vineri, octombrie 05, 2007

Elena Udrea preda la masterat !

Fostul consilier prezidential care a transformat Regatul Norvegiei in republica este lector universitar.
Elena Udrea face, mai nou, si cariera didactica ! Pentru inceput, este "doar" lector universitar la masteratul de "Integrare Europeana", conform pliantelor Universitatii Crestine „Dimitrie Cantemir". Chiar daca este promovata in pliante ca doctor, Elena Udrea recunoaste ca nu este decat doctorand in stiinte militare. Teza de doctorat a devenit curs pentru masteranzi in integrare europeana.
Doi fosti consilieri prezidentiali au redevenit colegi, dar de data asta in lumea universitara: Constantin Degeratu si Elena Udrea. La Rectoratul universitatii aflam ca "domnul Degeratu nu are inca un birou al sau, pentru ca isi incepe activitatea de la 1 noiembrie".
In schimb, discretia este mai mare in privinta Elenei Udrea. In cele din urma, ni se confirma faptul ca este vorba chiar de fostul consilier prezidential. Cei doi fosti colegi au devenit cadre universitare la acelasi masterat: "Integrarea europeana".
Masteranzii care se vor bucura de spiritul didactic al Elenei Udrea si al lui Constantin Degeratu vor primi lectii de euromarketing, politici comunitare, studii de securitate europeana, politica europeana de vecinatate, sisteme constitutionale europene etc.
„Senatul universitatii a aprobat !"
Directorul de master, prof. univ. dr. Mircea Cosea, ne-a declarat ca, intr-adevar, Elena Udrea activeaza ca lector. "A propus o disciplina necesara masterului in legatura cu Marea Neagra si Securitatea Euro-Atlantica, iar Senatul universitatii a aprobat-o", spune Cosea.
El a adaugat ca Departamentul de integrare europeana s-a transformat in Departamentul de Securitate Euro-Atlantica, condus de altcineva. Elena Udrea ne-a declarat ieri: "Eu nu sunt doctor, sunt doctorand in stiinte militare. Am fost la deschiderea anului universitar, dar nu mi s-a comunicat daca s-a aprobat acest curs. Cursul abordeaza geopolitica si geostrategia Marii Negre. Va las, intru in filmari la Divertis".

Alexandru Saulea
Adevarul vineri 5 octombrie, 2007 http://www.adevarul.ro

Tariceanu joaca tare

-- Liderul liberal Calin Popescu Tariceanu este cotat drept cel mai bun presedinte de partid din tara. Fapt care ar fi trebuit sa-i puna pe ganduri pe presedintele Basescu et compania, ce au facut eforturi disperate, daca nu de a produce, macar de a sugera existenta unei fisuri in PNL.
Rezistenta premierului rezida in faptul ca el mentine unit si motivat PNL, partidul care, prin insasi doctrina lui liberala, cuprinde personalitatile cele mai independente in gandire si optiune, dintre toate partidele. Personalitati care isi apara prin definitie tocmai gandirea pe cont propriu. Individualismul ca principiu de decizie si actiune.
Reusita remarcabila de a mentine in mod natural PNL unit si motivat are cateva explicatii simple. Si pe cat de simple, pe atat de eficiente. Calin Popescu-Tariceanu este el insusi un liberal autentic. Dintre membrii refondatori ai PNL. Escapadele lui politice impreuna cu Dinu Patriciu - desi initial au putut parea condamnabile - au fost motivate de respingerea politicianismului in favoarea pragmatismului. Fapt pe care domnul Campeanu si l-a asumat peste ani, la reunirea factiunilor liberale in PNL. Dovada ca sustine ferm Guvernul Tariceanu.
Unitatea PNL din mandatul actual se trage si din experienta lui Calin Tariceanu de fost disident. El stie ca pe liberali nu-i convingi decat daca nu-i constrangi. Si nu-i convingi decat daca se lasa convinsi. Si nu se lasa convinsi decat daca sunt convinsi ca le reprezinti interesele.
Interesele politice fundamentale ale PNL sunt pastrarea identitatii, si insubordonarea fata de alte partide si personalitati politice. Interesele electorale sunt pastrarea si consolidarea electoratului de dreapta, si extinderea bazinului electoral printr-o politica inteligenta de aliante: urmatoarea misiune a liderului PNL. Cand l-a numit prim-ministru, pentru ca liberalul era simpatic si cumsecade, presedintele Basescu l-a crezut pe amicul Tariceanu un fraier dispus sa-si sacrifice partidul istoric de dragul intereselor efemere. Si-a luat teapa.
Calin Tariceanu a inceput lustratia cu propriul partid. El a defesenizat PNL, adica l-a decontaminat de personaje dependente de vechiul regim si de loaze (termen romanesc mai plastic pentru looseri, folosit de tineri). PNL s-a lustrat renuntand la oportunisti si strategi de conjuncturi, aflati acum in grupusculul PLD. Tariceanu a refuzat sa-si dea partidul la topit in retorta lui Basescu, din care sa rezulte o falsa dreapta, la remorca PD. Scopul era distrugerea PNL. O dovedeste clar faptul ca PLD nu mai pomeneste de nici o fuziune cu PD, pe care inainte toti servitorii presedintelui Basescu o sustineau neobosit. Rolul lor actual e sa paraziteze electoral PNL. Dupa europarlamentare, PLD va disparea.
O alta explicatie a unitatii cu care PNL isi sustine presedintele-premier este calitatea lui de lider. Liderul autentic favorizeaza alti lideri. PNL are cele mai puternice personalitati politice din Romania. Lideri precum Crin Antonescu, Ludovic Orban, Relu Fenechiu, Bogdan Olteanu, Norica Nicolai, Victor Paul Dobre, Ilie Bolojan, Adrian Miutescu, Varujan Vosganian, Paul Pacuraru, Dan Radu Rusanu - si sunt doar cateva nume - ar putea fi presedinti ai partidului, iar acest fapt nu-l crispeaza pe actualul presedinte Calin Tariceanu. Dimpotriva, il reconforteaza. Un partid puternic este un partid cu personalitati puternice. Iar masura liderului este data de forta colegilor din echipa conducatoare. Pe cand Traian Basescu distruge orice concurenta, in primul rand din PD. Ca dovada, ce-a facut din Boc.

Roxana Iordache
Ziua vineri 5 octombrie, 2007 http://www.ziua.net

Ultima zvacnire

-- Geoana cere excluderea a patru pesedisti si incearca marea cu degetul: eliminarea lui Iliescu
Mircea Geoana incearca sa se salveze dupa esecul motiunii de cenzura si gaseste tapi ispasitori pentru nereusita social-democratilor. Conducerea PSD a decis ieri, retragerea sprijinului partidului si declansarea procedurilor de excludere din PSD pentru Ioan Solcanu, Razvan Theodorescu, Dan Mihalache si Alin Teodorescu.
Oficial, celor patru li s-au imputat declaratiile publice facute impotriva motiunii si nu votul negativ din Parlament. Mircea Geoana s-a temut sa se atinga de Ion Iliescu, desi presedintele de onoare al partidului a continuat si pe parcursul zilei de ieri sa atace violent conducerea partidului si toate sanctiunile operate de aceasta. Soarta lui Iliescu s-ar putea decide totusi la Comitetul Executiv al PSD, convocat pentru sambata la Brasov, unde, surse din partid, sustin ca s-ar putea ridica problema excluderii acestuia din partid.
Presedintele de onoare judecat la Brasov
Conducerea PSD si liderii organizatiilor din teritoriu vor despica firu-n patru, la Comitetul Executiv, intreaga situatie creata dupa esecul motiunii de cenzura. Surse din partid ne-au declarat ca la Brasov - locul de desfasurare al reuniunii pesediste - s-ar putea decide si sanctionarea drastica a lui Ion Iliescu. De altfel, Geoana a inceput deja sa pregateasca terenul, declarand imediat dupa sedinta BPN de ieri ca este dezamagit ca presedintele-fondator a fost aplaudat de liberali dupa votul dat la motiunea de cenzura. La insistetele jurnalistilor daca Ion Iliescu va fi sanctionat, la randul sau, pentru insubordonare, Mircea Geoana a raspuns: "Cei patru au fost judecati, pentru ca au facut declaratii politice. Rog presa sa astepte ziua de sambata", a adaugat Geoana. "NU putem sta cu tradatorii la masa. Cei patru macar au spus cum au votat. Trebuie sa fim barbati si nu curve, sa nu mai stam cu toate iudele din partid la masa. Am ajuns sa prefer stilul lui Basescu direct decat cei care se targuiesc pe la Marriott", a replicat Ponta.
Sanctionatii au atacat conducerea
Alin Teodorescu s-a declarat "onorat" de decizia conducerii desi a tinut sa mentioneze ca nu a spus nimic inainte de motiune ci doar a scris un articol. El a sustinut ca Geoana a cautat "tapi ispasitori", subliniind ca votul sau a fost unul "disciplinat". "Voi pleca, dar ma voi intoarce cand PSD va avea alta conducere", a replicat Razvan Theodorescu. La randul sau, Dan Mihalache a sustinut ca Geoana a gasit un pretext pentru a scapa de el. "Eu nu-mi amintesc sa fi facut vreo declaratie publica impotriva motiunii de cenzura. Dimpotriva, am fost coautor al motiunii, iar partea de politica externa din document este exclusiv produsul meu", a declarat Mihalache.
Iliescu: "Sa vad pana unde ii poate duce mintea"
"Sa vad pana unde ii poate duce mintea", a comentat Iliescu o posibila sanctionarea a sa. In timp ce Mircea Geoana aplica sanctiuni, Iliescu a declarat ca a votat impotriva motiunii pentru ca "asa era mai bine". El a catalogat o "rusine" orice intentie a conducerii de a-i sanctiona pe parlamentarii social-democrati care nu au sustinut motiunea de cenzura. "Sper sa invinga ratiunea, sa nu se lase doborati de pasiuni. Intr-un partid democrat sa faci asa ceva este inacceptabila mentalitatea aceasta cazona si politieneasca intr-un partid politic, este ceva de neconceput", a afirmat liderul PSD. Afland de sanctionarea celor trei pesedisti, Iliescu a spus ca se astepta la o reactie mai inteleapta din partea conducerii si ca astfel de masuri sunt "inacceptabile". Intre timp, doi deputati - Filip Georgescu si Constantin Tamaga - s-au pronuntat public pentru excluderea lui Ion Iliescu din PSD pentru votul la motiune.

Roxana Andronic
Ziua vineriy 5 octombrie, 2007 http://www.ziua.net

Pa, Mircea !

-- Motiunea de cenzura depusa de PSD a fost, practic, o motiune a lui Traian Basescu si a PD. Oricat s-au intarit muschii lui Mircea Geoana in aceste doua luni, motiunea aceasta va fi inregistrata de istorie ca documentul prin care domnia sa si-a tradat partidul !
Cand actualii PLD-isti clamau dreptul de a avea opinii contrare directiei stabilite de conducerea PNL, multii dintre adversarii lui Tariceanu i-au considerat "eroi" ai luptei pentru libertatea de opinie. Acum, cand acelasi fenomen se intampla in PD si PSD, cei care isi permit sa aiba aceeasi pozitie sunt considerati "tradatori". Ciudata aceasta optica ! Baletul pe care-l incearca analistii politici aciuati pe langa Palatul Cotroceni, prin care vor sa se salveze de la caderea in ridicol, nu e altceva decat o forma de disperare venita din spaima ca Traian Basescu ar putea trage concluzia ca a mizat pe o mana moarta si ca se va debarasa de aceasta inutila armata de mercenari.
Noi am scris inca din luna mai ca liderii PSD, in frunte cu Mircea Geoana, risca "sa se duca in bratele PD-ului, ca mielul la taiat" (ZIUA, 30 mai a.c.), dar ambitiile prostesti ale acestora i-au orbit in asa masura, incat au crezut ca Traian Basescu, care si-a tradat pe fata partenerii din Alianta DA, ar putea sa stea la masa, ca intre prieteni, cu aceia pe care-i acuzase ca reprezinta sistemul ticalosit ! Naivitatea in politica este o arma letala si Mircea Geoana este acum in situatia de a fugi din calea glontului care a iesit deja de pe teava pustii.
Mircea Geoana imi trezeste acum un sentiment de mila, dar nu pot decat sa-i spun ca si-a facut-o cu mana lui. Chiar cu o zi inainte de dezbaterea motiunii, Geoana ar fi putut sa vada ca interventia televizata a lui Basescu nu era altceva decat dorinta de a-si trece in cont eventualul succes al caderii guvernului, luandu-i PSD-ului orice forma de succes ! Toata lumea a vazut acest lucru, numai Geoana nu ! Chiar daca ii vom supara pe dusmani, trebuie sa reluam aici ce scriam in editorialul din 19 septembrie a.c.: "Cu Geoana, Ponta si Corlateanu, PSD nu poate reveni la guvernare decat ca un substitut la PLD". Aruncarea aceasta cu capul inainte intr-o piscina goala trebuie sa duca la debarcarea urgenta a lui Geoana din fruntea PSD-ului, caci, daca va mai fi lasat acolo, cu orgoliul ranit, presedintele PSD este in stare sa-si arunce in aer propriul partid, numai sa nu fie el facut responsabil de infrangerea din Parlament ! In toate tarile din lume, exact sub acest argument, un insucces de asemenea proportii duce automat la asumarea responsabilitatii prin demisie. De altfel, Geoana a si inceput sanctionarea celor care au intuit consecintele trecerii motiunii, propunand scoaterea din partid a celor care au adus PSD in mai multe randuri la Putere ! E de-a dreptul ridicol sa-l vezi pe "prostanac" dand palme lui Iliescu, Nastase, Solcanu sau Razvan Theodorescu, care au facut istorie in acel partid.
Ce nu a observat Geoana ? Ca reformarea PSD, prin inlaturarea "elefantilor", i-a fost ceruta mai degraba de adversarii traditionali ai partidului. Cum sa crezi ca Basescu, liderii PD sau analistii politici ai acestora si-ar dori un PSD mai puternic, din moment ce, la vedere, ei isi afirma dorinta de vedea un PD cu majoritate parlamentara ? Cazut in aceasta capcana, Geoana s-a si vazut curtat de elitele lui Basescu, fara sa observe ca incepuse deja sa semene cu Boureanu, Turcanu sau Stolojan.
Intrat in criza de timp pana la viitoarele alegeri, PSD-ul nu mai are decat o sansa de resuscitare: sa-l aduca urgent pe Nastase in fruntea partidului si, cu poza lui Iliescu pe piept, sa incerce imposibilul. Primul pas e simplu: Pa, Mircea !

Ion Spanu
Ziua vineri 5 octombrie, 2007 http://www.ziua.net

Tara-manea


Nu va mai plangeti ! Traim intr-o tara in care e imposibil sa ne plictisim.
Vai, in ce tara traim…", se lamenteaza unii. O tara fara carma, o tara de oameni neseriosi, o tara cu politicieni papagali, tambalagii, combinagii. Da. Ei si ?! Pai tocmai asta-i frumusetea, oameni buni. Chiar nu va dati seama ? Ce ne-am face daca am fi nemti ? Sa traim intr-o tara in care graul creste monoton de egal, in care iarba se masoara cu rigla si in care deseurile se aduna in recipiente separate.
Va spun eu sigur: ne-am plictisi de moarte. Sunt sigur ca nemtii sunt gelosi pe noi. Ei n-au o bogatie nationala inestimabilă: maneaua. La munte, la mare, la bloc - rasuna tara. Ei n-o au pe Elodia (cum, nu stiti cine-i Elodia ?!).
Ei nu-l au pe Dan Diaconescu. ZDF-ul nici nu poate visa la popularitatea OTV-ului. Producatorilor de acolo nici nu le-a trecut vreodata prin cap sa agate in coltul ecranului o intrebare senzationala, cu valoare de sondaj de opinie: "Si-a facut Cioaca nevoile pe marginea soselei ?". Nici nu stiu ce pierd nemtii astia ! Ei n-au parlamentari care sa-si doseasca voturile la umbra unui palmier. I-ati vazut miercuri la motiunea de cenzura, nu ? Daca nu, nici nu stiti ce ati pierdut ! Cat despre guma de mestecat sau pastila de aspirina introduse in urna de vot, ce sa mai vorbim ?! Plicticosi nemtii astia. Scortosi. Rigizi…
Pai, ei nu-l au pe Basescu. Sigur ca nu. Ziaristele germane se plictisesc de moarte. Cine sa le faca "pasarici" ? "Tiganci imputite" ? Cine sa le invite pe masa, sa le arate cum se da primul ajutor ? Cine sa le invite in birou "s-o facem impreuna", cum spiritual i s-a adresat ieri primul om in stat unei jurnaliste de la Antena 1 ? Le-ar trebui un Basescu sa le condimenteze viata. Asa, doar cu Angela Merkel, ajungi la sanatoriu… De monotonie, de plictiseala.
Asa ca nu va mai plangeti, oameni buni ! Traim intr-o tara in care este imposibil, dar absolut imposibil sa ne plictisim. "O tara trista, plina de humor", vorba poetului. Trista, ca sa fac o concesie scepticilor, pentru ca, in virtutea demonstratiei de mai sus, nu e deloc trista.
O tara in care totul - munca, dragoste, bani, prieteni, ura, invidie, politica, afaceri - se topeste, pe ritmuri orientale, intr-un imens creuzet: maneaua. O tara-manea. O tara menita sa puna zambetul pe buzele tuguiate ale europenilor, care ar face bine sa fie mandri ca au onoarea de a fi colegi cu noi de Uniune.
Cum sa nu fii mandru cand asa o somitate ca Nuti - cititi stirea in ziarul de astazi - a ajuns sa predea studentilor romani Integrarea, desigur cu "I" mare ? Cum care Nuti ? Doamna aceea sfatuitoare de presedinti care a bagat - in direct si la o ora de maxima audienta - Norvegia in Uniunea Europeana pentru ca, apoi, sa-l oblige pe rege sa abdice si sa instaureze republica la Oslo. Tot mai sunteti sceptici ? Atunci sa incheiem cu un banc vechi: "E rusine sa fii roman ? Nu, dar e pacat…".

Adrian Halpert
Adevarul vineri 5 octombrie, 2007 http://www.adevarul.ro/

Larga respiratie a presedintelui Basescu


-- De unde PD, PSD si PLD se pregateau sa respire larg, toti cei cu o minima imaginatie politica rasufla acum usurati: a cazut motiunea, Guvernul isi poate continua calvarul pentru a trece bugetul, iar presedintele e liber sa nascoceasca alte cai de destabilizare a Executivului. Pe asta a ratat-o.
Adevarul e ca a ratat cam multe in ultima vreme imbatabilul personaj, incepand cu rendez-vous-ul cu poporul. Am aflat direct de la sursa cum, pe 30 iunie, d-sa, ignorat de cetateni, s-a preumblat nestiut si nevazut prin Piata Universitatii, fara ca macar un singur trecator sa izbucneasca spontan in urale. Am vazut cu ochii nostri cum, sambata trecuta, ar fi ramas la fel de singur pe lume daca nu s-ar fi inghesuit pensionari, activisti si lautari sa-l pupe dulce pe frunte (si daca nu-l intampina PNT). Iar alaltaieri, miercuri, doar 220 de parlamentari si-au manifestat increderea in promisiunile prezidentiale de "uniune nationala".
Ce n-a functionat ? O parte am vazut-o cu ochiul liber: n-a functionat disciplina de vot la PSD. Apropiatii dlui Iliescu n-au votat motiunea, unii declarand-o fatis, altii - mai pe sest (trucul cu aspirina pare descins direct dintr-o farsa de Tudor Musatescu). Tot fatis, PC a votat contra motiunii, iar PRM n-a votat deloc, dupa principiul "rau cu rau, dar mai rau fara rau". Nu e o onoare pentru PNL sa fi evitat o infrangere cu un asemenea temei, dar se poate consola cu gandul la gradul superior de ostilitate fata de presedintele Basescu si de anexele acestuia pe care cele doua partide si un sfert au contractat-o.
Din partea nevazuta a votului la motiune mai putem ghici cate ceva. Declaratiile liderilor PD si PLD tradau speranta unei tradari in PNL. Se pare insa ca rezerva de oportunism si de tradare din PNL s-a epuizat odata cu plecarea dlui Stolojan: niciodata n-a fost PNL mai solidar decat in ultimii doi ani.
Pe acest fond, ideea unui nou guvern PNL-PD-PLD a cazut in derizoriu, amintindu-ne doar ca acest guvern s-a format in ianuarie 2005 si a fost daramat de dl Basescu insusi. Cat despre basmul cu guvernul de uniune nationala care era si nu era ce-i spune numele - adica un guvern cu reprezentarea tuturor partidelor parlamentare, fara exceptie - ne-a amintit de anecdota cu cei patru evanghelisti care erau trei, Luca si Matei. dl. Geoana, cu un stagiu la ENA, a incercat sa dreaga busuiocul, vorbind de un guvern "de larga respiratie", doar ca formula a trezit subliminal amintirea guvernelor la fel de larg respiratoare din 1944-1945: cine si-ar dori soarta lui Sanatescu sau Radescu, doar ca sa asiste la confiscarea puterii de catre PD ? Oricum, nu dl Iliescu, care a beneficiat personal odinioara de o confiscare similara.
Am zarit-o fugar pe dna Udrea, zilele trecute, la un talk-show, nu stiu daca pe viu sau in reluare, unde se intreba, retoric si anxios, cum ar putea PD sa accepte ca alegerile europarlamentare sa aiba loc cu un ministru de interne de la PNL. S-ar parea ca si pe cele din 2008 va trebui sa le infrunte cu acelasi ministru. Degeaba se cazneste dl Basescu de trei ani sa arunce in aer o guvernare care ar fi putut functiona normal, daca nu o dinamita el. Degeaba a iesit la atac si la televizor, si la radio, si in piata. Motiunea a devenit marele esec al lui Traian Basescu, dovedind ca, daca presedintele este principalul responsabil al actiunilor menite sa darame guvernul Tariceanu - si este - tot el este si principalul factor de mentinere a acestui guvern la putere. Sa respiram bine !

Zoe Petre
Ziua vineri 5 octombrie, 2007 http://www.ziua.net/

joi, octombrie 04, 2007

* FRUMUSETILE ROMANIEI *



Casa Poporului/Palatul Parlamentului – Bucuresti - Este a doua cladire din lume, cu o suprafata desfasurata de 330.000 mp. Are 12 etaje supraterane si 8 sub pamant.

* ----- *


Girly glitter comments from www.GirlyTags.com

Geoana, probleme, ma ?

In ciuda mobilizarii la vot a initiatorilor, Parlamentul a respins ieri cu 220 de voturi pentru, 152 impotriva si două anulate motiunea de cenzura a PSD. Ca urmare, Guvernul Tariceanu II ramane in functie si, liberalii isi vad de guvernare.
Holul plenului Parlamentului a trait ieri un moment istoric, ca noi toti ceilalti: posibilitatea ca Guvernul Romaniei sa cada. Ca orice hol care se respecta a fost plin de zvonuri, facaturi, prietenii peste mana, parlamentari plictisiti, ministri preocupati si ziaristi in sevrajul informatic specific meseriei.
NU PICA GUVERNUL. Motiunea pica, guvernul merge mai departe. A fost primul semnal inca dinainte de inceperea sedintei. Remes, primul venit dintre ministri, poza dezinvolt cu tigara in mana, cu aerul sau de ardelean greoi si prosper, cu camasa stand sa-i plesneasca pe sub burtica proeminenta si mustacioara de sub nas. A fost protagonistul unei sedinte foto si nu i-a displacut, toate bliturile lansandu-se catre el si pentru ca era singurul ministru prezent, dar si pentru ca statea de paza langa liftul cu care urma sa vina seful sau, Tariceanu. A aparut apoi Olteanu, si el tropaind in asteptarea liderului de la liberali. Din cel mai pazit lift al Parlamentului a coborat insa Iorgulescu de la Cultura, dupa care si-au facut aparitia Nicolaescu de la Sanatate, cu nelipsita-i geanta de contabil, insotit de Ovidiu Silaghi, iar din alt sens de mers a aparut si Melescanu. Radu Stroe s-a pupat pe obraji cu o fosta ziarista mult mai inalta decat el. Nu s-a ridicat pe varfuri, s-a lăsat ea mai jos. Tariceanu s-a lăsat asteptat, dar spiciul lui a ajuns inainte. A trecut si Mircea Geoana zambind diplomatic la toata lumea. Colegii sai de partid susoteau ca dimineata, in lift, a venit cantand. A aparut totusi si premierul cu fata-i “de motiune”, adica aceea de pe care nu poti “citi” nimic, dar a refuzat conversatia cu presa. Vrea dupa motiune. In schimb, simpaticul Ludovic Orban, pe care, daca nu il cauta camerele tv, le cauta el pe ele, a spus ca e optimist, ca motiunea nu trece, in timp ce Vosganian trece ca vantul si chiar starneste putin curent. Culmea a fost ca pesedistii, ca si democratii isi tot dadeau cu parerea ca motiunea nu trece. Nicolae Vacaroiu in persoana a zis, in particular, ca “are un feeling” ca motiunea de cenzura nu va trece, pentru ca, la cateva minute, in declaratie oficiala, sa spuna ca trece si sa confirme faptul ca PSD s-a inteles cu PD pentru guvern de uniune nationala. Incet-incet s-au perindat toti ministrii pe hol in trecere catre sala de sedinta. A aparut si Vadim Tudor, mandru, flancat de garda sa de peremisti, dupa ce Cristian Diaconescu incepuse sa citeasca motiunea.
BA PICA. La o ora dupa inceperea sedintei, holul si-a facut datoria si a primit noi informatii neconfirmate. Cade guvernul, motiunea trece. La limita, dar trece. Geoana a negociat din greu cu PD, iar liberalii i-au dat “cu flit”, spuneau zvonurile. Mai mult, s-a auzit chiar ca Vadim a fost convins sa sustina motiunea, nu se stie ce i s-a promis. Moment in care Orban se infratea de zor cu pesedistii, pupa maini de social-democrate si se tinea de gat cu Liviu Dragnea, social-democrat si el, care s-a susotit tot timpul cu colegii constanteni din PSD, dar si cu democratul Vasile Blaga. De altfel, el a stat pe hol aproape tot timpul cat s-a dezbatut motiunea bagandu-se in seama cu toata lumea. Salvarea a venit de la Viorel Hrebenciuc, care statea linistit la bufet, pufaind din tigara, band cafea si urmarindu-l la televizor pe seful sau de partid, Mircea Geoana, care tocmai infiera din plen guvernul. Telefonul ii statea alaturi ca un bun prieten. Putea suna oricand, asa ca mai erau sperante. Mai tarziu, Vadim a spulberat definitiv toate zvonurile, spunand ca PRM nu sustine motiunea, pentru ca liderului sau ii este mai drag Tariceanu decat Basescu. Olteanu si senatorul PSD Serban Nicolae s-au retras si ei intr-un tete-à-tete in biroul primului. Negocierile au fost relansate, politicienii s-au relaxat sa gandeasca problema. La fel de relaxat parea si Tariceanu, care incerca sa se duca la toaleta, cu presa avida de vorbe dupa el. “Veniti cu mine ?”, a intrebat el nauc cand a vazut ca ziaristii si cameramanii nu-l slabesc. S-a dus singur, evident, iar la intoarcere, ceva mai linistit, a refuzat perseverent sa faca conversatie. Aproape de finalul dezbaterilor, dupa colt, cativa PSD-isti ascultau ultimele sfaturi date de Titus Corlatean. Curios, s-a apropiat si Adrian Nastase, iar la scurt timp a aparut si Geoana, care s-a asezat chiar langa fostul premier. Cand bliturile au vrut sa imortalizeze momentul, Nastase s-a indepartat discret. Pentru ca se sesizase presa sau pentru ca venise Geoana ? Cert e ca si ieri s-a negociat la greu. Intre PSD si PNL, pe de o parte, si PSD si PD, pe de alta parte. Daca la inceputul sedintei se mai faceau si desfaceau guverne postmotiune, pe masura ce se apropia votul se intarea insa ideea ca guvernul Tariceanu va scapa de demitere. “Ce naiba ati facut ieri (n.r. – marti) de n-ati ajuns la nici o intelegere ?”, a fost chestionat liberalul Dan Radu Rusanu de un pesedist. Raspunsul, primit la ureche, ar fi fost, se pare, confirmarea din gura lui Rusanu insusi ca lucrurile s-au aranjat intre PNL si PSD. Pica motiunea !
ATMOSFERA. Si in plen a dominat relaxarea. O sala apatica, care rareori a rezonat la spiciurile vorbitorilor. O sala in care parlamentarii au misunat in permanenta incoace si incolo, inauntru si afara sau s-au refugiat in lectura ziarelor si in butonarea laptop-urilor. In cateva cuvinte, o sala care parea a sti dinainte rezultatul si care isi cedase rolul de “loc al deciziilor” coridoarelor sau birourilor unde se purtau ultimele negocieri... Cam asa a aratat ieri sala in care s-a dezbatut motiunea de cenzura a PSD. De altfel, in contextul in care parlamentarii PRM, PC si o parte din cei ai minoritatilor nationale, altele decat cea maghiara, au anuntat ca nu isi vor exprima votul la motiune, “inclestarea” finala si rezultatul votului s-au transat intre cei care au semnat si sustinut motiunea – PSD, PD si PLD si, respectiv, cei ale caror fotolii minsteriale au fost amenintate: PNL si UDMR.
“NOBLESSE OBLIGE”. De altfel, premierul Tariceanu nici macar nu a asteptat terminarea votului si anuntarea rezultatului, preferand sa se refugieze in sediul PNL pentru acest moment. Senatorul PSD Adrian Paunescu a criticat insa plecarea lui Tariceanu din Parlament inainte de anuntarea rezultatului votului. “Imi exprim regretul ca premierul Tariceanu, in pofida votului care il invredniceste sa ramana, a preferat sa plece”, a spus senatorul PSD. Paunescu a mai spus ca Tariceanu trebuia sa dea dovada de “noblete cu adevarat liberala” si sa ramana pana la sfarsitul sedintei.
MANDRIA LUI TARICEANU. Caderea serii a adus si primele declaratii oficiale ale premierului Tariceanu. De la sediul PNL, bineinteles. El si-a exprimat mandria ca este la conducerea PNL, care a dovedit ca nu face un compromis politic pe seama interesului national, ca nu este mirat de faptul ca PD a votat motiunea de cenzura initiata de PSD, sustinand ca PD este tot un partid de stanga, de “oportunisti”, desprins din FSN, ca isi doreste “din toata inima” un dialog cu toate partidele politice pe tema bugetului de stat pe 2008 si ca nu va recurge la remaniere sau restructurare guvernamentala decat daca va constata ca un membru al Executivului nu isi indeplineste atributiile. “Asa cum am mai spus, restructurari sau remanieri nu se anunta inainte, ele se fac”, a spus Tariceanu. Dupa aceste declaratii, el a ramas in continuare in sediul PNL la o sedinta a conducerii PNL. Anuntata pe tema consecintelor politice ale motiunii de cenzura, sedinta s-a dovedit a fi una mobilizatoare. “La munca” ar fi fost indemnul lui Tariceanu.
REACTII DUPA VOT. “Lasitatea unor parlamentari a permis ca Guvernul sa supravietuiasca. Acestia sunt raspanditi in mai multe partide: cei care s-au temut fie de anticipate, fie de o alta configuratie politica”, a acuzat liderul PSD, Mircea Geoana, dupa anuntarea rezultatului votului. Potrivit acestuia, nici declaratiile presedintelui Basescu ai nici informatiile aparute in presa nu au fost de ajutor, pentru ca “au dat senzatia ca ar putea duce la un guvern exclusiv de dreapta. “Situatia mea este foarte buna, multumesc de intrebare”, a raspuns ironic Geoana cand a fost intrebat care va fi situatia lui in partid acum. La randul sau, Nicolae Vacaroiu l-a acuzat pe Emil Boc ca prin declaratiile pe care le-a facut in timpul dezbaterilor, respectiv ca nu a existat nici o intelegere PD-PSD, a influentat rezultatul motiunii. In schimb, liderul deputatilor PSD, Viorel Hrebenciuc, a declarat ca rezultatul obtinut de PSD este “foarte bun”, in conditiile in care acest partid a avut doar 138 de semnaturi, iar motiunea a fost votata de 220 de parlamentari. “Inseamna ca am mai luat 82 de voturi, dar insuficiente ca sa treaca motiunea”, a spus Hrebenciuc. Liderul PD, Emil Boc, a sustinut la randul sau ca problema neadoptarii motiunii se afla in tabara PSD. “Se pare ca unele interese ale unor parlamentari PSD au fost mai puternice decat interesele creionarii unei stabilitati politice in Romania”, a spus Boc.
Presedintele PC, Dan Voiculescu, a declarat ca, pentru Partidul Conservator, “caderea motiunii are pe deplin semnificatia unui esec politic major al presedintelui Traian Basescu”. “Tinand cont ca cea mai mare parte din eforturile si activitatea presedintelui, inca de la inceputul acestui an, s-a concentrat pe daramarea Guvernului, nu pot sa nu observ ca Traian Basescu a esuat din nou cu un alt distructiv proiect personal”, a subliniat liderul PC.
“Daca Geoana a vrut sa-i puna la dispoziţia lui Traian Basescu, in mod direct, instrumentul de a constitui statul de tip dictatorial, aceasta manevra nu i-a reusşit”, a fost de parere şi vicepresedintele PRM Lucian Bolcas. Potrivit acestuia, Guvernul Tariceanu ar trebui sa inteleaga ca votul dat nu a fost in favoarea sa, ci pentru a se normaliza viata politica. Bolcas a reiterat ca PRM va sustine un guvern de uniune nationala. Deputatul UDMR Kelemen Hunor a apreciat ca, prin respingerea motiunii de cenzura, Parlamentul nu i-a dat posibilitatea presedintelui Traian Basescu sa mearga spre alegeri anticipate, subliniind insa necesitatea ca PNL şi Uniunea sa incerce sa obtina sustinerea unei majoritati parlamentare, prioritara fiind adoptarea bugetului pe 2008. Presedintele PLD, Theodor Stolojan, a spus insa ca rezultatul motiunii de cenzura este “nesansa Romaniei”, iar liberal-democratii isi vor vedea de treaba si vor avea discutii cu aliatul lor, PD, pentru colaborarea parlamentara viitoare.
Vot sub supraveghere si aspirina
Momentul votului a generat o miscare de forte din partea celor direct interesati in adoptarea motiunii. Astfel, PD si PSD si-au trimis propriile camere de luat vederi in plen, pentru a inregistra felul in care reprezentantii lor si-au exercitat votul. Cei doi cameramani PD+PSD s-au pozitionat initial in spatele salii, umar la umar cu cameramanii televiziunilor, pentru ca ulterior operatorul PSD sa gaseasca un unghi mai bun de supraveghere, o loja din laterala salii. Inainte insa de vot, nemultumit ca un aranjament floral foarte mare parea sa ascunda privirii celor din sala urnele de vot, pesedistul Constantin Nita a protestat vehement si a acuzat interese in pozitionarea ghiveciului cu pricina. Interventia presedintelui de sedinta Bogdan Olteanu, care a dat asigurari ca urnele sunt asezate exact unde trebuie, nu a fost insa suficienta si doar mutarea cu cativa centimetri a aranjamentului floral a linistit spiritele. Odata depasit momentul, s-a trecut la vot. Desi declarat vot secret, parlamentarii fie au aratat salii bilele, asa cum fusese ordinul de la partid, fie le-au aruncat de la distanta, fie au votat cu spatele catre sala, asa cum a facut Ion Iliescu. Momentul desigilarii urnelor si “inventarierii” bilelor albe si negre a avut si o surpriza: in urna alba s-a gasit o bila neagra invelita intr-o hartie alba si, ratacita, printre bile, si o pastila de algocalmin. Daca algocalminul a fost aruncat, bila neagra “sub acoperire” a fost contabilizata la vot.
Sanctiuni la PSD si PD
Potrivit procesului-verbal de constatare a rezultatului votului, la sedinta au fost prezenti 433 de parlamentari din 462. Asta inseamna ca 59 nu au votat. Parlamentarii PRM si-au inregistrat prezenta, dar nu au votat. Potrivit Hotnews, sapte senatori si 15 deputati din PSD ar fi votat impotriva motiunii de cenzura dar situatia exacta si sanctiunile vor fi cunoscute dupa vizionarea casetei cu inregistrarea votului. Dintre senatori, Ion Solcanu si Razvan Theodorescu au declarat oficial ca vor vota impotriva motiunii. “Cu privire la votul parlamentarilor PSD, suntem in faza de a evalua cu atentie modul in care s-a votat si, daca va fi cazul, vor fi luate deciziile statutare care se vor impune”, a declarat Mircea Geoana. Nicolae Vacaroiu a afirmat insa ca au absentat doar cinci senatori, majoritatea bolnavi. Au fost absenti: Antonie Iorgovan, Radu Filipescu, Octav Cozmanca – aflati in concedii medicale, dar si Corina Cretu (europarlamentar) si Gabriela Cretu. Dupa votul la motiune, Mircea Geoana i-a convocat in sedinţa pe liderii PSD (Ion Iliescu a absentat) si au hotarat convocarea in aceasta dimineata a Biroului Permanent National. Desi unii dintre colegi, precum Viorel Hrebenciuc, au incercat sa-l tempereze, Geoana este decis sa ii sanctioneze pe parlamentarii pesedisti care nu au votat motiunea de cenzura, anuntand ca in sedinta de azi vor fi luate “decizii de natura disciplinara si sanctiuni pentru cei care nu au respectat disciplina votului si deciziile politice ale partidului”.
Al doilea esec. Lideri ai partidului apreciau ieri ca, dupa esecul la motiune, tensiunile in PSD vor creste, situatia lui Mircea Geoana, promotor al motiunii, nefiind deloc una usoara. Geoana se afla la a doua infrangere dupa cea de la referendumul privind demiterea presedintelui Basescu, iar in ultima vreme a fost discutata in interiorul partidului o posibila schimbare a sa din functie.
Si la PD se lasa cu sanctiuni. Potrivit lui Emil Boc, cu doua exceptii, respectiv Liviu Nistoran, care a votat impotriva, si Radu Tarle, care a lipsit, toti parlamentarii PD au votat pentru motiune. Cei doi, care vor fi pusi in discutia BPN al PD, risca excluderea din partid. Desi prezent, senatorul PD Maria Petre nu a votat. “29 de defectiuni au fost in interiorul PSD”, a acuzat Boc.

Carmen Vintila, Monica Iordache Apostol, Aniela Nine, & Dana Piciu
Jurnalul National joi 4 octombrie, 2007 http://www.jurnalul.ro/

Guvernul Tariceanu merge mai departe

Daca ieri, la inceputul zilei, lucrurile pareau a fi aranjate, Mircea Geoana, liderul PSD (partidul care a initiat motiunea de cenzura), afisand o incredere deplina in voturile colegilor sai parlamentari, pana la ora 17.00, cand a inceput votul, prin negocieri de culise, Bogdan Olteanu si Viorel Hrebenciuc, sustinuti puternic de Ion Iliescu, au salvat Guvernul Tariceanu II. Rezultatul votului: 220 de voturi in favoarea motiunii. Erau necesare 232 de voturi. 152 de parlamentari au votat impotriva motiunii. sapte senatori si 15 deputati din PSD au votat contra motiunii, declara surse la varful partidului. Mircea Geoana i-a acuzat de lasitate. Printre ei, Ion Iliescu, Razvan Theodorescu, Ion Solcanu, Serban Nicolae, Dan Mihalache, Adrian Nastase, Adrian Paunescu. A existat si un vot contra al PD: Liviu Nistoran.
In ciuda intelegerilor dintre conducerile PSD si PD, pe parcursul intregii sedinte s-au purtat aprige discutii de la om la om intre pesedistii sustinatori ai lui Tariceanu si liberali. Inainte de vot, s-a derulat in vazul lumii o adevarata batalie pe doua uriase ghivece cu plante decorative, ce aveau frunze foarte mari. Ghivecele aveau rolul de a masca urnele. Cum aceasta ridicola stratagema nu a reusit, cele doua plante fiind mutate de langa urne, cei 152 de sustinatori ai lui Tariceanu au votat intorcandu-se cu spatele la sala. Geoana si Vacaroiu au avertizat ca urmeaza a doua motiune de cenzura: bugetul de stat. Dar Tariceanu, sfatuit de Iliescu, a fost prevazator. El a invitat toate partidele parlamentare la discutii asupra bugetului de stat pe 2008.
Palatul Parlamentului, ora pranzului. Forfota mare inca de la intrare. Holurile din preajma salii de plen sunt intesate de ziaristi, invitati, consilieri, senatori si deputati. O stare de tensiune pluteste in aer. Zarurile au fost aruncate, iar cartile se stiu. Sau nu se stiu ? Trece sau nu trece motiunea de cenzura ? Dezbaterea motiunii incepe cu o intarziere de o ora. Textul este citit din nou de purtatorul de cuvant al PSD, Cristian Diaconescu. In sala se isca incet un zumzet. Se amplifica treptat, acoperindu-l aproape pe vorbitor, in ciuda microfoanelor. Sunt senatorii si deputatii, captivati de discutii intre ei. Se plimba prin sala, vorbesc la telefon, dau mesaje colegilor care nu au ajuns sau, pur si simplu, se pun la curent cu ce mai scriu ziarele. Se contureaza noi optiuni.
Targ politic
Premierul Calin Popescu-Tariceanu a intrat direct in subiect, punand bugetul tarii pe masa. El a propus un targ politic, promitand ca, daca parlamentarii nu vor vota motiunea de cenzura, va incepe rapid discutii cu partidele politice pe marginea bugetului pe 2008, care ar putea devansa termenul de majorare a pensiilor. "Daca motiunea nu va trece, am intentia sa demarez incepand de joi consultarile cu toate partidele parlamentare, tinand cont de ponderea fiecaruia, pentru dezbaterea si promovarea bugetului. Pentru a arata o data in plus, daca era nevoie, preocuparile noastre privind componenta sociala a guvernarii", a declarat Tariceanu. Primul-ministru a spus ca are indoieli cu privire la "motivul real" care sta in spatele motiunii de cenzura. Tariceanu a tinut sa se laude cu realizarile Guvernului, contrazicand acuzele ce i-au fost aduse de PSD in motiune: reformele din invatamant, sanatate, agricultura, cresterea economica si cresterea nivelului de trai. Vorbind despre reforma in justitie, premierul a precizat ca actualul ministru al Justitiei, Tudor Chiuariu, "are o relatie de consultare, dialog si respect reciproc cu CSM". Nu a criticat PSD. Premierul a avut un discurs considerat "constructiv", rostit cu mult calm, exact asa cum i-a sugerat Ion Iliescu in loja de unde au vizionat impreuna un spectacol de balet. Cel mai atent la discursul premierului a parut a fi seful social-democratilor, Mircea Geoana. In primul rand de banci, langa Cristian Diaconescu, Geoana a studiat cu atentie niste foi, facand insemnari. Nici macar liberalii, preocupati de negocierile de la om la om cu pesedistii, nu au foarte atenti la spusele sefului lor de partid.
Jos Guvernul !
Presedintele PSD, Mircea Geona, i-a indemnat in discursul sau rostit in plenul Parlamentului pe senatori si deputati sa voteze motiunea de cenzura, pentru formarea unui nou guvern "care sa aiba o majoritate parlamentara stabila si un program de guvernare cu accente sociale". "Prin depunerea motiunii, PSD are in vedere identificarea unei alternative la actuala guvernare, o alternativa care sa implice alte politici publice decat cele de dreapta", a mai spus Geoana. Liderul PSD a criticat Guvernul Tariceanu, sustinand ca "esecul inregistrat la nivelul absortiei de fonduri europene reprezinta un argument suficient pentru caderea sa". "E momentul sa punem capat acestei guvernari de dreapta. Este momentul unor politici echilibrate si sociale. Motiunea trebuie votata pentru ca tara o cere", a adaugat Geoana.
Ironii
Liderul grupului deputatilor PD, Cristian Radulescu, a declarat ca Guvernul Tariceanu trebuie sa pice deoarece "si-a pierdut credibilitatea" si ca este necesara constituirea unui nou Cabinet sustinut transparent si consistent. "Tariceanu nu a venit de acasa cu mandatul de premier, nu l-a mostenit, nici nu l-a primit de la popor si nici de la pronia divina, ci il detine printr-o intelegere politica", a specificat Radulescu. Liderul liberalilor senatori, Puiu Hasotti, a facut bascalie de Theodor Stolojan, prezent la balconul celor doua Camere. "Buna ziua, domnule Stolojan ! Sanatos, sper ! Va doresc multa sanatate sa nu-l mai faceti sa planga pe…", a spus Hasotti, facand aluzie la momentul in care, in 2004, Stolojan si-a retras candidatura pe prezidentiale, lasandu-l in locul sau pe Traian Basescu. Acesta i-a amintit lui Stolojan ca in mai 2002, la sedinta Biroului Permanent PNL, a spus despre Traian Basescu ca este un om lipsit de onoare si ca daca PNL face alianta cu PD isi va da demisia din PNL. Hasotti a spus insa ca PNL ar face un guvern cu PD daca democratii ar iesi de sub tutela lui Basescu si ar scapa de unii lideri corupti. Din discursurile celorlalti lideri, ai PRM, PC si UDMR s-a inteles clar ca nu vor vota in favoarea motiunii. Si nici minoritatile nationale.

Simona Popescu, A.N. & C.O.
Romania libera joi 4 octombrie, 2007 http://www.romanialibera.ro/

Tariceanu ramane la guvernare

Motiunea PSD a picat pe seama tradarii mai multor parlamentari social-democrati.
Motiunea de cenzura initiata de PSD a fost respinsa de parlament. Pentru motiune au fost exprmate doar 220 de voturi, in conditiile in care pentru doborarea guvernului erau necesare 232 de voturi, iar PSD, PD si PLD mizau pe 248 de voturi. Asta inseamna ca 28 de parlamentari din PSD si PD au tradat, o parte din ei votand impotriva motiunii, altii lipsind efectiv de la vot.
Potrivit Hotnews, sapte senatori si 15 deputati din PSD au votat impotriva motiunii de cenzura initiate chiar de acest partid, au declarat surse de la varful partidului. Potrivit acestor surse, votul parlamentarilor PSD a fost monitorizat, astfel incat se stie in acest moment cine a votat impotriva "consemnului" de partid. Si de la PD a existat un parlamentar care a absentat, iar un altul a votat impotriva - deputatul Liviu Nistoran.
Trebuie adaugat ca din cei 462 de parlamentari, au fost prezenti 433. Dintre acestia nu au votat 59 de parlamentari, majoritatea din PC si PRM. In aceste conditii, au fost exprimate 374 de voturi, din care doua au fost anulate. Din cele 372 de voturi valide, 220 au fost pentru motiune si 152 impotriva acesteia.
Potrivit secretarului Camerei Deputatilor Valeriu Zgonea, in urnele de vot au fost gasite o pastila, cel mai probabil de algocalmin, si o bila neagra invelita intr-o hartie alba, acestea fiind voturile anulate, informeaza Rompres.
Parlamentarii au dezbatut astazi in sedinta comuna motiunea de cenzura initiata de Partidul Social Democrat, intitulata '1.000 de zile de haos - sfarsitul guvernarii de dreapta'. Dupa ce a fost depusa in Parlament, la 24 septembrie, fiind semnata de 139 de parlamentari, prezenta motiune de cenzura a PSD a fost citita joi, 27 septembrie, in plen de purtatorul de cuvant al social-democratilor, Cristian Diaconescu.
Patru motiuni de cenzura esuate
Motiunea de cenzura intitulata '1.000 de zile de haos - sfarsitul guvernarii de dreapta' este cea de-a 14-a motiune de cenzura la adresa unui guvern roman postdecembrist. Toate motiunile de cenzura de pana acum au fost respinse, informeaza Rompres.
Cabinetul Calin Popescu-Tariceanu, investit la 29 decembrie 2004, s-a mai confruntat cu patru motiuni de cenzura, prima avand loc in iunie 2005. Initiata de 133 de deputati si senatori ai PSD, motiunea ''Dictatura si incompetenta Guvernului impotriva integrarii europene a Romaniei'' depusa dupa asumarea raspunderii Executivului asupra pachetului legislativ privind proprietatea si reforma in justitie, a fost prezentata in cadrul plenului reunit al celor doua Camere ale Parlamentului la 20 iunie 2005. In urma dezbaterii din 22 iunie 2005, motiunea a fost respinsa cu 265 de voturi impotriva si 186 de voturi pentru.
La 21 februarie 2006, cabinetul condus de premierul Calin Popescu-Tariceanu a intampinat, pentru a doua oara de la investire, o motiune de cenzura.
Motiunea ''Anti-reforma sanatatii'' a fost initiata de parlamentari PSD si PRM la 15 februarie 2006, in urma asumarii raspunderii guvernului pentru pachetul de legi privind reforma in sanatate, la 13 februarie. Documentul acuza neconstitutionalitatea demersului guvernamental, care ar reiesi din faptul ca sunt introduse fortat aspecte care tin de regimul juridic al functiei publice sau al contractului de munca, chestiuni pentru care, in Legea fundamentala, sunt prevazute legi organice speciale. Motiunea a fost respinsa cu 246 impotriva, in cadrul sedintei comune a Camerei Deputatilor si Senatului, de la 21 februarie 2006.
A treia motiune de cenzura, ''Fapte si minciuni'', intiata de deputatii si senatorii PSD, a fost depusa la 20 iunie 2006. Prin aceasta motiune, PSD cerea Parlamentului sa puna capat mandatului acordat Guvernului Calin Popescu-Tariceanu, ''formarea rapida a unui alt Executiv fiind nu o piedica, ci o conditie necesara pentru aderarea cu succes la Uniunea Europeana''.
La 28 iunie 2006, senatorii si deputatii s-au reunit in sedinta comuna pentru a dezbate motiunea de cenzura initiata de Partidul Social Democrat si intitulata ''Guvernul Tariceanu - Fapte si Minciuni''.
La finalul sedintei, Guvernul a trecut testul Parlamentului, motiunea PSD obtinand 145 de voturi pentru si 235 impotriva. Parlamentarii PRM au refuzat sa voteze, iar cei ai PNL, PD, PC si UDMR si-au precizat sprijinul pentru actualul cabinet.
A patra si cea mai recenta este cea cu titlul 'Guvernul Tariceanu trebuie sa plece', care a fost depusa la 4 iunie 2007. Ea a fost semnata de 119 parlamentari, dintre care 86 deputati si 33 senatori, si citita citita in sedinta comuna a Camerei Deputatilor si Senatului la 7 iunie. Semnatarii motiunii, in speta 119 parlamentari democrati, reprezentanti ai minoritatilor nationale sau independenti, dar si de doi conservatori si un social-democrat, considerau ca Romania are nevoie de 'un guvern stabil, profesionist, cu o majoritate parlamentara asumata in mod transparent', iar in aceste conditii 'partidele politice trebuie sa decida: fie isi asuma guvernarea, fie accepta organizarea alegerilor anticipate. Decizia este in acest moment in mana Parlamentului'. Potrivit textului documentului, 'guvernul Tariceanu II se confrunta cu un grav deficit democratic, ca urmare a precarei sale sustineri parlamentare si mai ales populare, demonstrat de rezultatele recentului referendum pentru demiterea presedintelui Traian Basescu'.
Dezbaterea a avut loc patru zile mai tarziu, in urma ei inregistrandu-se 112 voturi 'pentru', 115 'impotriva' si un vot nul, in conditiile in care erau necesare pentru adoptare 233 de voturi.

A.N. & C.O.
Romania libera joi 4 octombrie, 2007 http://www.romanialibera.ro/

Calin Popescu Highlander. Si un rudotel pentru Basescu

-- Premierul, Guvernul si partidul lui n-au motive de triumfalism. Au de trecut testul bugetului, iar presedintele va cauta sa faca totul pentru sabotarea Guvernului
ZIUA le-a stricat ziua trepadusilor de culise. Ieri, inainte de ora prevazuta pentru dezbaterea motiunii de cenzura, informatia difuzata live de directorul ziarului, Sorin Rosca Stanescu, pe Antena 3, a fost bomba care le-a explodat in fata celor ce nu s-au dat in laturi de la nici un compromis pentru a se vedea (inapoi) la putere. Sub forma de FSN. SRS a informat deopotriva opinia publica si marea majoritate a parlamentarilor care habar n-aveau despre intocmirea unui protocol intre PSD si PD, cu acordul presedintelui Traian Basescu.
Politicianismul fariseic al sefului statului, si al actualilor lideri PD si PSD s-a dat in vileag. Adica, una clameaza si alta lucreaza pe la spate. Zice Basescu si il ingana bocii: PSD, inamicul public numarul unu, care sustine din umbra Guvernul PNL. Atat de tare incat baga motiune de cenzura. Iar PD se raliaza. Mai zic ei: cei 322 de parlamentari care au votat suspendarea presedintelui tarii sunt niste nemernici, care trebuie epurati. S-a dovedit ca, de fapt, Basescu si PD ar fi dat orice ca macar 232 din 322 sa voteze pentru motiunea PSD.
Interesele tarii au fost uitate prin carciumi si palate. Li s-a rupt baietilor de prioritatile nationale. Bugetul national, alegerile europarlamentare, summitul NATO pe care tara noastra il va gazdui in Capitala, absorbtia de fonduri comunitare, anticoruptia, emanciparea economicului de politic si dezinterventia politicului in economic, preocupari ale Guvernului Tariceanu, pe care le-a urmarit in ciuda presiunilor infernale la care a fost supus. si opozitia le-a ignorat.
PSD si PD sunt la ora actuala intr-o situatie mai mult decat penibila. Aceste partide s-au facut de ras in fata propriilor electorate. PSD, prin prostitutia cu PD in favoarea presedintelui Basescu, dupa ce, doar cu cateva luni in urma, initiase suspendarea presedintelui Basescu si sustinuse Guvernul Tariceanu fara PD. De asemenea, e de presupus ca PSD are si alegatori mai elevati decat bieti manipulati. Anume, oameni cu sincera convingere de stanga si care chiar ar vrea sa vada la PSD o doctrina moderna a stangii, gen Tony Blair, nu vechea propaganda comunistoida sustinuta aseara in Parlament de Dan Mircea Popescu: pentru care ar fi votat si Ceausescu, gen "redistributia dupa nevoi". In orice caz, cum anticipam, Mircea Geoana e terminat. Motiunea a picat. si cu ea, Mircea.
PD s-a facut si mai de ras decat PSD. Pentru ca a votat impotriva propriilor ministri din primul Cabinet Tariceanu, care au fost desfiintati in motiune. Si a votat impotriva guvernului de dreapta criticat de PSD. Discursul deputatului Radulescu impotriva PNL a fost in stilul delatiunilor de pe vremea in care dadea note informative la Securitate. Iar azi are tupeul tipic PD de a se pretinde pentru lustratie. La fel, personaje ca Boureanu, cei mai inversunati dusmani anti-liberali, dar care fara PNL n-ar fi pupat in veci Parlamentul. O prioritate a PNL va trebui sa fie interzicerea migratiei politice sub sanctiunea excluderii din Parlament.
Evident, insa, ca premierul Calin Tariceanu, guvernul si partidul lui n-au motive de triumfalism. Au de trecut testul bugetului, iar presedintele Basescu, in fixatia lui, va cauta sa faca totul pentru sabotarea Guvernului, la care seful statului a instigat curat constitutional cu o seara inainte de motiune, atunci cand a indemnat PSD si PD sa nu voteze nici un proiect guvernamental. Despre datoriile Guvernului Tariceanu, cu proxima ocazie.

Roxana Iordache
Ziua joi 4 octombrie, 2007 http://www.ziua.net/

Nici motiunea de cenzura n-ar fi existat !

-- In zapacela generala a speculatiilor, zvonurilor, calculelor, variantelor care au circulat inainte de votarea motiunii de cenzura, presedintele Traian Basescu a anuntat ca prima sa optiune, daca Guvernul va cadea, va fi realizarea unei noi majoritati in jurul nucleului PNL-PD, cu complementul PLD.
Comentariile au taxat ipoteza, fie considerand-o rizibila, tocmai Basescu fiind cel care a provocat ruptura dintre liberali si democrati, fie interpretand-o ca pe o noua incercare de a stimula o rascoala in PNL, astfel incat sa obtina indepartarea de la sefia partidului a celui pe care-l considera marele sau inamic: premierul Calin Popescu-Tariceanu.
Propunerea presedintelui poate fi interpretata, la fel intentiile sale nedeclarate. In cele ce urmeaza voi propune - insa - o alta varianta, intrand pe teritoriul asa-numitei "istorii contrafactuale", a lui "ce-ar fi fost daca... ?". Mai exact: sa ne imaginam ca scena politica romaneasca n-ar fi cunoscut bulversarile din ultima vreme, cam din vara lui 2005 incoace, si ca am avea acum in urma aproape trei ani de armonie a Aliantei "Dreptate si Adevar" la putere, in coalitie cu UDMR si cu ceilalti reprezentanti parlamentari ai minoritatilor etnice, poate si cu PC. Daca Basescu, propulsat la Cotroceni de tandemul liberal-democrat, a sustinut atunci, dupa victoria din 2004, o formula in consecinta si se arata si acum doritor de un cabinet PNL-PD, atunci logica ar fi fost continuitatea: buna intelegere in Alianta, guvernare lina, pace si liniste in tara.
Ce-ar fi ramas la fel ca in istoria reala ? Fara indoiala, considerabila crestere economica, transformarea rapida a tarii, integrarea in Uniunea Europeana. Romania a inregistrat excelentele performante stiute chiar si in ciuda turbulentelor de pe scena noastra publica, deci ar fi fost imposibil sa nu le obtina, cel putin la aceleasi cote, intr-o atmosfera interna mai favorbila, mai calma, cu sustinerea consecventa a echipei executive din partea unei majoritati parlamentare stabile si a sefului statului.
Ce-ar fi fost altfel ? De buna seama ca, pe masura succeselor guvernarii, Alianta ar fi crescut in sondaje, poate spectaculos. Ar fi continuat sa acopere zona de centru dreapta-centru stanga, caci Basescu n-ar mai fi urmarit proiectul de fuziune a celor doua formatiuni intr-un mare partid prezidential, deci n-ar mai fi transferat PD-ul de la stanga social-democrata la dreapta "populara" si n-ar mai fi atacat PNL-ul. Ambele componente ale Aliantei s-ar fi consolidat pe culoarele lor ideologice. Foarte probabil, PD ar fi zdrobit concurenta ideologica a PSD-ului, care, ca fost "partid-stat", corupt si nereformat, n-ar mai fi putut pretinde ca reprezinta social-democratia.
Cine ar mai fi oferit - atunci - o alternativa in perspectiva alegerilor de la finele lui 2008 ori de la inceputul lui 2009 ? Ar fi urmat un nou mandat al Aliantei, obtinut - de asta data - cu un scor zdrobitor si exercitat fara alti parteneri de coalitie ? Sau - poate - cele doua partide ar fi considerat ca, dupa ce si-au indeplinit cu succes eclatant programul comun de guvernare, va fi sosit momentul sa se desparta si sa concureze intre ele, propunand un proiect liberal, de dreapta, respectiv unul social-democrat, de stanga, intre care electoratul sa poata opta. Si am fi intrat intr-o adevarata perioada de alternanta doctrinara la putere, ca in democratiile (cum li se spune) consolidate.
Fireste, in asemenea ipoteza contrafactuala, nici actuala motiune de cenzura n-ar fi existat. In orice caz, nu in conjunctura si cu semnificatiile ei din istoria reala, mult mai interesanta, mai incalcita, mai fierbinte decat utopiile logice, pe care - nu-i asa ?! - politica nu le transforma in realitate decat prin alte parti, deocamdata...

Ioan Bogdan Lefter
Ziua joi 4 octombrie, 2007 http://www.ziua.net/

Ce are Tariceanu in plus fata de Basescu ?


O evaluare obiectiva a lui Traian Basescu este ca o frectie la un picior de lemn. Omul iti place sau nu. Tariceanu reuseste insa a ramane indiferent multor oameni. Pentru un demnitar, numit si nu ales, este o calitate. Care te poate tine in scaun trei sau patru ani.
Economia si actorii ei prefera peste tot in statele occidentale niste premieri cu papion. Premierul cu papion este un tip care seamana cu Tariceanu. Prietenos si fidel grupurilor sale de interese si nedaunator celorlalte. Pentru ca o afacere, mare sau mica, sa se desfasoare cu un profit rezonabil pentru un intreprinzator cumpatat este nevoie doar ca Guvernul sa nu-i puna bete in roate. Tot ce este peste, adica un impuls suplimentar rotilor, este o saftea pe care fiecare si-o apropie si si-o potriveste cum se pricepe mai bine la facut prieteni. Ministrul Orban, cu tot talibanismul sau anti-Basescu, nu i-a carotat pe baietii de la Golden Blitz in lucrarile publice. Poate ca nu i-a ajutat, dar nici nu i-a scos din joc. Iar ordinul de a nu se atinge de ei probabil ca a venit de la Tariceanu. Mi-e greu sa cred ca de la Basescu, intr-o situatie similara, dar cu rolurile inversate, ar fi venit un asemenea consemn.
Trecand usor peste acest preambul binevoitor cu un tip care imi este indiferent, economia merge bine din niste motive foarte simple si clare. Sintem o tara din UE (adica haiduciile la scara sunt excluse), avem impozite mici, salarii care se pot plati usor de catre orice investitor si consumam mult, uneori chiar mai mult decat ne putem permite. Si il avem pe Isarescu, garantia ca la nivel macro nimic n-o va lua la vale ireparabil. Dincolo de variatii, de tendinte, de ceva un pic mai rau sau de ceva un pic mai bine, lucrurile cam asa vor sta si de acum inainte. Ne vom inscrie in acest grafic al drumului catre prosperitate, normala si inevitabila. Viteza constituie insa o problema si o necunoscuta. Aici intervine si Tariceanu in ecuatie. Pana acum viteza a fost normala in conditiile date. Premierul nu a facut nici bine, dar nici rau. A fost caldut. In conditiile in care inainte de asta am avut un „balaur“ precum Adrian Nastase, un caldut compromis pe nume Tariceanu poate ca n-a fost chiar cel mai rau lucru care ni se putea intimpla. Ma rog, mi-e indiferent.
Ceea ce nu mi-e indiferent este insa ce se intampla de acum inainte. Dupa un an de obisnuinta cu UE cred ca viteza devine importanta. Performanta incepe sa se masoare la centimetru si deciziile, ca si efectele lor, trebuie cantarite ne-caldut. Poate ca este un premier cu papion, asa cum trebuie sa fie orice premier dintr-o tara europeana. Are tot ce-i trebuie. Chiar si acea fibra de Moliceanu, ranforsata acum de tandemul Finkelstein-Silberstein, este haioasa intr-o tara in care intransigenta (nu stiu cum Dumnezeu ne iese asta numai noua, romanilor) arata ridicol de cele mai multe ori. Toate bune, insa ceea ce incepe sa ma ingrijoreze este ca oameni precum Chiuariu, Remes, David, Nicolaescu, Orban nu-mi sunt deloc indiferenti. Si cred ca am motive intemeiate. Toate aceste motive sunt suficiente pentru a construi o capcana in care Tariceanu ma tem sa nu fi cazut deja. Nu stiu inca rezultatul votului motiunii. Scuze, l-am uitat pe Patriciu.

Vlad Macovei
Cotidianul joi 4 octombrie, 2007 http://www.cotidianul.ro/

miercuri, octombrie 03, 2007

* FRUMUSETILE ROMANIEI *



Palatul Mogosoaia – Bucuresti - A fost construit de Constantin Brancoveanu intre 1698 si 1702. Este conectat la doua retele culturale internationale.

* ----- *


Girly glitter comments from www.GirlyTags.com

Lobby pentru motiune

-- Basescu si-a prezentat ieri planurile pentru guvernarea de dupa Tariceanu * PSD s-a inteles cu PNL sa nu tranteasca Executivul, in schimbul unui protocol scris si al unor locuri in Cabinet
Traian Basescu a prezentat ieri pozitia Presedintiei fata de soarta motiunii de cenzura.
Daca motiunea trece, el a anuntat ca va avea consultari cu partidele si va desemna un premier care sa incerce realizarea unei majoritati in jurul nucleului PNL, PD, PLD.
Optiunea mea e un premier PD
"Cu siguranta optiunea mea este un premier PD. Acest premier are obligatia sa constituie o echipa, un program si sa gaseasca o sustinere de 50% plus un vot in Parlament. Daca premierul nu gaseste sustinerea - voi face si eu toate eforturile pentru a-l sprijini sa gaseasca o formula - atunci voi trece la al doilea pas: voi incerca sa propun prin consultarea partidelor parlamentare solutia unui Guvern de uniune nationala care sa fie pana la urmatoarele alegeri".
Seful statului a precizat ca, daca nici aceasta propunere nu va trece atunci se va ajunge alegerile anticipate, insa, a adaugat Basescu, "stim ca nu va fi cazul si ca al doilea Guvern va trece".
In cazul in care motiunea nu trece, a continuat presedintele, "nu inseamna ca acest Guvern are o majoritate transparenta".
Intelegere Olteanu-Hrebenciuc
PSD si PNL au cazut la pace, ieri, si au decis, in urma negocierilor, sa pice motiunea de cenzura, sustin surse parlamentare. Pesedistii au solicitat intrarea la guvernare in schimbul dinamitarii propriei motiuni, in timp ce liberalii au lasat sa se inteleaga, ca in ultima instanta ar fi dispusi sa coopteze PSD la guvernare dar dupa euro-alegeri. Sursele citate ne-au mai spus ca delegatia PSD s-a dus cu mandatul clar de a obtine un protocol scris de la PNL pentru a fi siguri de reusita negocierilor. Varianta nu a fost primita cu bratele deschise de PNL care ar fi vrut sa le dea bani si o remaneiere guvernamentala, au precizat aceleasi surse. Potrivit acestora, din delegatia PSD la negocieri au facut parte Mircea Geoana, Cristian Diaconescu, Titus Corlatean, Viorel Hrebenciuc iar din cea a PNL Bogdan Olteanu, Titus Gheorghiof, Puiu Hasotti si Crin Antonescu.
Remaniere iminenta
Surse de la varful PNL ne-au precizat ca lideri impozanti ai liberalilor, printre care senatorii Norica Nicolai si Puiu Hasotti au propus ca, dupa caderea motiunii pesediste in derizoriu, sa fie operata o remaniere a Cabinetului Tariceanu. O astfel de remaniere ii priveste in mod direct pe Adrian Cioroianu, Cristian Adomnitei si Tudor Chiuariu. De altfel, nemultumirile liberalilor "varstnici" privitoare la liberalii in genere numiti "copiii lui Tariceanu", nu sunt de ieri de azi. Ministrul de Externe Cioroianu a reusit insa sa puna bomboana pe coliva zilele trecute cand a gasit de cuviinta sa declare ca solicitarea PNL privitoare la retragerea trupelor romanesti din Irak a fost una pripita. De asemenea, liderii cu vechime in PNL si-au manifestat nemultumirea si in privinta gafelor repetate ale tanarului Cristian Adomnitei cat si vizavi de varsta lui Tudor Chiuariu. Un alt motiv de dezbinarea in PNL il reprezinta faptul ca negocierile cu PSD au o singura cale: via Bogdan Olteanu-Tariceanu.
Motiunea se dezbate astazi
Motiunea de cenzura a PSD va fi dezbatuta astazi, de la ora 12, au decis conducerile celor doua Camere ale Parlamentului, care nu au mai luat in discutie amanarea pentru joi a votului decisiv pentru soarta Guvernului Tariceanu. De altfel, secretarul Camerei, pesedistul Ioan Muntean, nici nu a mai depus la Biroul Permanent cererea de amanare a dezbaterii documentului PSD, motivata initial de necesitatea audierii, inainte de sedinta de plen comuna, a unor membri CNVM care ar trebui validati in functie in aceeasi cu votul asupra motiunii. Conducerea Parlamentului a hotarat sa decaleze sedinta dedicata motiunii cu doar cateva ore, de la 9:30, la 12, urmand ca audierile membrilor CNVM sa se faca de catre comisiile de specialitate de dimineata, de la ora 9:00.
Cearta pe bile
Pedistii vor vota in favoarea motiunii cu bilele la vedere in pofida amenintarilor presedintelui Bogdan Olteanu. Conservatorii tin sa respecte secretul, dar au anuntat ca parlamentarii lor vor vota impotriva motiunii PSD. Parlamentarii PRM nici macar nu se vor apropia de urna. "Ne vom abtine de la vot, probabil multi nici nu vor veni", a declarat presedintele PRM, C.V. Tudor. Acesta urmeaza sa tina totusi un discurs in care se pare ca il va acuza iarasi pe presedintele Basescu pentru criza politica prelungita. Vadim a precizat ca, desi a promovat ideea unui guvern de uniune nationala, este prea tarziu pentru negocieri pe ultima suta de metri inaintea votarii motiunii.

