luni, septembrie 17, 2007

Taracila: Guvernul cade maine


-- Senatorul PSD Doru Ioan Taracila sustine ca, pe 18 septembrie, Guvernul condus de premierul Tariceanu va cadea, pentru ca Parlamentul ar putea sa nu voteze Ordonanta de Urgenta 25/2007 privind aprobarea restructurarii Executivului.
"Exista 99,9% sanse ca Guvernul sa nu mai aiba sustinere juridica. De circa patru luni am amanat saptamanal supunerea la vot a unui proiect de lege de aprobare a structurii, organizarii si functionarii Guvernului, iar marti, 18 septembrie, va fi votat. Este vorba de Ordonanta de Urgenta 25/2007 privind aprobarea restructurarii Guvernului, care se afla in dezbatere in Senat din data de 25 mai", a declarat Taracila, citat de Rompres. La randul lor, liberalii sustin ca Guvernul Tariceanu va ramane in functie, asa cum a fost investit de Parlament. Secretarul de stat pentru relatia cu Parlamentul Cristina Pocora spune ca OUG nr. 25/2007 vizeaza doar organizarea si eficientizarea aparatului de lucru al Guvernului si nu se refera la structura ministeriala si componenta Executivului. Ordonanta reglementeaza niveluri inferioare ale activitatii Guvernului, operand reasezari doar la nivel de Secretariat General al Guvernului, Cancelaria primului-ministru, agentii sau departamente guvernamentale. Pocora si-a exprimat convingerea ca Parlamentul va aproba ordonanta, care nu face altceva decat sa organizeze aparatul de lucru al Guvernului dupa modelul celorlalte state membre ale Uniunii Europene.

Ovidiu Banches
Ziua luni 17 septembrie, 2007 http://www.ziua.net

Niciun comentariu: