procurorului. Pe de alta parte, pana cand informatiile respective nu se transforma in probe concludente, adica judiciare, si nu sunt consemnate intr-un rechizitoriu trimis instantei dupa prezentarea acestuia presupusului faptuitor, punerea lor in circulatie publica duce la incalcarea prezumtiei de nevinovatie. La punerea la stalpul infamiei a unor persoane care pot fi inocente. La terfelirea onoarei acestora. A imaginii lor publice. In prima ipoteza, daca urmaritul este cu adevarat vinovat, scapa fiindca s-au incalcat procedurile. Asadar, legea protejeaza atat buna desfasurare a anchetei, cat si drepturile elementare ale cetateanului. Este motivul pentru care, atunci cand ea este incalcata, indiferent de cine, pedepsele sunt severe. In conditiile in care presedintele tace malc, nu ne ramane decat sa-i dam dreptate lui Daniel Morar. Asadar, scurgerea s-a produs de la Cotroceni, via TVR.
Ce cauta filmul difuzat miercuri de televiziunea publica la Cotroceni ? Sub ce motiv a fost trimis acolo de catre Daniel Morar ? Si mai ales cui ? Stim ca asa-zisa proba contra lui Remes si Muresan a fost inregistrata in ultima saptamana a lunii trecute. De atunci si pana ieri, comisia constituita pentru a decide daca anumiti demnitari trebuie sau nu pusi sub ancheta nu s-a mai intrunit. O data pentru ca activitatea ei a fost suspendata prin intampinarea facuta de ministrul Chiuariu, conform careia mai multi membri ai comisiei se aflau in conflict de interese. In al doilea rand, comisia a fost pur si simplu desfiintata prin ordonanta de urgenta a Guvernului. Ca atare, destinatarul filmului nu putea fi o comisie fantoma de la Cotroceni. Dar in absenta ei, cine ? Raspunsul la aceasta intrebare clarifica multe dintre enigmele trecutului recent. Moda tele-anchetelor, a devoalarii unor informatii din dosare inca neinchise, nesolutionate printr-un rechizitoriu, a fost lansata de Traian Basescu. Uitandu-se prin informatiile pe care, in calitate de sef al statului, le primea la Cotroceni, presedintele a incalcat repetat nu numai regula jocului, ci si legea. Difuzand pe piata, prin intermediul unor mercenari de presa, informatii reale sau contrafacute in scopul compromiterii unor persoane considerate adversare. Printr-un fel de executii rituale. Uneori, Basescu a utilizat, chiar in mod direct, prin interventiile sale, asemenea informatii.
De aceasta data, e limpede ca devoalarea provine de la Basescu. Care ar trebui sa si raspunda in fata legii. Iar Daniel Morar este la fel de vinovat. Pentru ca si el a incalcat legea, atunci cand i-a trimis asemenea documente presedintelui. Care nu are dreptul constitutional de a-si baga nasul in dosarele penale. Cat despre televiziunea care este publica, adica pe banii nostri, ea nu avea sub nici o forma dreptul sa participe la o manipulare evidenta, care are la origine o fapta ilegala. Chiar daca fapta este a sefului statului.

Sorin Rosca Stanescu
Ziua vineri 12 octombrie, 2007 http://www.ziua.net/

Niciun comentariu: