miercuri, septembrie 19, 2007

Carpeala


Doua, trei zile. Atat a durat „marea“ dezbatere nationala despre situatia invatamantului romanesc. Intr-o saptamana cel mult, subiectul va fi mort si ingropat pana la primul ger, cand vor fi aruncate pe micile ecrane filmele clasice cu elevi invatand in scoli neincalzite.
Dar pana atunci mai e ceva. Si a inceput o alta mare dezbatere despre pensiile private. Nu tine mult, ba am putea spune ca e deja istorie. In ciuda faptului ca, pret de cateva luni, peste milioane de romani vor navali sute de mii de agenti de marketing incercand sa-i convinga, in diverse moduri, sa aleaga un fond de pensii – iar ei se vor uita, bezmetici, cum li se dau pe la nas cifre si promisiuni despre o batranete fara griji financiare ! – subiectul pensiilor private s-a pierdut in ceata. Probabil, va mai fi discutat public cand se vor inmulti relatarile despre directori care-si obliga angajatii sa adere la un anumit fond sau cand vor aparea informatii despre personajele care stau in spatele unora dintre aceste societati financiare. Pana atunci, se incing discutiile despre respingerea ordonantei de reorganizare a guvernului, joaca Steaua in Champions League, Dinamo si Rapid in UEFA, se mai screme un pic PSD sa depuna motiunea de cenzura, incepe campania pentru europarlamentare, se aproba ori nu bugetul pe 2008 sau naste Andreea Marin. Altfel spus, agenda publica se arata atat de plina incat cu greu incap pe ea dezbateri ample sau campanii de durata. Romania e o tara mica, dar cu nevoi speciale. Una dintre ele tine de satisfacerea apetitului din ce in ce mai mare al locuitorului de pe aceste meleaguri pentru faptul divers si, mai ales, proaspat. Cine mai are chef, bunaoara, sa analizeze astazi de ce au aparut intarzierile in renovarea scolilor ? Cine are timp sa despice firul in patru si sa constate cat de aiuritoare este legea dupa care se fac licitatiile publice sau cat de greu se judeca in Romania contestarea unei asemenea licitatii ? Unde sunt cei care ar putea realiza o dare de seama cutremuratoare despre traseul incalcit si corupt al banilor publici ? Cat de mare e astazi rabdarea opiniei publice cand vine vorba sa judece si sa vindece, prin protest si/sau vot de blam, incompetenta administratiei centrale sau locale ?
Cum ziceam, tara mica, probleme mari. Din pacate, in fiecare an rezolvarea lor se amana sine die pentru ca nimeni nu are chef sa aseze problemele fata in fata cu posibilele solutii. Pe modelul premierului care viziteaza scoli in constructie sau al presedintelui care supravegheaza lucrarile la poduri, se inventeaza rezolvari de moment si explicatii bune pentru un jurnal de stiri sau pentru o conferinta de presa. Seceta, inundatii, modificarea Constitutiei, votul uninominal si cate altele raman la stadiul de intrebari schioape despre ce-ar fi putut fi daca ar fi fost sa fie. Un exemplu: ce-ar fi fost daca opinia publica nu s-ar fi plictisit rapid de subiectul revoltator legat de vinderea dreptului de exploatare a rezervelor romanesti de petrol la pachet cu actiunile Petrom ? Un altul: ce-am mai fi aflat interesant despre securitatea energetica a Romaniei in urmatorii ani, daca, in locul barfei nationale despre cati bani a incasat Patriciu din vanzarea Rompetrol, s-ar fi vorbit mai mult despre interesele geo-politice din spatele acestei tranzactii ? Dupa o experienta aproape tragica acumulata in 17 ani de carpeala si poleiala, cred ca ne apropiem rapid de momentul in care vom trage concluzia neputintei. Eu, unul, incep sa ma impac cu gandul ca un astfel de editorial ar putea fi valabil pentru fiecare 19 septembrie din anii care vor urma.

Robert Turcescu
Cotidianul miercuri 19 septembrie, 2007 http://www.cotidianul.ro

Niciun comentariu: