vineri, octombrie 12, 2007

Cenzorul-sef al TVR

Instalat sef al televiziunii publice de catre PSD si PNL, Alexandru Sassu a interzis aseara serialul „Mita pentru Remes”, considerand ca si aparitia primei casete a fost ilegala si inoportuna. Al doilea episod in acest caz nu a mai fost difuzat aseara de TVR.
Alexandru Sassu, presedintele televiziunii publice, a trimis un document in care spunea ca aparitia primei casete a fost ilegala si inoportuna, ca urmare si continuarile cu alte materiale sunt la fel.
„E prima data cand nu dau un material pentru ca imi interzice superiorul ierarhic”, a declarat directorul de stiri Rodica Culcer, in direct la „Jurnalul TVR” de aseara.
Sassu preciza in pozitia lui ca a sesizat deja Comisia de Etica a TVR pentru a ancheta aparitia filmului de miercuri, fapt decisiv, potrivit unor surse TVR, in hotararea stirilor de a nu mai difuza episodul doi.
Materialul pe care TVR 1 ar fi urmat sa-l difuzeze aseara cuprindea mai multe inregistrari telefonice si video. Primele erau convorbiri telefonice prin care omul de afaceri Gheorghe Ciorba incerca sa faca rost de 100 de litri de palinca si carne pentru Remes.
Intr-o alta inregistrare video, Gheorghe Ciorba si Muresan descarcau pachete acasa la Decebal Traian Remes. Intr-un alt film, Muresan ii spunea lui Ciorba ca DNA a „intrat pe fir” si impreuna au gasit solutia: i-au dat lui Remes palinca si carnea „ca intre prieteni”.
Scrisoarea lui Sassu
Presedintele TVR Alexandru Sassu a aratat ieri intr-un comunicat de presa ca angajatii Directiei stiri si directorul de stiri Rodica Culcer au incalcat Legea de functionare a Societatii Romane de Televiziune si Statutul ziaristului din TVR prin difuzarea casetei cu Decebal Traian Remes.
Sassu spune, printre altele, ca materialul este „de provenienta dubioasa” si ca se induce vinovatia inainte ca justitia sa se pronunte. Mai mult, Sassu ia pozitie si in legatura cu continuarea difuzarii de astfel de materiale: „Consider ca a continua difuzarea unor materiale similare cu cel contestat, pana la lamurirea tuturor suspiciunilor si chestiunilor de ordin legal si deontologic, nu este corecta, legala si oportuna”.
Argumentele presedintelui
Alexandru Sassu sustine ca difuzarea casetei „care elimina prezumtia de nevinovatie, nu a reprezentat un demers jurnalistic corect”.
In primul rand, presedintele televiziunii publice invoca faptul ca prin titlu si comentariu s-a indus ideea ca „doi cetateni romani sunt vinovati, inainte ca justitia sa se pronunte”, incalcandu-se principiul prezumtiei de nevinovatie.
„Intrucat exista suspiciuni ca nu s-a realizat o verificare a informatiilor anterioara difuzarii, asa cum era obligatoriu, consider ca imaginile respective nu ar fi trebuit difuzate pana nu se intruneau conditiile legale”, a mai mentionat Sassu.
Argumentatia presedintelui TVR puncteaza faptul ca nu s-a cerut acordul persoanelor in cauza, pentru ca era o inregistrare cu camera ascunsa a unor convorbiri private.
Presedintele TVR invoca si un articol din Statutul ziaristului din TVR, prin care „Ziaristul are obligatia de a refuza orice ingerinta si presiune politica, sociala sau economica facuta cu scopul, declarat sau mascat, de a ascunde, distorsiona sau manipula informatia, semnaland orice tentativa de acest gen”.
„As remarca faptul ca autorul si realizatorul, precum si directorul Directiei stiri, doamna Rodica Culcer, nu au semnalat nici Comitetului Director, nici directorului general, posibilitatea unei tentative de manipulare”, spune Sassu.
Culcer: informatii de interes public
„Interesul public justifica difuzarea casetei”, argumenteaza Rodica Culcer, directorul de stiri al TVR. „Chiar presedintele Alexandru Sassu spunea aseara ca orice ziarist de la orice televiziune ar fi dat aceste imagini daca le-ar fi avut. Acum pozitia lui s-a schimbat”, a declarat Culcer pentru EVZ.
CNA ii sesizeaza pe procurori
Consiliul National al Audiovizualului a decis sa sesizeze procurorul general al Romaniei in cazul imaginilor difuzate de TVR miercuri, informeaza Mediafax.
Desi nu au sesizat incalcari ale legislatiei audiovizuale in cazul TVR, care a difuzat respectivele imagini, la propunerea lui Ioan Onisei, CNA a votat sesizarea procurorului general al Romaniei, Laura Codruta Kovesi, in legatura cu faptul ca un material probatoriu dintr-un dosar in curs de cercetare a fost difuzat, ceea ce inseamna incalcarea Codului de procedura penala si a drepturilor omului.
AUDIENTA
Primele zece minute din „Jurnalul” de miercuri, cand s-a difuzat caseta cu Remes, au fost vazute de 306.000 de telespectatori din mediul urban. TVR 1 a fost in aceste minute pe locul trei, dupa Pro TV (672.000 de telespectatori) si Antena 1 (441.000). Media pe tot „Jurnalul” a fost ceva mai mare - 340.000 de telespectatori, mai mult cu 45.000 de persoane decat audienta stirilor TVR din ziua precedenta.

Petrisor Obae
Evenimentul Zilei vineri 12 octombrie, 2007 http://www.evz.ro/

Niciun comentariu: