luni, august 27, 2007

Iliescu il acuza pe Basescu de campanie impotriva sa


-- Fostul sef al statului, Ion Iliescu, a protestat ieri, intr-o scrisoare deschisa, fata de "campania de linsaj mediatic" la care este supus privind implicarea sa in evenimentele din 13-14 iunie 1990, sustinand ca aceasta campanie este sprijinita de presedintele Traian Basescu.
In scrisoare, Iliescu neaga toate acuzatiile ce i se aduc in rechizitoriul intocmit de Parchetele militare, catalogandu-le drept "invinuiri fanteziste". "Resping cu fermitate campania de linsaj mediatic, de minciuni si de manipulare a realitatii, la care participa unele publicatii si televiziuni, realizatori si jurnalisti, dar, ceea ce este si mai grav, persoane din Parchetele Militare, campanie care are drept obiectiv denigrarea mea atat in legatura cu evenimentele din decembrie 1989, cat si cu acelea din 13-15 iunie 1990", declara fostul presedinte in scrisoare.
Roman a "eliberat" Piata Universitatii
In opinia lui Iliescu, Traian Basescu se afla in spatele tentativei de manipulare, dorind "sa se razbune pe toti cei care, exercitand un drept legal si constitutional, au votat in Parlament pentru suspendarea sa".
Presedintele de onoare al PSD precizeaza ca, anumite persoane implicate in acele evenimente, incearca, "in complicitate cu unii procurori din Parchetul Militar", sa rescrie istoria si sa deplaseze atentia de la cauza la efect, profitand de sprijinul politic pe care li-l ofera actualul sef al statului. El afirma in scrisoare ca, premierul de atunci, Petre Roman, este cel care a aprobat "masurile de eliberare" a Pietei Universitatii propuse de Ministerul de Interne. Potrivit documentului, evenimentele din 13-15 iunie 1990 au avut la origine "o intelegere realizata de vice-prim-ministrul Anton Vatasescu la intalnirea cu reprezentantii celor care ocupau Piata Universitatii", iar "prim-ministrul Petre Roman a aprobat masurile propuse de MI privind eliberarea zonei in dimineata zilei de 13 iunie 1990". In replica, Roman a declarat, potrivit NewsIn, ca a aprobat, pe 11 iunie, un plan de masuri pentru eliberarea Pietei Universitatii, dar ca nu a aprobat folosirea TAB-urilor si munitiei de razboi.
Fostul presedinte mai sustine ca rechizitoriul Parchetului Militar nu este un act juridic, ci "unul profund politic". El critica vehement si folosirea termenului de "represiune" din dosar. Potrivit lui Iliescu, ideea este neverosimila, in conditiile in care, dupa alegerile din 20 mai, care au avut ca rezultat un scor convingator in favoarea FSN (66%) si a sa (85%), orice act de forta al puterii, indreptat impotriva opozitiei, "ar fi dus la compromiterea ei si la pierderea credibilitatii".

R.I.P.
Ziua luni 27 august, 2007 http://www.ziua.net

Pacuraru huiduit de pensionari


-- Aflat ieri la Galati, ministrul Muncii i-a suparat pe pensionari cu afirmatia ca majoritatea pensiilor sunt corect calculate
Ministrul Muncii, Paul Pacuraru, a fost huiduit ieri, la Galati, la o intalnire cu pensionarii, cand le-a spus ca angajatii caselor judetene de pensii isi fac treaba si ca majoritatea pensiilor sunt corect calculate.
Aproximativ 600 de pensionari au fost prezenti in sala casei de Cultura a Sindicatelor din Galati la intalnirea cu ministrul Muncii, cu reprezentantii Casei Nationale de Pensii si cu o serie de parlamentari, informeaza Mediafax.
"Problema pensionarilor este cea mai grea, cea mai spinoasa si cea mai serioasa problema a Romaniei. Dar nu e singura. Mai avem si copiii cu alocatie de 240 de lei pe luna, mai avem si centrele cu persoane varstnice cu alocatie de 7 lei pe zi si ne miram de unde le dam de mancare si cum gospodarim cei 7 lei pe zi. Mai avem si alte 24 de prestatii sociale, facem o lista lunga si-o sa vedeti cat costa fiecare, pentru ca fiecare are nevoi si probleme. Acesta Casa de Pensii pe care o huliti da totusi la timp pensiile", le-a spus Paul Pacuraru pensionarilor.
Pensionarii avertizati sa nu iasa in strada
Potrivit Mediafax, ministrul i-a cerut liderului pensionarilor galateni, Toader Cristea, sa nu mai cheme pensionarii la actiuni de protest, in strada, de cate ori exista o nemultumire. "Atentie mare cand chemati lumea pe strada ! Aveti o mare raspundere ! Nu este de ici-de colo sa chemi lumea pe strada. E foarte frumos si popular, dar atentie mare, ca se mai suporta si consecinte ! E usor sa chemi, e inflacarat, e frumos, dar consecintele sunt dramatice si cineva le plateste. Si nu le plateste cine nu a chemat lumea si a facut apel la ratiune, ci le plateste cel care... Atentie, exista un Cod penal in tara asta. Nu amenint, nu sperii, dar atentie mare, sunteti deja persoane publice si aveti raspunderea gesturilor publice. Ce ma impiedica pe mine sa ma fac mai popular ca dumneavostra si sa adun masele ? Cine ma impiedica ? Bunul simt, normalitatea capului pe care il am. Adica inteleg ca anumite lucruri se pot, si lupt pentru ele, iar altele trebuie negociate, dar va sfatuiesc sa fiti foarte rezervat cand chemati lumea pe strada", i-a spus Pacuraru liderului Aliantei Pensionarilor pentru Consiliere din Galati. Cristea a repetat insa, in mai multe randuri, in cadrul intalnirii de ieri, ca pensionarii vor iesi in strada daca nu vor primi sporurile aferente grupelor I si II de munca.
Bugetul "incercat" cu inca 800 de milioane de euro
Referitor la cererea concreta a pensionarilor, ministrul Muncii a declarat ca, pentru a acorda o majorare de 45% celor care au fost incadrati in grupa I de munca si de 25% celor din grupa a II-a, efortul bugetar estimat este de 800 de milioane de euro. "Intalnirea de azi a pus o problema noua: pentru prima data de cand exista grupe de munca, pentru anii prestati in conditii speciale, sa se beneficieze de compensatii financiare. Pana acum, o persoana care a beneficiat de grupe de munca sau de conditii speciale beneficia de o reducere a vechimii sau a stagiului de cotizare. Solicitarea actuala, care nu a avut pana acum un echivalent in sistemul de pensii, este de a compensa sau de a acorda un spor financiar pentru acesti ani (de grupa, n.r.). Solicitarea nu este noua. In luna aprilie, impreuna cu Casa de Pensii, si eu am fost initiatorul unui proiect de Lege care sa converteasca in bani perioada lucrata in grupa I si grupa a II-a", a declarat Paul Pacuraru. El a mai spus pensionarilor ca aceasta problema a fost discutata si la nivelul Guvernului, care a dispus Casei de Pensii sa simuleze ce inseamna acordarea acestor drepturi. "Exista o simulare care s-a facut pe 0,45 pentru grupa I (majorare de 45%, n.r.) si 0,25 pentru grupa a II-a (majorare de 25%, n.r.). Aceasta simulare a condus, conform analizei facute de Casa de Pensii, la un efort bugetar anual de 800 de milioane de euro", a declarat Paul Pacuraru. La intalnirea cu ministrul Muncii au participat reprezentanti ai pensionarilor din Cluj, Baia Mare, Pitesti, Braila, Suceava si Galati.

C.S.
Ziua luni 27 august, 2007 http://www.ziua.net

Fobia Plesu


-- Desi acum cativa ani am fost colegi la saptamanalul satiric "Academia Catavencu" (unde se presupune ca luam totul in deradere), eu unul il stiu pe Tudor Octavian ca pe un om foarte serios in tot ceea ce face (proza, publicistica, critica plastica).
De aceea ma mira ca s-a lasat prins in capcana "deconspirarii" lui Andrei Plesu drept unul din cei care au pus la cale, in vara lui 1989, din domiciliul sau fortat de la Tescani, alaturi de, chipurile, Ion Iliescu si Virgil Magureanu, debarcarea lui Ceausescu. De fapt, in emisiunea de la Realitatea TV preluata fragmentar de ZIUA, Tudor Octavian nu afirma nicaieri ca i-ar fi vazut cu ochii lui pe Ion Iliescu si Andrei Plesu impreuna. Spune doar ca stand in camera la Tescani si uitandu-se probabil pe fereastra, sotia dansului i-ar fi recunoscut ulterior pe oaspetii complexului moldav si l-ar fi intrebat, in fata televizorului, in acele ore fierbinti din decembrie 1989, "Puiule, dar astia nu erau la Tescani ?" Din cate-mi aduc eu aminte, Andrei Plesu n-a aparut printre "astia" la televizor in primele zile ale Revolutiei, dar, pentru simplul fapt ca s-a aflat la Tescani pe unde-a dat candva si Iliescu, i s-a creat, scurt, prezumtia de vinovatie. Prezumtie pe care-o preia fara sa clipeasca si Alex Mihai Stoenescu din cartea cam urechista a lui Radu Portocala, "Autopsia unei lovituri de stat".
Dincolo de tot acest puzzle din care, de fapt, nu se-ntelege nimic, eu cred ca toata campania anti-Plesu ascunde ceva mult mai simplu: o omeneasca invidie. Si asta pentru simplul motiv ca nici unul din cei care-l ataca acum n-are nici 15% din farmecul, expresivitatea si profunzimea scrisului autorului eseului "Despre ingeri". Ca sa nu mai vorbim de umor... Aici e toata buba.
Dar, ma rog, hai sa admitem - "prin abstract", vorba lui Ceausescu - ca tenebrosul triumvirat Plesu-Iliescu-Magureanu ar fi fost unul din factorii esentiali care a dus la prabusirea dictatorului. Si ce-i rau in asta ? Poate ca fara ei nici Alex Mihai Stoenescu nu si-ar mai fi putut publica volumele, nici Radu Portocala n-ar fi ajuns in fruntea ICR la Paris, nici Tudor Octavian nu si-ar mai fi putut vinde in America excelentele sale carti si - mai rau ! - nici eu n-as mai fi putut scrie aceste randuri...

Ioan Grosan
Ziua lini 27 august, 2007 http://www.ziua.net

Sub zodia noului proletcultism


-- Nu intamplator am ales titlul de mai sus: ceea ce se intampla astazi cu unii scriitori, felul in care au ales acestia sa se aseze vizibil si fara a se jena catusi de putin de partea puterii, folosindu-si condeiele in slujba unuia sau a altui actor politic aflat la conducerea tarii, trimite fara ocolisuri la celebra carte a d-lui M. Nitescu, "Sub zodia proletcultismului".
Aparitia unor scriitori talentati in peisajul destul de amplu al adulatorilor fara perdea ai presedintelui actual al Romaniei ar trebui, in mod normal sa ne ingrijoreze. Nu din punctul de vedere al valorii scriitorilor despre care vorbim, valoare incontestabila, pe care si cel mai mare rautacios ar trebui sa le-o recunoasca. Este de analizat, mai mult, aspectul moral al implicarii acestor domni talentati in plitica de dupa 1989. Poate ca, la un moment dat, cand oamenii isi vor fi dat seama de partea nevazuta a activitatii militante a acestor intelectuali, cineva, asemeni lui Nitescu, invingandu-si greata, va alcatui un alt op, in care va diseca acest fenomen, aflat in acest moment in plina desfasurare. Se va vedea astfel ca de fapt, la o alta scara valorica se repeta ceea ce s-a intamplat si cu alti scriitori romani de mare talent: Sadoveanu, Calinescu, Geo Bogza, Petru Dumitriu etc. La alti parametri, cu siguranta, "colaborarea" scriitorilor de valoare cu puterea, apropierea acestora de varful politicii este si acum, si atunci aceeasi. Cu diferenta ca daca "maestrii" literari ai primilor ani ai comunismului au fost supusi unui aprig santaj, ajungand sa fie amenintati cu epurari sau chiar detentie pe baza celor scrise de acestia inainte de rusificarea tarii ori a apartenentei lor la partidele istorice sau la miscarea legionara, la cei mai multi dintre cei de azi motivele sunt mult mai meschine: obtinerea unui post in ministerul de Externe, atentia presedintelui tarii sau alte avantaje de speta si mai joasa. Mai mult, "colaborarea" acestora cu presedintele ii face intr-un mod incalificabili muti si surzi la tot ceea ce inseamna grupurile de interese nelegitime din jurul acestuia, denuntate si cunoscute in timp de "o anumita parte a presei", devenite azi de notorietate, ca sa ne limitam doar la lucruri extrem de grave. Faptul ca nu au devenit laudatori ai d-lui Basescu sub amenintare si ca inchid ochii la tot ce este negativ in actele acestuia (si, slava Domnului, despre actualul presedinte, aflat in politica de la d-l Iliescu incoace se stiu foarte multe lucruri !), faptul ca nu reactioneaza in nici un fel la actele profund antidemocratice, rudimentare si chiar rusinoase ale acestuia, cautionand in acest fel un astfel de om politic, se constituie intr-un fapt extrem de grav, cu repercusiuni negative imense asupra dimensiunii morale a culturii noastre, scapata, totusi de ani buni de pegra proletcultismului. Iar daca suntem dispusi (pentru ca multi nu prea sunt), sa ne amintim ca unii din cei mai talentati scriitori dintre slujbasii stapanirii actuale au fost ministrii lui Iliescu sau consilierii lui Adrian Nastase, pare si mai evident ca domniile lor au o problema cu morala. Dar pentru asta nu exista explicatii, pentru simplu fapt ca ele nu se pot da. Si nici nu se pot cere, din jena si rusine in primul rand. E ca si cand i-ai intreba cum au reusit sa treaca prin cel mai negru comunism avand pasapoarte, facand scoli in strainatate pe banii si cu acordul partidului lui Ceausescu (stim cat de generos era acesta cu astfel de "cadouri"), sau publicandu-si fara probleme cartile. Ca despre disidenta, nu are rost sa vorbim. Le ramane, totusi, sansa talentului unui Sadoveanu, Petru Dumitriu si a altora care desi deficitari la capitolul morala, au ramas in istoria literaturii. Numai ca pentru asta ar trebui ca in anii ce urmeaza sa-si construiasca o opera cel putin de valoarea inaintasilor. Lucru destul de dificil, dupa cum stam pana acum.

Octavian Hoandra
Ziua luni 27 august, 2007 http://www.ziua.net

Stranierii s-au cam saturat de Romania


Sociologii spun ca euronavetistii cauta un standard de viata mai ridicat, dar la intoarcere in Romania vad o societate care se misca prea incet pentru ei. Sunt nemultumiti de tara, pe care o agsesc de la an la an tot mai afundata-n birocratie si cu drumurile mai sparte.
Euronavetistii romani sunt hotarati ca in cativa ani sa renunte la sarmalele, borsul si tuica de acasa si sa-si faca vacantele departe de „casa”. Ei sunt nemultumiti de tara, pe care o gasesc de la an la an tot mai afundata-n birocratie si cu drumurile mai sparte.
La finele saptamanii trecute, romanii care lucreaza in Spania, Italia, Germania sau in alte tari europene si care au petrecut luna de concediu „acasa” au inceput sa se intoarca la joburile lor. Traficul la frontierele de vest s-a dublat in ultima saptamana, zilnic iesind din tara, numai pe la Cenad, peste 3.500 de romani.
Imbarcati in masini de peste 15.000 de euro, in mare parte achizitionate chiar inaintea concediului, ca sa dea „bine” in fata familiei din tara, ei se intorc la lucru cu portmoneele goale, acuzand guvernul ca scumpeste de la an la an produsele si mahniti de ceea ce au gasit „acasa”. Dupa trei-patru vacante anuale petrecute in sanul familiei, in Romania, cei mai multi afirma ca vor renunta la tara lor.
„De la an la an, in Romania e mai rau”
„Am venit anul acesta trei saptamani acasa. Poate mai venim si anul viitor, dar peste doi ani sigur nu ne mai intoarcem. Nu avem la ce. Romania e din ce in ce mai urata ca tara. Nici ce se intampla in ea nu e altfel. Nu e nici o schimbare in bine”, spune Traian Cartana, un craiovean de 43 de ani, stabilit de patru ani cu nevasta si fiul in Conegliano, langa Venetia, unde lucreaza ca sudor pe 1.500 de euro lunar.
„In fiecare an venim vara acasa in concediu si de fiecare data plecam mai dezamagiti. Ma intorc in Italia obosit si suparat. De la an la an, in Romania e mai rau. Cum intri in tara dai numai de taxe, umbli de nebun ca sa cumperi rovinieta si de fapt rulezi numai pe drumuri foarte proaste, pline de gropi, unde doar iti strici masina. Masina asta (n.r. - ultimul model de Ford Focus) avea 1.000 de kilometri cand am plecat din Italia si acum o simt de parca as fi rulat nu stiu cat, asta numai din cauza drumurilor proaste de „acasa”. Iar de preturi la produsele de baza, la alimente, sa nu mai vorbim. Cu cat am dat in Romania pe o sticla de apa minerala, in Italia cumparam trei”, ne-a declarat barbatul. Decizia lui e una: a luat credit in Italia, si-a cumparat casa de 150.000 de euro si de acum incolo devine european, fara sa mai faca naveta la neamurile din Romania.
Se gandeste cum sa-si duca si familia in Italia

Dragos si Mioara Zgardan, din Turnu-Severin, lucreaza el sofer, ea camerista de hotel, in Valencia, de sase ani, si tot de atat timp, la fiecare concediu petrecut acasa asteapta macar sa gaseasca drumurile asfaltate. „Poate ca unele lucruri se misca, dar drumurile pline de gropi ne deranjeaza teribil”, spune barbatul.

Altul, Florin C., de 33 de ani, lucreaza de trei ani ca sofer in Caserta (Italia) si e si mai suparat: „Nu am gasit nimic schimbat in bine in toata tara. Tot ce se face observ ca e pentru gunoaiele de parlamentari care se cearta si nu au nicio strategie pentru a ne aduce inapoi pe cei ca mine, care la un moment dat ne-am luat lumea-n cap si am plecat sa muncim afara. Lucrez ca sofer pe 2.200 de euro lunar. Acasa nu faceam banii astia, dar sufar enorm pentru ca trebuie sa traiesc departe de sotie si de copii. Imi pare rau ca plec departe ca sa imi intretin familia si de fiecare data cand ma intorc astept sa vad ca e mai bine, ca e ceva care sa ma faca sa raman. Dar nu. Birocratia te omoara, functionarii publici n-au chef de lucru, te trateaza cu sictir, iar legile care se dau sunt niste aberatii. Si atunci, la ce sa te intorci ? Ma gandesc cum sa-mi duc familia in Italia, sa-i scap de Romania”, ne-a declarat timisoreanul.
DEZGUST
Ce ii reproseaza euronavetistii Romaniei ?
1. drumuri foarte proaste
2. alimente scumpe
3. birocratie
4. lipsa de profesionalism in randul functionarilor publici
OPTIMISM
Sibienii cred ca tara merge bine
Singurii euronavetisti care gandesc pozitiv despre Romania sunt sibienii care lucreaza „afara”. De regula, plecati la munca in Germania, dupa ce au vazut Sibiul, ajuns anul acesta Capitala Culturala Europeana, spun ca Romania e pe trend ascendent. Sunt singurii care vad lucrurile pozitiv. Restul romanilor cu joburi in strainatate considera ca Romania involueaza.
VERDICTUL SOCIOLOGILOR
„Dorul de tara devine pentru unii un moft sentimental”
Instrainarea, una dintre consecintele negative ale plecarilor la munca peste hotare, este insotita insa de foarte multe altele cu caracter pozitiv, considera sociologii.
Plecarile reprezinta oportunitati demne de luat in serios, in special pentru cei care nu se regasesc in calificarile pentru care s-au pregatit in tara, mai explica specialistii.
Problema a fost cauzata, spun ei, de o supraincarcare a sistemului pe anumite ramuri, in special inainte de 1989. De aici s-au alimentat nenumarate frustrari de tranzitie, rezolvate in parte prin alegerea unor tari care sa le ofere mai mult din toate punctele de vedere.
Unii au hotarat sa o faca temporar, altii pentru totdeauna. In cazul celor din a doua categorie, este firesc ca instrainarea sa se realizeze mai usor.
„Dupa 1989, au explodat practic sistemul privat, dar si cel de stat. Modificarile produse cu siguranta ca prind si o lume care poate sa ofere mai multi bani. Exista libera circulatie, e mai mult sau mai putin normal sa se intample asa. Cei foarte buni nu pot fi retinuti, se echilibreaza astfel balanta. Plusvaloarea se intoarce insa in tara intr-o forma sau alta”, considera sociologul Alfred Bulai, seful Agentiei pentru Strategii Guvernamentale.
Dupa ruperea de sistemul economic autohton incepe o alta desprindere, mult mai dureroasa: cea de familie, de prietenii de „aici”, proces care are loc in acelasi timp cu ridicarea unei alte lumi, cea de „acolo”.
„E o decizie psihologica. Atunci cand scopul este integrarea intr-o alta tara, adaptarea sociala este normala, exista unii care au puterea sa o faca. Dorul de tara devine astfel un moft sentimental. De aceea, nu trebuie sa ne mire ca sunt persoane care au emigrat si care spun: „Eu sunt cetatean canadian si nu ma mai intereseaza Romania”, considera sociologul Marius Pieleanu. El arata ca persoanele care spun ca „s-au saturat de Romania” sunt mai ales cele care au hotarat sa se desprinda definitiv.
Euronavetistii, dezamagiti ca Romania se misca prea incet
Spre deosebire de valurile masive de migratie de la sat la oras din anii ‘60-’70, cele inregistrate in prezent - atat din mediul rural, cat si din cel urban -, cu destinatia Spania sau Italia, nu mai sunt fortate.
„Migratia din anii comunismului a fost exercitata de puterea de la vremea respectiva. Era nevoie de cadre care sa fie produse ale scolii noi. Era vorba despre o culturalizare fortata si despre o pregatire fortata. Acest tip de emigrare avea doua componente principale: una se referea la sansa de educatie, de pregatire, iar a doua - la un anumit tip de dirijism, o dezvoltare artificiala a sistemului de invatamant. In ceea ce priveste actualul val de emigrare spre Occident, principala diferenta este ca nu mai e dirijat”, arata Bulai.
Pe de alta parte, Marius Pieleanu spune ca cele doua fenomene au la baza acelasi propulsor: oamenii cauta un standard de viata mai ridicat. Diferenta: „Acum, plecarile nu sunt de cele mai multe ori definitive, oamenii se intorc in localitatile de bastina cu alte pretentii, de multe ori si cu un alt statut social”, explica Pieleanu. Insa deseori se intorc si vad o societate romaneasca ce se misca prea incet pentru ei si le vine greu sa-si potriveasca pasii cu ea.
Contracte pentru Spania si Germania
Exodul romanilor spre destinatii occidentale continua atata vreme cat angajatorii din strainatate au nevoie de forta de munca ieftina atat pentru muncile sezoniere, cat si pentru cele ce presupun calificari.
Potrivit ultimelor cifre furnizate de Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM), firmele spaniole sunt in continuare primele care „navalesc” pe piata muncii din Romania.
Aproximativ 3.500 de romani pot lucra in agricultura spaniola, prin intermediul ANOFM. Pentru ei, contractele au o durata cuprinsa intre patru si noua luni si prevad salarii de pana la 850 de euro pe luna.
Alte 200 de posturi in aceeasi tara sunt destinate electricienilor, mecanicilor, soferilor de camion, macelarilor, forjorilor, frigotehnistilor sau zidarilor, urmand a fi remunerate - timp de un an - cu sume cuprinse intre 1.100 si 1.300 de euro pe luna.
Si firmele germane cauta angajati romani: este vorba despre bucatari, personal hotelier sau sanitar si agricultori, ce vor fi selectati in luna octombrie. Contractele sunt pe durata unui an, cu posibilitate de prelungire pe sase luni, iar salariile sunt de aproximativ 1.200 de euro pe luna.
La mare cautare in Germania sunt, in prezent, si cei cu pregatire superioara, din cauza lipsei de angajati calificati in anumite domenii: specialistii in electrotehnica si utilaj tehnologic din cele 12 tari care au aderat la UE dupa 2004 vor putea lucra fara restrictii in aceasta tara de la inceputul lunii noiembrie, a anuntat cancelarul Angela Merkel.

Georgeta Petrovici
Evenimentul zilei luni 27 august, 2007 http://www.evz.ro

duminică, august 26, 2007

POLITICE (caricaturi de weekend...)


---------------------------------------------------------------------------------------

---------------------------------------------------------------------------------------

---------------------------------------------------------------------------------------

---------------------------------------------------------------------------------------

---------------------------------------------------------------------------------------

---------------------------------------------------------------------------------------

---------------------------------------------------------------------------------------

---------------------------------------------------------------------------------------

---------------------------------------------------------------------------------------

---------------------------------------------------------------------------------------

---------------------------------------------------------------------------------------

---------------------------------------------------------------------------------------

---------------------------------------------------------------------------------------

---------------------------------------------------------------------------------------

sâmbătă, august 25, 2007

Caricatura saptamanii

S-a antepronuntat



-- Cochetand cu Voronin, punand bazele unei cumetrii ambigue Bucuresti-Chisinau, Traian Basescu a atras Romania intr-o capcana. (...) Cea a acordarii in masa a cetateniei romane pentru locuitorii Republicii Moldova.
Printr-o spectaculoasa iesire la rampa, in urma cu cateva zile, Traian Basescu a amenintat Guvernul de la Chisinau cu represalii. Nici nu au trecut doi ani de cand cei doi sefi de stat de la Bucuresti si Chisinau se sarutau cu buze lipicioase, tinandu-se de neamuri. Inca pivnita de la Cotroceni geme de vinul daruit de Voronin si trecut nevamuit peste granita. Un plocon de la domn la domn. Si a trecut si mai putin timp de cand Traian Basescu, lansandu-si ciudata strategie spre Est, s-a jurat ca Romania va face pe dracu-n patru pentru aducerea Chisinaului in Europa. De-a valma, cu comunisti, cu rusofoni si cu Armata a 14-a a Moscovei. Si, la nevoie, federalizata cu Tiraspolul. Ce s-a intamplat in acest scurt interval de timp ? De unde pana unde spectaculoasa si dramatica rasturnare de situatie ? Si ce semnificatie are, pana la urma, scandalul vizelor ?
Din punct de vedere strategic, Romania a gresit in mod repetat. Ma rog, nu Romania, ci presedintele Traian Basescu. Care este, totusi, seful acestui stat. Si a carui fisa a postului il indica drept strategul numarul unu in materie de politica externa. In chestiunea integrarii Moldovei in Uniunea Europeana, Traian Basescu s-a pronuntat transant, in mod prematur. Inainte ca Romania sa fi fost admisa ca membru cu drepturi depline, presedintele a afirmat ca ne vom face luntre si punte pentru a aduce, in mare viteza, Chisinaul in UE. Eventual, la pachet cu noi. Daca ar fi fost vorba de o alta persoana, sa spunem un agent al Moscovei, as fi facut imediat afirmatia ca este vorba de o diversiune. De o noua tentativa de a ne indeparta de obiectivul integrarii europene. Pentru ca, in mod evident, Republica Moldova nu era pregatita, in urma cu doi ani, cum nu este pregatita nici astazi, pentru integrare. Iar iluzoria unire a ei cu patria-mama - lansata intr-un ciudat proiect rusesc, intitulat "Moldova contra Transnistria" - nu era decat o diversiune venita sa bulverseze fragilul echilibru politic de la Bucuresti. Marilor obiective euro-atlantice ale Romaniei li s-ar fi pus cruce pentru mult timp. Cochetand cu Voronin, punand bazele unei cumetrii ambigue Bucuresti-Chisinau, Traian Basescu a atras Romania intr-o capcana. Punand-o in fata unei teme pe cat de falsa, pe atat de periculoasa. Inca actuala. Cea a acordarii in masa a cetateniei romane pentru locuitorii Republicii Moldova. Bomba cu ceas, in eventualitatea in care un asemenea proiect ar trece dincolo de obisnuitele vorbe goale lansate de oficialii bucuresteni, ar consta in faptul ca, acordandu-le moldovenilor cetatenia acestia neurmarind, in esenta, altceva decat statutul privilegiat UE - Romania si-ar crea dificultati inimaginabile in raport cu autoritatile Uniunii Europene, ca efect al uriasului trafic necontrolat de persoane, dar si insurmontabile derapaje interne. Pentru ca, asa cum s-a vazut, moldovenii sunt dominati atat de rusofoni, cat si de comunisti. Acestia ar fi devenit, aproape instantaneu, agenti ai procesului electoral din Romania. Noroc ca liderii de la Bucuresti, in frunte cu Basescu, s-au dovedit, inca o data, inconsecventi. Sau duplicitari.
Scandalul vizelor de la Chisinau se subsumeaza procesului dezordonat de strategie si gandire politica pe care l-am descris mai sus. Pentru ca si acordarea vizelor, sub aspect politic reprezinta una, iar din punct de vedere propagandistic, alta. Ne declaram frati cu romanii moldoveni si afirmam oficial ca ne dam peste cap pentru a facilita acordarea vizelor, in timp ce, in realitate, facem contrariul, pentru a nu ne bate cuie in talpa relatiei cu UE. Pe acest fond, nu este deloc exclus ca autoritatile de la Chisinau sa ne fi prins pe picior gresit. Adica luand spaga.
De ce s-o fi substituit Traian Basescu autoritatilor abilitate ale statului, antepronuntandu-se in chestiunea vizelor ? Inainte ca ancheta declansata de Guvern sa fie finalizata ? Sa fie vorba doar de unul dintre obisnuitele derapaje ale presedintelui ? Sau asistam la debutul unei noi infruntari intre palate ?

Sorin Rosca Stanescu
Ziua sambata 25 august, 2007 http://www.ziua.net

Basescu provoaca nervozitate la Budapesta

-- Premierul Ungariei, Ferenc Gyurcsany, a declarat, la finele intalnirii cu liderul PSD, Mircea Geoana, ca recenta vizita a presedintelui Basescu in judetele Harghita si Covasna ar putea conduce la divizarea comunitatii maghiare din Romania.
Desi Gyurcsany a apreciat ca presedintele s-a interesat la fata locului de situatia zonelor populate de etnici maghiari, un efect secundar ar putea fi slabirea unitatii politice a acestei minoritati. Primul-ministru ungar a remarcat si interesul lui Traian Basescu fata de infrastructura din judetele Harghita si Covasna, dar a precizat ca nu s-au facut pasi semnificativi in dezvoltarea acesteia in timpul cat actualul presedinte era ministru al Transporturilor. Ferenc Gyurcsany a adaugat ca interesul lui Basescu fata de Harghita si Covasna ar avea ca scop intarirea pozitiei sale in cadrul Partidului Democrat. Declaratiile lui Gyurcsany, care este totodata si liderul socialistilor ungari, au fost facute intr-o conferinta de presa sustinuta alaturi de Mircea Geoana. Cei doi s-au intalnit pentru a analiza posibilitatea prelungirii si actualizarii protocolului de colaborare intre social-democratii romani si cei maghiari. Partile au convenit sa infiinteze grupuri permanente de lucru formate din specialisti pe domeniile dezvoltare regionala, educatie, sanatate.

A.I.
Ziua sambata 25 august, 2007 http://www.ziua.net

Conjuratii de la Tescani


-- 23 august 1989: conspiratorii KGB Iliescu si Magureanu la "exilatul" Plesu sub protectia Militiei
In emisiunea Realitatea TV moderata de Razvan Dumitrescu "Realitatea Zilei" din 23 august 2007, scriitorul Tudor Octavian a dezvaluit ca se afla la Tescani atunci cand "exilatul" Andrei Plesu a fost vizitat, sub protectia "organelor", de Ion Iliescu si Virgil Magureanu, la randul sau "exilat" la Focsani. Reproducem in randurile ce urmeaza dialogul dintre Razvan Dumitrescu si Tudor Octavian:
"D-le Tudor Octavian, ultimul 23 august - a fost diferit de celelalte ?
Pe 23 august ma aflam la Tescani, casa lui Enescu din Moldova era casa de oaspeti pentru artisti plastici si muzicieni si ne pregateam sa sarbatorim 23 august, adica sa ne imbatam si sa mancam niste mici. Asta era viata intr-o casa de oaspeti. Pe la 6 seara am fost anuntati sa nu iesim din camerele noastre pentru ca vor veni niste oaspeti de seama. Noi eram oaspeti, dar existau si oaspeti mai oaspeti decat noi acolo. Am ramas in camera si dupa 22 decembrie 1989, in timp ce ne uitam la televizor cu sotia mea si se tragea pe-afara, sotia mea imi spune: "Puiu, dar astia nu erau la Tescani ?"
Stati putin...
Prin urmare, la Tescani in 23 august seara s-a umplut vidul de putere, s-a facut un fel de pregatire pentru vidul de putere ce avea sa vina dupa 22 decembrie...
... Stati putin, repetati va rog, sa inteleaga lumea: cine era la Tescani pe 23 august 1989 ?
Eram noi, oaspetii bagati in camera ca sa nu iesim afara, si deodata au inceput sa vina pe aleile parcului, paziti de militia din judetul Bacau...
... Da...
...Pe de o parte niste oficialitati locale, pe de alta parte niste oameni care au facut revolutia. Acolo la Tescani se mai gasea si Plesu, ca exilat. Dar cei care au venit pe alei, din cate imi amintesc eu, au fost figurile de seama, nucleul care in 1989 au...
Era Ion Iliescu acolo ?
Eu asa imi amintesc. Acum precis o sa am niste... tin minte de domnul Magureanu ca i-am recunoscut figura. Intelegeti, imi este foarte greu sa dau nume, dar exista oameni care s-au ocupat, au ramas acolo, au administrat. Noi vedeam pe fereastra, asa...
Deci ei de fapt sarbatoreau in acel 23 august un 22 decembrie ?
Era un loc unde puteau sa discute in liniste, pentru ca era un loc foarte bine pazit de Securitate. Prin urmare, Securitatea de acolo din judet era in legatura cu militia din judet, cu organele de partid ca sa apere aceasta excursie in grup mic de oaspeti de seama, care au avut o mica discutie. Exista traitori in viata...
Este o premiera ce auzim acum...
Stiti cum este cu memoria asta ? Eu am fost in Pekingul subteran, si cand am povestit aici ca am vazut orasul subteran a trebuit sa astept inca trei-patru martori ca sa scrie ce au vazut - ca sa pot sa cred si eu ca am vazut ceea ce am vazut. Asa se intampla cu memoria - totul devine legenda si divagatie: aaa ! ce-ai vazut ? la ce distanta erai ? incepe chestiunea medico-legala - erai singur ? poate ca iti era foame si datorita faptului ca ai pierdut masa ai inceput sa ai halucinatii, poate ca ai vazut retroactiv. Poate ca eu am vazut gresit - dar sotia mea imi spune: "Puiu, dar toti astia nu erau in seara aia acolo ?". Care toti astia ? - cativa din ei... Dar Magureanu se gasea la Focsani exilat...
E incredibil: cum de exilatii erau oaspeti de seama ?
Dar va raspund eu imediat: cum de a ajuns Bacaul judetul numarul 1 al tarii imediat dupa 1989 ? Cum a ajuns Bacaul sa conduca Romania ?"
Plesu a contestat furibund
Informatia-bomba a martorului ocular al acestei intalniri conspirative, scriitorul Tudor Octavian, nu este noua pentru ZIUA, insa vine ca o noua confirmare a profesionalismului nostru. In decembrie anul trecut, ZIUA a organizat o conferinta publica intitulata "Adevarul despre Decembrie 1989" cu istoricul Alex Mihai Stoenescu drept invitat special, in care acesta a afirmat exact acelasi lucru. Informatiile lui Stoenescu proveneau chiar din mediile serviciilor secrete care monitorizau inainte de 1989 activitatile conspiratorilor KGB. In urma publicarii acestei relatari, Andrei Plesu s-a grabit sa o conteste cu aplomb, afirmand ca nu l-a cunoscut pe Ion Iliescu inainte de decembrie 1989. Reputatul istoric Alex Mihai Stoenescu a fost silit apoi sa-i improspateze memoria lui Andrei Plesu, "membru in ceea ce Corneliu Coposu numea guvernul neocomunist al Romaniei" si oficial in toate guvernarile Romaniei de dupa 1989. El amintea ca tot Corneliu Coposu declara presei franceze in ianuarie 1990: "Cei mai multi dintre membrii CFSN sunt comunisti deveniti disidenti, fie pentru ca se plictisisera de comunism, fie pentru ca au fost aruncati in dizgratie".
"Autopsia loviturii de stat romane"
Stoenescu exemplifica apoi cu o alta sursa redutabila, jurnalistul si cercetatorul Radu Portocala, demis de Horia-Roman Patapievici din functia de director al Institutului Cultural Roman din Paris dupa ce si-a pus intrebarea de ce ICR finanteaza tiparirea unor carti cu o suma exagerata si care nu se vor vinde niciodata, printre autori numarandu-se si Plesu.
"Este normal sa te pretinzi doar un istoric de arta visator, si nu un tovaras conspirator. Dar, in legatura cu relatiile "ministrului mineriadei" avute ante-1989 cu Ion Iliescu, acestea sunt consemnate, inca din 1990, in lucrarea cercetatorului Radu Portocala "Autopsia loviturii de stat romane", aparuta la Paris: "Intre timp, in Romania, structura de inlocuire se plaseaza in pozitie de asteptare. Moscova a dat unda verde. Foarte probabil, prin intermediul lui Brucan si Militaru, dar, fara indoiala, si prin anumiti ofiteri de Securitate, aflati sub controlul direct al KGB. Contactele se multiplica. (...) In august (Iliescu n.a.) se deplaseaza in satul Tescani, pentru a se intalni cu Andrei Plesu, actualul ministru al Culturii, aflat, atunci, sub supraveghere la domiciliu. Opinia publica se obisnuise cu ideea ca Iliescu il va inlocui intr-o zi pe Ceausescu.
Nu este corect, insa, ca, in epoca transparentei, sa-ti falsifici trecutul. Prea sigur pe sine, dl. Plesu uita si de participantii, si de martorii - doriti sau nedoriti - ai intalnirii "secrete" avuta loc in 1989, la frumoasa vila a printesei Maruca Cantacuzino, unde era "exilat" viitorul ministru. Domnul senator si euro-parlamentar Eugen Mihaescu, fost consilier al presedintelui Ion Iliescu, ne-a oferit o declaratie punctuala despre relatarea personala a domnului Ion Iliescu privind vizita sa la Tescani, in 1989, motiv (si) pentru care a avut ulterior motivatia de a-l numi pe Andrei Plesu ministru in guvernul sau neocomunist. Pentru ale carui actiuni este acum anchetat de Procuratura Militara.
Altfel, este normal si chiar recomandabil ca intelectualii romani sa se intalneasca cu spionii sovietici. Acest fapt se intampla in mod curent in toate tarile civilizate; numai romanii sunt niste comunisti inapoiati care nu inteleg libertatile democratice. In aceeasi ordine de idei, Polonius nu este un material radioactiv, ci numele unui personaj din Hamlet", incheia Stoenescu precizarea sa.

D.E.
Ziua sambata 25 august, 2007
http://www.ziua.net

(n.n. – mig007)
Pentru mai multe detalii legate de disputa Stoenescu-Plesu puteti accesa urmatoarele adrese:
http://www.ziua.net/display.php?data=2006-12-22&id=213269
“Mana Moscovei”
http://www.ziua.ro/display.php?id=215163&data=2007-02-01
“Domnul Stoenescu minte”
http://www.ziua.ro/display.php?data=2007-01-30&id=215030
“Stoenescu: domnul Plesu are dreptate”
http://www.ziua.ro/display.php?id=213291&data=2006-12-23
“Autopsia loviturii de stat”

Obsesia antiamericana

-- Antiamericanismul este ilogic si visceral. El nu este un proiect, ci o negare. O nostalgie a lumii "multipolare", adica a coabitarii lase a lumii occidentale cu lumea statelor totalitare, mascata in demers justitiar la adresa "Americii unipolare". Chiar si pericolul terorismului este manipulat in acest sens. La fel, saracia din lumea a treia, din statele captive sau iesite din tiranie este pusa nu pe seama coruptiei regimurilor politice totalitare, ci a bogatiei Americii corporatiste, desi SUA cotizeaza cel mai substantial din lume pentru eradicarea saraciei.
"Europa in general si stanga in particular isi absolva propriile erori morale si grotestile erori intelectuale proiectandu-le asupra acestui urias tap ispasitor care este America. Pentru a face sa dispara prostia si petele de stanga de pe obrazul Europei este nevoie ca - in ciuda tuturor contraargumentelor furnizate de evolutia istoriei - SUA sa devina marea primejdie pentru democratie. Chiar si in vremurile in care Uniunea Sovietica sau China anexau Europa Centrala sau Tibetul, atacau Coreea de Sud, aserveau tari din Indochina, satelizau mai multe tari africane sau invadau Afganistanul, pentru toti europenii, din Suedia in Sicilia, de la Atena la Paris, era limpede ca singurul, supremul <> existent era... cel american", arata academicianul francez Jean-Francois Revel in cartea lui, "Obsesia antiamericana. Cum functioneaza, care ii sunt cauzele si inconsecventele" (Editura Humanitas, traducere de Dan C. Mihailescu).
Strigat in desert a ramas aceasta carte limpede aparuta in 2002, la editura Plon. Cliseele antiamericane se repeta pana la refuz, cu o frenezie patologica. Pe scurt, obsesia antiamericana este rezultatul propagandei stangii anticapitaliste si antiglobaliste, imbratisata sinucigas si de dreapta europeana. Prin mijloacele anarhiei violente (gloata incitata), mentorii antiamericanismului vor sa relanseze marxismul economic in locul capitalismului si internationalismul ideologic in locul globalismului democratic. Axati, evident, pe condamnarea exclusiva a nazismului, ei refuza vehement sa echivaleze comunismul cu nazismul si apara "socialismul stiintific", cu tot falimentul regimului comunist. In ciuda evidentelor istorice, America este demonizata ca pericol pentru democratie si amenintare la adresa pacii, cu toate ca Europa este cea care a provocat cele doua razboaie mondiale si a produs cele mai criminale doua regimuri impotriva democratiei si a umanitatii insesi. Pe cand, in istoria SUA nu se inregistreaza nici un regim totalitar.
Victimizarea asasinilor si demonizarea salvatorilor este o practica sistematica. Vocatia americana a eliberarii popoarelor de sub regimurile tiranice este condamnata ca "imperialism" si "violare a dreptului international", trecandu-se sub tacere imperialismul real, istoric si chiar actual al europenilor (Rusia, Spania, Franta, Germania, Marea Britanie, etc.), ale caror consecinte chiar America le-a solutionat democratic si continua sa o faca. Adesea, e chiar chemata. Cand nu raspunde cu promptitudine, e acuzata de egoism si izolationism. Cand intervine, este acuzata de graba si unilateralism. Cu toate sau tocmai pentru ca, asa cum arata Revel, "daca, de-a lungul razboiului rece, Statele Unite n-ar fi dat dovada de <> vizavi de eternele dispute insolubile ale consiliilor europene, imperiul sovietic ar fi durat mult mai mult". Astazi, presedintele George W. Bush este blamat exact cum era ieri Ronald Reagan. Istoria a dovedit ca a avut dreptate.

Roxana Iordache
Ziua sambata 25 august, 2007 http://www.ziua.net

vineri, august 24, 2007

URARE


Zangy Comment Graphics

Elena Udrea de la miezul noptii


Zangy Comment Graphics

Presedintia si SPP refuza sa explice care a fost scopul si durata vizitei facute de Elena Udrea la Palatul Cotroceni, marti, dupa miezul noptii.
Administratia Prezidentiala si Serviciul de Protectie si Paza nu au oferit, pana ieri seara, explicatii despre ultima descindere, de marti seara, la sediul Administratiei Prezidentiale, a Elenei Udrea. Conform unor surse din Palatul Cotroceni, Elena Udrea intra foarte des in sediul Administratiei Prezidentiale, dupa ce si-a dat demisia din functia de sef al Cancelariei Prezidentiale, in urma cu doi ani de zile. Sursele amintite sustin ca pana in primavara ea si-a pastrat chiar si biroul din vecinatatea cabinetului presedintelui Traian Basescu.
Marti noaptea, Elena Udrea a intrat pe portile Palatului Cotroceni si a iesit dupa aproximativ o ora si jumatate, in jurul orei doua, dupa cum a dezvaluit Jurnalul National. Ziarul amintit relateaza ca fosta sefa a Cancelariei Prezidentiale a intrat pe portile Cotrocenilor cu Mercedesul ei negru inmatriculat B-25023. O alta descindere suprinsa de presa a Elenei Udrea a avut loc acum doua saptamani, pe care ea, atunci, a recunoscut-o. Intrebata despre vizita nocturna de marti, Elena Udrea a raspuns sec: “Nu comentez”.
Ziarul nostru a intrebat, fara a primi vreun raspuns, atat Administratia Prezidentiala, cat si SPP in ce baza Elena Udrea are acces, mai ales cu masina, in Palatul Cotroceni, pe poarta rezervata demnitarilor. Accesul in sediul Administratiei Prezidentiale este strict limitat pentru persoane, iar pentru autovehicule este unul de-a dreptul draconic. Pentru ca o persoana sa aiba acces in Palatul Cotroceni trebuie sa fie ori angajata a institutiei, ori a personalului de paza, ori ziarist acreditat, ori invitata de un consilier. Daca pentru categoriile de angajati accesul se face pe baza legitimatiei de serviciu, pentru vizitatori trebuie sa existe o invitatie speciala, scrisa pe un formular cu regim special. La intrarea in Palat, dupa verificarea actelor de identitate, dupa cea antitero corporala si a bagajelor, persoana invitata este insotita si la sosire si la plecare de un angajat al Administratiei Prezidentiale. Pe durata accesului in Palat, invitatului ii sint retinute la punctul de acces actele de identitate. Regimul accesului vehiculelor este unul draconic: au acces cele oficiale, ale unei categorii restrinse de invitati – de obicei demnitari sau sefi de institutii publice – sau ale unora dintre angajati, de obicei consilieri prezidentiali. Dupa datele de pana acum, Udrea nu s-a supus nici uneia dintre aceste proceduri.

Cristian Oprea
Cotidianul 24 august, 2007 http://www.cotidianul.ro

Udrea prezice guvern pe placul lui Basescu


Zangy Comment Graphics

-- In incercarea de a impinge PSD in bratele PNL pentru formarea noului guvern, Palatul Cotroceni o reactiveaza pe Elena Udrea.
Invitata miercuri la o emisiune la Realitatea TV, Udrea a facut predictii in legatura cu „un guvern Tariceanu III” in formula PNL-PSD.
Cu o seara inainte, fosta sefa a cancelariei prezidentiale era surprinsa intrand la Palatul Cotroceni dupa miezul noptii. Potrivit unor surse apropiate presedintiei, vizitele sale neoficiale la Cotroceni s-au inmultit dupa plecarea Adrianei Saftoiu din staff-ul prezidential.
„A existat o discutie ieri (marti - n.r.) intre domnul Tariceanu si domnul Vacaroiu si nu m-ar mira ca, in urma acestei discutii, guvernul Tariceanu III sa aiba ministri social-democrati”, a comentat Udrea la Realitatea TV.
Ea a precizat insa ca varianta pe care o ia „foarte serios” in calcul, a unui program de guvernare cu „componente social-democrate”, nu ii exclude pe liberali.
Vacaroiu nu a negociat ministrii
Potrivit unor surse oficiale, un guvern Tariceanu III PNL-PSD-UDMR este varianta cea mai convenabila pentru presedintele Basescu, si ca „sac de box” si pentru a plasa PD clar in opozitie inaintea alegerilor.
Seful statului a fost insa sfatuit, sustin sursele citate, sa nu intervina in discutiile privind urmarile unei motiuni de cenzura, cu atat mai mult dupa ce consilierii prezidentiali au fost criticati de PSD si PNL dupa comentariile privind sansele minime ale lui Mircea Geoana de a ajunge premier.
Atat liberalii, cat si social-democratii au infirmat ca ar fi avut loc deja astfel de negocieri, dar nu au exclus discutii in perioada urmatoare. Impartirea portofoliilor la intalnirea Vacaroiu-Tariceanu este insa exclusa, spune seful de cabinet al lui Nicolae Vacaroiu, Andrei Alexandru. Potrivit acestuia, subiectul discutiei de marti a fost privatizarea Daewoo Automobile Craiova.

Anca Simina
Evanimentul zilei vineri 24 august, 2007 http://www.evz.ro

Seninatatea minciunii

"Realitatea TV" a difuzat ieri in cadrul "Stirilor" un reportaj despre demolarea unei fabrici din nu mai tin minte ce oras. Era un praf de nu se vedea om cu persoana. Pe buna dreptate, locuitorii zonei se plangeau ca nu mai pot deschide ferestrele caselor, ca nu mai pot respira etc. De buna credinta, reporterii l-au intervievat si pe responsabilul demolarii. Cu o seninatate aiuritoare, acesta (care si el abia se zarea din praf) declara ca a luat toate masurile, ca totul e in ordine, ca nu e praf. "Cum nu e ?!" - s-a uimit reportera. "Da - a recunoscut cu aceeasi seninatate responsabilul - e putin praf". (Colac peste pupaza, demolatorii n-aveau nici autorizatie de la Politie). Intreb si eu retoric, ca prostu': se va lua vreo masura impotriva mincinosului ?
Un exemplu si mai concludent, de ieri, din ZIUA. Iata cum raspunde intrebarilor reporterului nostru directoarea Loteriei Romane, usor senzuala doamna Liliana Ghervasuc (redau, pentru inestimabila lui valoare teoretica si practica, un fragment din dialog): "Dar nu este putin ciudat ca dvs. aveti o relatie chiar cu presedintele bancii la care doriti sa mutati conturile (Loteriei Nationale, n.m.) ?" "Dvs. - raspunde fara sa clipeasca dna Liliana - sunteti prost informat, eu tocmai m-am casatorit, astazi am primit inelul, in septembrie ma marit cu Nelu Minca si nas o sa-mi fie Dan Voiculescu". (Nota mea: observati sarabanda timpurilor verbale: "m-am casatorit", "azi am primit inelul", "in septembrie ma marit"; parc-am fi intr-un roman de Faulkner). Continua reporterul: "Deci nu mai sunteti cu domnul Bogza ?" "N-am fost niciodata". "Cum nu ati fost niciodata ? Sunt poze in care va sarutati cu el". "Ma plimbam pe strada" (!!!) Acuma, din doua una: ori dna Liliana minte de stinge Loteria, ori nu minte si dl Bogza, fara s-o cunoasca niciodata, a agresat-o sexual pe strada, iar dna ar fi trebuit sa-l reclame la Politie sau sa-i dea cu poseta-n cap, ca despre sarutat, ca-n bancul cu batranul clochard din Cismigiu, nici nu poate fi vorba.

Ioan Grosan
Ziua vineri 24 august, 2007 http://www.ziua.net

Sah la natiune

--"Pe tabla de sah au ramas doar nebunii, prefacandu-se ca joaca partitura tuturor celorlalte piese, dar gonind mereu cum stiu ei, in diagonala".
In baltirea caniculara de sfarsit de august, pata oarba a anului, in politica romaneasca nu se mai aude decat harsaitul usor al pieselor de sah pe esichier.
Ca in parcurile cu pensionari, piesele se muta ezitant, mana sovaie deasupra damei sau a pionului, chibitii fac grimase de aprobare sau dezaprobare, concentrati de parc-ar fi in joc insasi viata lor, pe cand, de fapt, e o partida de ageamii si viata e in alta parte...
Vremurile s-au schimbat, s-a intors foaia si, odata cu ea, si cutia de lemn pirogravat a politicii noastre.
Pan-acum cativa ani jucam table pe fata cealalta, zuruind zgomotos zarurile, pocnind pulurile unul peste altul, iar audienta racnea din toti bojocii. Minerii faceau poarta-n casa, poporul ameninta cu fuga din Egipt, zarurile masluite aduceau acelasi zambet larg la putere...
De cand ne-am civilizat si noi, preferam iezuitismul snob al tablei de sah. Pensionarii sunt insa aceiasi, si mana lor, deprinsa la azvarlit perechea de maselute punctate, apuca gingasa coronita a regelui cu multa suspiciune.
Dar ce fel de sah o mai fi si asta care se joaca in politica noastra ? Aici, mandatarii diverselor segmente ale comunitatii, reuniti in parlament, nu ii mai reprezinta de mult pe cei care i-au trimis acolo. Migrand de la un partid la altul, dezicandu-se peste noapte de principii si promisiuni, oamenii nostri politici nu mai sunt piese de sah decat cu numele, caci in realitate sunt intersanjabili ca niste boabe de fasole intr-un tintar de doi bani.
Partidele politice, la randul lor, nu mai sunt albe sau negre, ci de diverse nuante de maroniu, ca sa nu spun altfel. In sfarsit, scopul nobil al acestui joc intr-o democratie, asigurarea binelui comun, e ignorat cu desavarsire. Jocul absurd din vasta cutie a Casei Poporului s-a autonomizat, se autogenereaza, si-a ajuns suficient siesi asemenea celui jucat de Alice in tara din oglinda.
Esichierul nu mai reprezinta la scara natiunea, ci e doar o bursa unde se fac si se desfac interese particulare, orgolii, vanitati.
Aliantele intre partide si numaratoarea de voturi si-au ajuns scop in sine. Fiecare partid vrea sa creasca, sa domine, sa intre la guvernare. Ca sa faca, ce ? Asta nu mai stie. Caci platforma sa politica e o hartie fara valoare, pozitionarea sa la dreapta, centru sau stanga n-are legatura cu segmentele sociale reprezentate, legatura sa cu lumea reala e nula.
Ce, sau pe cine reprezinta, de pilda, Partidul Democrat ? Daca nu raspundem cu ochii-nchisi „pe presedintele Basescu”, n-avem niciun alt raspuns. Desprins din FSN, condus odinioara de Petre Roman, intrat apoi pe orbita lui Basescu, democratii n-au nici personalitate, nici personalitati, nici macar cat PSD-ul.
El este azi preferatul electoratului nu pentru ca este cel mai bun partid, ci fiindca, nefacand nimic, n-a facut macar boacanele catastrofale ale celorlalte. Atata vreme cat Partidul Liberal a fost decent, eu il preferam cu mult democratilor in Alianta D.A. Macar avea un trecut extraordinar si niste oameni de valoare in randul lui.
Dar, in ultimele luni, liberalii au pierdut personalitatile (Stolojan, Valeriu Stoica, Mona Musca etc.) si s-au dedat unor practici fanariotice atat de fatise, ca azi nu-i mai crediteaza nimeni si au ajuns la mana marilor lor dusmani traditionali, social-democratii. PD-ul, in schimb, a stat in banca lui, n-a participat la puciul demiterii presedintelui, nu si-a pus poalele peste cap. Si uite-asa am ajuns sa preferam mediocritatea fada, care straluceste insa in comparatie cu mizeria si ticalosia din jur.
Sahistii de doi bani s-au adunat mai toti in clubul de pensionari al PSD-ului, unde dau simultane harsitii in rele Iliescu si Hrebenciuc, cei care-l agita pe Geoana deasupra estradei de teatru de papusi, pe cand, sub draperie, muta piesele unul contra celuilalt si ambii contra marionetei din varf.
Ca si PNL, si PSD-ul s-a aplecat pe-o rana si se duce incetisor la fund, dar maniacii sahului politic continua partida, si-o vor duce mai departe pana ce toate piesele au sa le alunece de pe tabla de sah. Cu carnetelul si creionul sau tocit, Iliescu ii demonstra deunazi lui Geoana ca motiunea sa n-are cum sa treaca, si ca daca, totusi, trece, va fi mai rau decat daca n-ar trece.
Si batranul comunist are dreptate, caci nici o combinatie posibila azi pe tintarul romanesc nu-i poate aduce la guvernare pe PSD-isti, iar daca ii va aduce, abia atunci ar fi dezastrul lor deplin. Asta i-ar mai lipsi azi PSD-ului: sa mai guverneze si tara, nefericitii, dupa toate nefacutele din ultimul timp.
Celelalte partide sunt ca si cum n-ar fi. Ungurii s-au spart in doua, radicalii si inca-si-mai-radicalii, PRM-ul a fost mereu spart in doua in insasi persoana liderului sau charismatic, PC-ul a jucat mereu sah la perete, iar Partidul Noii Generatii, adica Becali upgraded by Dan Pavel, n-a trecut niciodata de turca(na) stramoseasca.
Caci sahul nostru este un sah original, adaptat specificului romanesc, cu regele si regina alungati din tara, cu caii impuscati pe sant de comunisti, cu turele parasite si neispravite, cu pionii asteptand marirea pensiilor. Pe tabla de sah au ramas doar nebunii, prefacandu-se ca joaca partitura tuturor celorlalte piese, dar gonind mereu cum stiu ei, in diagonala.
Intre timp, bagatele ca alegerile europarlamentare, votul uninominal sau Legea lustratiei, ca sa nu mai vorbim despre nevoile de zi cu zi ale comunitatii, sunt lasate de izbeliste, ca doar n-au intrat zilele-n sac. De fapt, ma ia groaza cand ma gandesc pe cine vom mai trimite si la Bruxelles sa ne reprezinte tara. Caci tot dintre ei au sa fie, personalitatile accentuate din PSD, PRM, PC, vizibili ca bomboana pe coliva, daca nu cumva nefericitii europeni se vor pomeni in plusul albastru din stal cu voievodul Gigi Becali insusi...

Mircea Cartarescu
Evanimentul zilei vineri 24 august, 2007 http://www.evz.ro

Cand Minciuna sta cu presedintele la masa

-- "In societatea noastra socialista, o conditie primordiala a victoriei noului o reprezinta infaptuirea consecventa a politicii Partidului Comunist Roman." - Vladimir Tismaneanu, 1981
Destinele intrepatrunse ale lui Vladimir-Volodea Tismaneanu si Horia-Roman Patapievici sunt legate chiar si prin indicativul unitatii DSS care ii avea in grija. Tismaneanu a parasit Romania socialista cu acordul si sprijinul oficial al Directiei a II-a a Securitatii. Patapievici a ramas. Dar ambele familii de "ex-patzi" sovietici se aflau in atentia aceleiasi unitati speciale: UM 0110, responsabila cu monitorizarea si contracararea activitatilor agentilor URSS din Romania. Sigur, nu ei erau agenti sovietici, ci doar parintii lor.
Regretatul opozant anticomunist, jurnalistul si scriitorul Victor Frunza, afirma in ultima editie a monumentalei sale lucrari "Istoria comunismului in Romania" ca propagandistul Vladimir Tismaneanu este urmasul direct al kominternistului Silviu Brucan, fiind insarcinat cu existenta in a doua sa ilegalitate a Partidului Comunist si a structurilor Internationalei a IV-a din Romania. Numele celulei de baza a PCR este astazi GDS - Grupul pentru Dialog Social, scrie Frunza, amintind ca acesta a fost infiintat de Brucan; prin intermediul recunoscutului agent al Securitatii Mihnea Berindei, membru de vaza al "Comisiei Tismaneanu".
Victor Frunza explica: "In interesul puterii sale, PCR putea si poate sa imbrace orice haina, sa-si ia drept travesti orice chip, chiar si acela al adversarilor sai". Ceea ce se si intampla astazi: Tismaneanu face pe anticomunistul, Patapievici pe preacucernicul. Ambii se pretind drept detinatori ai unui alt "adevar unic", veritabili "gardieni ai democratiei", pretinsi "intelectuali", de loja, furtunari de cuvinte aruncate peste un imens pustiu de idei, ocupanti si manipulanti cu brevet ai opiniei publice.
Arma lor preferata este minciuna. Saptamana trecuta, Tismaneanu s-a apucat sa scrie, negru pe alb, ca nu a facut parte din nici o redactie comunista, ca altii - exemplificand cu Sorin Rosca Stanescu, Ion Cristoiu sau Cornel Nistorescu - si ca a scris doar "cateva texte de conjunctura". "Profesorul" cu catedra platita in Maryland, din banii nostri - prin intermediul retelei de profitori din Institutul Cultural Roman patronat de H.R. Patapievici -, are grave probleme de memorie. Neo-trotkistul uita ca suntem in 2007 si nu a apucat inca sa rescrie istoria din functia de Ministru al Gandirii si Implementarii cu Forta a Raportului Tismaneanu. Inca mai avem biblioteci, ne-"prelucrate", in care inca se mai gasesc colectiile organelor de Partid in care-si facea slujul: "Tanarul leninist", "Viata studenteasca", "Amfiteatru", "Scanteia tineretului", "Convingeri comuniste" sau pana si lucrarea publicata sub bagheta lui Virgil Magureanu, in care il pupa in fund pe Ceausescu, la fel cum o face astazi cu Basescu sau cum a facut-o ieri cu Iliescu.
Autorul celui mai ticalos afront la adresa Bisericii Ortodoxe Romane si a Patriarhului Teoctist, in fond, a istoriei reale a Romaniei - mincinosul "Raport final" Tismaneanu - se doreste si inchipuie drept prim lustrationist si moralizator sef, acum pe santierul "anticomunist" al tarii. Si aceasta de la stanga presedintelui care i-a oferit Patriarhului cea mai inalta distinctie nationala oferita vreunui roman al lumii.
Daca insa Traian Basescu vrea ca gestul acesta chiar sa aiba o semnificatie pentru Romania si Patriarhului ei, pana dincolo de moarte, trebuie sa-i gaseasca Raportului si autorului lui locul cel mai potrivit, indicat fara gres de autentici militanti anticomunisti ca Ionel Cana si regretatul Victor Frunza: la cosul de gunoi al Cotrocenilor, al Romaniei. Altfel, Minciuna va sta mereu cu presedintele la masa.

Victor Roncea
Ziua vineri 24 august, 2007 http://www.ziua.net

(n.n. – mig007)
Puteti citi mai multe informatii despre trecutul lui Vladimir Tismaneanu accesand adresele:
http://old.jurnalul.ro/articol.php?id=68723
"Tinerete revolutionara - Tismaneanu, intaiul comunist al tarii"
si,
http://civicmedia.ro/acm/index.php?option=com_content&task=blogcategory&id=24&Itemid=49
"Tismaneanu: <>"

Criza sau blocaj ?

-- Oricate alte pacate ar avea Guvernul Tariceanu, acesta ramane initiatorul noilor legi, tratate pana alaltaieri cu o ciudata discretie, in pofida (sau datorita) faptului ca ele reprezinta o viziune liberala.
E clar, PSD-baza s-a enervat pentru ca preconizata marire a pensiilor se contabilizeaza la PNL. Asa ca, in loc sa se supere pe presedintele Basescu - a carui interventie intempestiva a facut ca problema pensiilor sa fie perceputa drept un nou episod al bataliei intre cele doua palate, cu victoria Victoriei, ca sa zic asa - ii face presedintelui jocul si devine amenintator pentru PNL.
In buna politica, dl. Tariceanu declara sec ca PNL nu se va asocia cu PSD la guvernare, preferand opozitia acestei legaturi bolnavicioase, asa ca dl. Geoana asteapta acum dividendele serviciului politic pe care i-l ofera dlui Basescu in cruciada sa anti-liberala. Sa-mi fie iertat daca observ ca refuzul presedintelui PNL n-a suscitat in comentariile media nici a suta parte din elanul demascator care a denuntat in ultimele luni pretinsa colaborare oculta PNL-PSD: aceasta discretie vadeste atat de flagrant caracterul propagandistic al alegatiei la care ma refer, incat nici nu mai merita sa insist.
Pentru dl. Basescu, pe de-alta parte, propunerea dlui Geoana e cam otravita: presedintele a intaratat prea tare in paguba primului-ministru opinia publica ostila PSD pentru ca acum sa accepte - fie si jucand din nou dramoleta victimei inocente a Parlamentului ticalosit - o coabitare pe care insasi firea lui de mascul alfa i-o interzice.
Ce va iesi de-aici, mi-e greu sa prevad, in afara unui nou blocaj politic si legislativ. Ce-ar fi insa sa incercam o lectura ipotetica a evenimentelor avand blocajul drept cuvant-cheie ? In Parlament, a ajuns la scadenta dezbaterea proiectelor de legi asupra informatiilor, contra-informatiilor si serviciilor aferente (PL 324-326). Oricate alte pacate ar avea Guvernul Tariceanu, acesta ramane initiatorul noilor legi, tratate pana alaltaieri cu o ciudata discretie, in pofida (sau datorita) faptului ca ele reprezinta o viziune liberala - in cel mai larg sens al termenului - asupra locului si rolului serviciilor de informatii intr-un stat modern. Intrerupta mai degraba confuz si asa-zis echidistant pe tema proaspata a Autoritatii de Interceptare, tacerea generala asupra unui subiect care inflameaza de obicei dezbaterea publica nu mai pare bizara, ci perfect explicabila: vezi paragraful anterior.
Parlamentarii PSD si PRM, indragostiti de proiectele Platica Vidovici & Timofte, nu vad cu ochi buni proiectele actualului guvern. Din Dealul Cotrocenilor privirea e inca si mai piezisa, cata vreme presedintele Basescu si-a angajat onoarea de partea proiectelor de semn contrar sustinute de SRI si de SIE. Iar parlamentarii PD si PLD, acoperiti sau descoperiti, n-au nici de ce, nici cum sa deroge de la imperativele prezidentiale.
Asa ca o criza de Guvern ar fi numai buna pentru a ingheta dezbaterea pe aceasta tema fara ca vreunul dintre adversarii proiectelor depuse de Guvern sa fie nevoit sa declare ca doreste din toata inima ca serviciile de informatii sa faca afaceri pe picior sau anchete ca pe vremea Odiosului. Va amintiti, desigur, ca proiectul celalalt - cel sustinut de presedinte in vremea cand nu-si redefinise inca profilul politic ca mare luptator anti-comunist si anti-securist - dadea liber serviciilor si la afaceri extra-bugetare, si la anchete extra-Justitie. Eu n-am uitat, daca n-ar fi decat pentru faptul ca incercari de a promova asemenea idei au existat si pe vremea cand lucram in echipa presedintelui Constantinescu. Doar ca presedintele Constantinescu i-a dat pe usa afara pe sustinatorii lor, cu proiecte cu tot.

Zoe Petre
Ziua vineri 24 august, 2007 http://www.ziua.net

Motiunea de centura

-- "PSD nu vrea sa se mai roage de PNL", s-a revoltat Mircea Geoana la "stirea zilei". Dupa care s-a rugat, in scris si oral, de presedintele Basescu sa bage PSD la guvernare si sa-l puna prim-ministru.
Parca PSD nu s-a mai aflat vreodata intr-o situatie atat de penibila. Iar PD se balbaie. Si daca e greu de imaginat un personaj mai ridicol decat Emil Boc, Mircea Geoana l-a egalat.
Geoana et compania nu au reusit sa explice motivul motiunii de cenzura. Mai precis, ratiunea ei. Ce poate fi rational in intentia de a da jos un guvern care inregistreaza cea mai mare crestere economica si care, dupa majorarea pensiilor, tocmai anuntase revizuirea la nivel decent a salariilor din administatia de stat ? Masura posibila prin reducerea birocratiei. Si nu in ultimul rand, prin eradicarea unui focar de coruptie numit RAAPPS. Faptul ca protocolul de stat se reduce la minimum scandalizeaza profitorii, cu atat mai mult cu cat imobilele furate de comunisti si aflate in patrimoniul regiei nu vor mai fi locuite si cumparate pe nimic, ca pana acum, de clientele parvenite, ci vor fi restituite proprietarilor de drept. Premierul Tariceanu a anuntat aceasta masura justa si faptul ca restul imobilelor, in afara strictului necesar pentru protocol, vor fi privatizate.
Reparatiile de drept, morale si materiale, sunt perpetuu sabotate. Ideea restitutiei este neconvenabila atat pentru PSD, cat si pentru PD, punct in care cele doua partide se imbratiseaza la loc in FSN. Nu le convine nici initiativa privind reducerea severa a pensiilor uriase de care beneficiaza gardienii regimului comunist si redistribuirea fondurilor catre cei cu pensii mici. Nici ideea legii lustratiei nu-i surade PSD. Iar PD doar o declama, dar nu o sustine. Altfel, Cristian Radulescu ar fi procedat ca Mona Musca. Ar vrea in schimb trecerea in opozitie a unor personalitati incomode ca liberalul Marius Oprea, care, adolescent fiind, s-a opus comunismului si a suferit represalii, iar acum diseca anatomia fostului regim, mai ales a politiei politice si conduce Institutul pentru studierea crimelor comunismului, sub egida Guvernului. Acest guvern are sansa si vointa sa faca dreptate, dar trebuie oprit, ca sa nu se mai faca nici lustratie, nici restitutie nici anticoruptie la obiect, gen spargerea buboiului RAAPPS.
Initiativa motiunii de cenzura a fost anuntata la scurt timp dupa ce Corpul de Control al Guvernului a scos la iveala mosmoande din timpul guvernarii PSD. Activistii de categorie grea, gen Miki, s-au suparat, mai ales ca, sub spectrul reducerii drastice, nici pensia de partid si de stat nu mai e ce-a fost. Le cade greu panglicarilor politici un secretar general al guvernului ca Ilie Bolojan, incompatibil cu coruptia. Demnitari integri si eficienti ca Bolojan si Victor Paul Dobre incomodeaza personajele aflate in treaba la spectacole de vorbe.
Politicianismul e la ordinea zilei. PSD a vrut cu PNL. Liberalii au refuzat. PD vrea si el inapoi la putere. Pe 20 august, la "Ultima ora", vicepresedintele Cristian Diaconescu a recunoscut ca "s-au saturat" ca PNL sa sfideze PSD, care n-are decat sa sustina guvernul neconditionat, pentru ca altfel ajunge la mana lui Basescu. PD acuza PNL de alianta cu PSD, dar se aliaza cu PSD ca sa dea jos PNL. Radu Berceanu spune ca pedistii au vrut la guvernare si liberalii i-au dat afara. Motiv pentru care PD vrea sa dea jos guvernul PNL cu mana PSD. Poate chiar ca sa refaca alianta PNL-PD. Ingrata situatie pentru PSD. Geoana si-a dus partidul pe centura. Face cu mana cui trece. Si nimeni nu opreste.

Roxana Iordache
Ziua vineri 24 august, 2007 http://www.ziua.net

Decat la munca, mai bine-i la furat !

-- O invatatura marxist-leninista suna asa: "Munca l-a creat pe om". Si imediat a venit replica romano-roma: "Dar nici lenea nu a omorat pe nimeni"...
Raportul munca/nemunca are conotatii complexe, diferite si vechi de cand lumea, societatile categorisindu-l in functie de ideologie, interese si traditii, din sclavagism pana-n zilele noastre. In socialismul multilateral dezvoltat se spunea ca "noi ne facem ca muncim, ei se fac ca ne platesc"; de aici si lenea omniprezenta, cei mai multi considerand ca adevaratii muncitori - cu bratele si cu mintea, din fabrici, institute si de pe ogoare - sunt niste fraieri. Si a venit capitalismul asta, pretinzand sa muncim cat mai bine, profesionist si cu eficienta, pentru a trai mai bine si a ne apropia de nivelul tarilor occidentale !
Din 1990, peste noapte, multi concetateni au plecat spre aceste tari, crezand ca acolo vor gasi caini cu covrigi in coada si deci le pica si lor ceva, doar sa intinda mana. Vazand ca nu curge lapte si miere pe strazi, le-a ramas sa cerseasca. Cei mai versati in ale cersetoriei s-au dovedit a fi tiganii, numiti ceva mai tarziu romi, pretinzand ca in tara lor n-au unde munci si sunt ostracizati. Dupa o vreme insa, din intinsul labei n-au mai putut trai. Drept care s-a trecut la faza a doua a existentei in strainatate, mai ales in ultimii ani: individual sau organizati in bande au speriat Vestul, prin hotie, talharie, rapiri si sechestrari, delapidari de marca si chiar omucideri. Pe unde treceau si pe unde se aciuiau, in tabere mizere si rau famate, devenind un pericol public, dupa ce localnicii italieni, spanioli, francezi sau germani le acordasera un anumit credit.
Situatia tragica de la periferia orasului Livorno a trezit o vie emotie in Occident, autoritatile de tot felul luand masuri de arestare si expulzare a raufacatorilor, fie de a gasi modalitati eficiente pentru socializarea celor pusi cat de cat pe munca. S-a pornit chiar de la exemplul "capsunarilor" romani din Spania si al altor categorii de muncitori in constructii, fabrici si agricultura, al celor care si-au injghebat o mica afacere, devenind cetateni onorabili ai comunitatii, atragandu-si simpatia si respectul concitadinilor. S-a ajuns pana acolo incat unii fruntasi ai romanilor de acolo au fost alesi in consiliile locale, sustinuti inclusiv de presa. Mai mult: pentru miile - zecile de mii de familii traitoare de ceva vreme in colectivitati compacte din Italia si Spania s-a hotarat deschiderea unor scoli, in care copiii acestora sa invete si in limba romana. Mai mult, Guvernul spaniol pregateste un proiect de lege vizand acordarea unui ajutor de 2500 de euro, pentru fiecare bebelus nascut acolo, din familii cu drept de rezidenta in aceasta tara, anterior nasterii copilului (3 iulie 2007).
Cat ii priveste pe romi, inca nomazi din oras in oras, cu salasuri sordide in apropierea acestora, determinand autoritatile italiene sa inceapa recensamantul lor, iar pe cele franceze sa vada in ce masura ei s-au "integrat" sau nu, dupa ani de sedere, mai mult sau mai putin legala, pentru a-i expulza. Ramane un mare semn de intrebare: daca numerosi politisti romani au fost trimisi in strainatate sa contribuie la asanarea fenomenului infractional romano-rom, de ce mai-marii tiganilor din tara (un imparat, un rege si un deputat) nu se duc acolo, sa vada la fata locului ce-i de facut ?
P.S. Ce sa se deplaseze atat de departe, cand ei pot privi la televizor cum, intr-o localitate ardeleana, consangenii lor fura zilnic din produsele muncii consatenilor ?! Ii compatimesc cum se bat si atat...

Valentin Hossu-Longin
Ziua vineri 24 august, 2007 http://www.ziua.net