Roxana Andronic & Razvan Gheorghe
Ziua miercuri 3 octombrie, 2007 http://www.ziua.net

Videanu, prim-ministru

-- PD forteaza votul imperativ ca sa se faca voia presedintelui Basescu privind daramarea premierului Tariceanu. Sunt cateva ipoteze de premier pentru cazul improbabil in care motiunea de cenzura ar trece.
Presedintele poate face o desemnare prin care deopotriva sa degajeze partidul prezidential de vulnerabilitatea lui capitala si sa forteze Parlamentul sa marseze la anticipate. El trebuie mai intai sa faca o nominalizare atat de ostila majoritatii parlamentarilor, incat sa-i oblige sa respinga primul Cabinet desemnat.
Cum aratam anterior, prima miscare pentru presedinte ar fi Monica Macovei. Odata respinsa, el poate sa o numeasca din nou si sa obtina ori anticipate, ori un guvern de tehnocrati prin care sa menajeze PD pentru alegerile la termen. Sau poate sa speculeze iluzia presedintelui in exercitiu al PSD, Mircea Geoana si chiar sa-l desemneze prim-ministru. Ca sa-si pastreze mandatul, parlamentarii ar vota propunerea. Iar presedintele Basescu ar determina erodarea dura a PSD chiar cu mana PNL, care ar fi cel mai redutabil partid de opozitie. N-ar ierta nimic. Liberalii ar castiga procente, dar PD ar fi primul beneficiar al opozitiei fata de guvernul PSD. Pentru ca PD e deja umflat in sondaje si procentele i s-ar suplimenta. PSD va fi oricum folosit si aruncat.
Alte ipoteze le constituie Blaga si Stolojan. Blaga ar insemna erodarea PD, in ciuda promisei mite sociale. S-ar demonstra ca, de fapt, PD nu e in stare sa guverneze, ci are nevoie de un partener ca sa mimeze guvernarea si in acelasi timp sa-l atace, mimand si opozitia. Stolojan ar insemna o stagnare lamentabila, de pe urma careia ar profita PNL si PSD, nu si PD, asociat in ochii opiniei publice cu PLD. Dar Basescu l-ar sacrifica pe Stolojan cuplandu-l cu PSD si menajand PD. Insa nu i-ar conveni ca PNL ar profita, iar PLD ar sucomba. Varianta unui guvern PD-PLD cade din start, pentru ca PLD nu exista parlamentar.
Ipoteza degajarii PD de vulnerabilitatea lui capitala este Adriean Videanu. Presedintele Basescu il poate scoate de la Primaria Capitalei ca sa fie respins de Parlament si sa se ajunga la anticipate. Numai ca ne pomenim cu Adriean premier, pentru ca parlamentarii vor vota orice la a doua strigare. Caz in care Videanu poate fi dus ulterior la DNA, malaxorul prezidential impotriva adversarilor personali. Iar PD se delimiteaza si Basescu ilustreaza totodata "impartialitatea" anticoruptiei.
Totusi, ipoteza Macovei ramane favorita. Principalul avantaj pentru Basescu ar fi ca sub ea adversarii politici ar putea fi batjocoriti ca in anii 1950. Daca de-acum DNA trage ministru dupa ministru pe mosorul mascaradei judiciare, va puteti inchipui prigoana electorala care ar urma. Si ar fi prezentata sub forma de mari succese in lupta cu marea coruptie. Si in istoria feminismului de tip Ana Pauker. Monica Macovei ar fi vestala care slujeste la templul presedintelui invingator in lupta cu oligarhii. Imagine excelenta la export si suficient de buna pentru fraierii din tara. Dar realitate evident catastrofala pentru democratia din Romania. Asa ca parlamentarii ar trebui sa se gandeasca de mai multe ori inainte de a vota o data. Pentru ca votul contra motiunii de cenzura reprezinta mult mai mult decat satisfacerea unui interes personal privind finalizarea mandatului parlamentar. De rezultatul acestui vot depind chiar garantarea sau anularea vietii democratice din Romania. Alternativa este tara ca puscarie politica patronata de presedintele Basescu.

Roxana Iordache
Ziua miercuri 3 octombrie, 2007 http://www.ziua.net

Basescu l-a pus la zid pe Liiceanu

-- Exact in ziua cand a inceput procesul nostru cu Gabriel Liiceanu, presedintele Traian Basescu a condamnat dur plagiatul, pe care-l considera una dintre piedicile care stau in calea unui invatamant modern. Simbolistica aceasta involuntara anunta schimbarea paradigmei in ceea ce priveste cercetarea.
Miile de plagiatori din Romania au primit o lovitura mortala luni, la deschiderea anului universitar, cand Traian Basescu a condamnat furtul intelectual practicat pentru dobandirea nemeritata a unor titluri sau onoruri. "Plagiatul practicat de profesori si de studenti, cumpararea diplomelor de licenta, mita pentru promovarea examenelor sunt practici care caracterizeaza, din nefericire, o parte din invatamantul universitar romanesc", a spus seful statului. Daca in privinta mitei si a cumpararii diplomelor de licenta justitia a pronuntat deja condamnari menite sa descurajeze aceste practici, plagiatul mai este inca o forma facila de a parveni. Vazandu-i pe profesori ca plagiaza lucrarile altora, dobandind astfel o notorietate care aduce rapid avantaje nemeritate, studentii, nerabdatori cum sunt, iau aceasta practica drept model de reusita in viata. In acest fel, plagiatul este perpetuat si transmis de la o generatie la alta.
Poate ca nu intamplator, tot acum se afla pe piata numarul revistei "Dilema veche", in care tema principala este "Furtul intelectual". Dincolo de fatarniciile unor autori care incearca sa trimita in derizoriu o tema atat de grava, atrage atentia articolul "Prietenii furtului intelectual", semnat de Daniela Cutas. Autoarea ne spune ca, la Universitatea din Manchester, "la inmatriculare fiecare student semneaza o declaratie in care i se explica ce este plagiatul si prin care se angajeaza ca a luat la cunostinta si ca nu va plagia". De asemenea, toate lucrarile studentilor sunt verificate cu un soft anti-plagiat (www.submit.ac.uk) ! In perioada cat a fost la Manchester, Daniela Cutas a descoperit un singur caz de plagiat, in care un student "folosise pe larg in referat... o idee (care le fusese predata la curs) a unui profesor pe care a omis sa-l citeze" ! Acel student a fost aspru sanctionat, nemaiputand sa primeasca nici o distinctie la absolvire, ceea ce ii face imposibila admiterea la vreun masterat sau doctorat ! Transant, Daniela Cutas conchide: "Corect ar fi ca penalizarile sa fie cu atat mai serioase, cu cat cei vinovati sunt mai avansati in periplul lor academic sau de cercetare".
In acest context, cazul filosofului Gabriel Liiceanu si al doctoritei Anca Patrascu, pe care noi i-am acuzat, cu dovezi clare, ca au plagiat, ar trebui sa duca la retragerea tuturor titlurilor dobandite pe baza furturilor intelectuale ! Amandoi sunt cadre didactice si intra sub incidenta acuzatiilor presedintelui Basescu. Ciudat este faptul ca atat Gabriel Liiceanu, cat si Anca Patrascu au considerat ca actionarea noastra in judecata i-ar putea spala de rusinea de a fi demascati ca fiind "hoti de texte" !
N-avem nici o indoiala in privinta faptului ca presedintele Basescu, atunci cand a condamnat explicit plagiatul, a avut in vedere cerintele Uniunii Europene in aceasta materie. Ca sa nu ramana doar vorbe in vant, dumnealui ar trebui sa arate ca nu va mai accepta in preajma sa scriitori asupra carora planeaza acuzatia de plagiat. Daca Liiceanu ii va cere vreodata socoteala, il sfatuim pe dl. Basescu sa-i recomande articolul Danielei Cutas, din "Dilema veche", de unde va afla ca motivatia prelucrarii unor texte furate sau libertatea de circulatie a ideilor nu sunt decat forme prin care hotul de texte arata ca nu mai are pe unde sa scoata camasa.

Ion Spanu
Ziua miercuri 3 octombrie, 2007 http://www.ziua.net/

Traiasca Republica Corupta Romania !

Da, e o cacofonie in acest titlu.
Din pacate insa, adevarata cacofonie se afla in sistemul juridic romanesc, in societatea noastra inca atat de mlastinoasa.
Luni am primit vestea: a fost ridicat sechestrul de 20 de luni pus pe partea de avere pe care fostul ministru al industriilor (cabinetul Nastase) n-a putut-o justifica.
Pentru cei cu memoria scurta: Dan Ioan Popescu, DIP pentru amici, este unul dintre marii bogatasi ai Romaniei. Omul a acumulat atat de mult, mai ales in perioada in care, coincidenta, a fost ministru, incat, atunci cand a fost luat la intrebari (ce minune !), n-a putut da explicatii coerente privitor la 8 (opt !) terenuri pe Valea Prahovei, in Azuga, si un apartament de lux in Bucuresti.
Un fleac evaluat la aproximativ 1,2 milioane de euro. Un amanunt: in total, pe vremea ministeriatului sau, DIP si sotia au strans, gospodareste, 23 de terenuri si apartamente! Procurorii l-au „agatat” doar la opt.
E prea de tot, a zis toata lumea, in epoca. Dar a fost nevoie de un ONG, Centrul de Resurse Juridice si, mai ales, de schimbarea puterii, ca dosarul DIP sa ajunga pe masa procurorilor. Apropo, mai stiti de vreun alt demnitar caruia sa i se fi numarat bogatia ?
Si daca i s-a facut un dosar, ce-i ? Si daca exista dosare Zambaccian, ce-i ? Si daca dosarele Vantu au stat de-au mucegait prin sertarele procurorului general (cum scrie „Gandul”), ce-i ? Pana ieri, am crezut, naiv, ca dupa alegerile din 2004 a avut loc o reforma in Justitie. Aiurea ! Crezusem, recunosc, pana si povestea cu tepele din Piata Victoriei (mutate, strategic, in Parcul Tineretului). Luati-va gandul, oameni buni ! Vedeti-va de treaba si ramaneti cu bunul Dumnezeu.
Justitia romana ? O gluma proasta. Sa va amintesc ? Scriam, zilele trecute, despre lefurile enorme incasate de magistrati din Inalta Curte de Casatie si Justitie, la care destui isi adauga cu tupeu pensii imense, de zeci de mii de lei lunar.
Acest lucru ii face santajabili, am concluzionat cu totii. Am ramas cu concluziile. Deznodamantul in cazul DIP e o palma trista si netrebnica data oamenilor cinstiti din tara asta de o Justitie vinovata cel putin de complicitate. E ca o definitie a unei tari in care mocirla e mediul din care nu suntem in stare sa evadam.

Calin Hera
Evenimentul zilei miercuri 3 octombrie, 2007 http://www.evz.ro/