luni, septembrie 10, 2007

Insuportabila nesimtire a "elitei"

-- De aproape trei ani de zile "intelighentia" de la gurile Dunarii e dusa de nas, pentru a cata oara ?, de un grup de consultanti din jurul exmarinarului T.B.: "elita de la Cotroceni", cu retea in mai toata mass-media romaneasca.
Nu veti gasi intre ei nici un specimen cu o competenta specifica: nici un medic adevarat, nici un istoric adevarat, nici un teolog adevarat, nici un filozof adevarat, nici un profesor adevarat, nici un om adevarat: numai... intelectuali si jurnalisti cu norma tripla. Datorita lor putem pricepe si noi, iata, pe viu, ce este un intelectual: un ins fara o competenta precisa, care insa trebuie sa-si castige painea dandu-si cu parerea despre felurite chestiuni “sociale", de la importantul tarait al greierilor din Phaidros si pana la destinul triumphalic al BOR. Adaugati o nemasurata sete de putere si o nesimtire cronica, acoperita de esarfe, papioane cu picatele, gusi paroase si alte accesorii.
Tactica acestui adevarat pluton de seductie cinica e simpla: desi au puterea, TOATA puterea, desi au pe mana gramezi de bani publici, milioane de euro, desi pot intreprinde absolut tot ce doresc, ei par a fi mereu in opozitie (cu noi, cu voi, cu ei insisi), nefacand altceva "constructiv" decat sa mazgaleasca articolase la gazeta, sa-si inventeze dusmani de acum patruzeci de ani si, last but not least, sa se chiverniseasca discret, dar sigur. Unuia dintre ei i-am cerut socoteala cu privire la salariul pe care-l incasa de la Bucuresti, ca succesor, in toate sensurile, ale neocomunistului Buzura, desi se afla de trei luni la Berlin. Replica a venit spontan: de vreme ce dlui era escroc, eu eram fatalmente "nebun".
Acesti mari luptatori impotriva comunismului dupa caderea acestuia si-au facut un tic extrem de dezagreabil, dar care, vad bine, prinde la gurile casca din "protipendada". Cand lucrurile se imput imprejurul reputatiei dlor, pac cu stafia lui Corneliu Vadim Tudor la Razboiu' si diversiunea-i gata. De unde si pana unde pericolul Vadim Tudor e mai iminent decat pericolul Basescu si clica tovarasilor sai de drum ? Vadim Tudor si Paunescu, agenti electorali indirecti ai clicii respective, imi par acum pupaciosi firavi ai cefei de la subsol a fostului Carmaci in raport cu dexteritatile "elitei" actuale vis-a-vis de pupa noului Carmaci. Acestia nu vor ramane in biata noastra istorie malagambista, umflata din rarunchi cu pompa, decat ca noii Ion Brad, Mihai Beniuc si Dumitru Popescu redivivi, versiune neocomunista.
In continuare sunt promovati si publicati, sub tutela mentorilor respectivi, numai mediocritati, ratati adusi cu farasul din Occident, specialisti autotitrati in "canibalisme" dambovitene, farseuri si frustrati. Frustrati-frustrati, dar pe banii nostri, mes chers compatriotes. Se intreba conu' Leonida la o sueta oficiala, de unde bani pentru cresterea pensiilor ? Cum de unde ? Ar fi de ajuns sa desfiinteze imediat, si fara nici o paguba, Institutul Cultural (deh !) Roman, care mananca vreo sase milioane valuta forte pe an pentru a publica plescareli si zarzavaturi la conserva, cand nu de-a dreptul tirbusoane infipte in inima lui tov. Patapievici, aia stim noi din Politice cum.
Cred ca de actualitate este impostura si slugarnicia acestei camarile, nu a lui Vadim Tudor si Paunescu, a lui Dinu Sararu si alti belferi comunisti de muzeu (Ah, mi se va raspunde sapiential, ce naiv !). Stimati Moralisti Intelectuali ai Neamului Branzovenesc: poate nu va dati seama, dar locul vostru este exact langa "musterii" pe care i-am citat mai sus. Asta-i "soarta destinului", vorba exilatului de pe Sena. Singura voastra "menire" e sa tineti inca sase ani puterea, sa blocati in continuare totul in jurul capetelor aureolate cu staniol si sa va ziditi un "soclulet" de opuri jurnalistice spre imbecilizarea definitiva a generatiilor in ou. Asa sa va ajute dumnezeul neichii din Tecuci !

Cristian Badilita
Ziua luni 10 septembrie, 2007 http://www.ziua.net

Niciun comentariu: